Într-o întrebare anterioară, ați spus că „Universul nu este infinit, infinit este doar Dumnezeu”. Dar dacă universul nu este infinit, unde se termină? Ce limitează universul? Are limitația universului o limită? Dacă limitația universului nu are o limită, nu ar trebui universul să fie considerat infinit?
Dragul meu frate,
Sunt reprezentate prin simboluri, la fel ca infinitesimale, care joacă un rol cheie în multe domenii, de la inginerie la economie. Se referă la o cantitate variabilă care se apropie de limita zero. Este o mărime variabilă, nu poate fi un număr fix, deoarece un număr fix nu are proprietatea de variabilitate, iar „infinitesimalul” rămâne mai mic decât numărul pe care îl alegem de fiecare dată. Suma unui număr finit de infinitesimali este tot un infinitesimal. Produsul unui infinitesimal cu un număr finit este tot un infinitesimal.
Suprafața unui cerc, circumferința cercului, volumul sferei, mărimi precum viteza, accelerația, se calculează cu ajutorul infinitesimalelor. Este dificil să expliciți conceptul de infinitesimal unei persoane care nu a studiat matematica. Însă, cu câteva exemple simple, putem să-l facem să-l înțeleagă. Să presupunem că o furnică merge de la punctul A la punctul B. La fiecare pas, furnica parcurge jumătate din distanța rămasă. Poate furnica ajunge la punctul B? Desigur, este imposibil să realizăm acest experiment în practică. Teoretic, însă, furnica nu va ajunge niciodată la punctul B; după multe repetări, distanța dintre ea și punctul B va fi extrem de mică.
Să luăm un alt exemplu, aplicabil în viața de zi cu zi. Să presupunem că vrem să măsurăm cu rigla lungimea unei linii curbate, desenate aleator pe o foaie de hârtie. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este să împărțim curba în segmente mici, să considerăm aceste segmente drept linii drepte și să le măsurăm cu rigla, apoi să le sumăm. Astfel, putem măsura lungimea liniei cu o anumită eroare. Cu cât segmentele mici sunt mai mici, cu atât măsurarea noastră va fi mai apropiată de valoarea reală. Să împărțim linia în segmente drepte atât de mici încât eroarea de măsurare să fie zero. Ei bine, în acest caz, lungimea liniei este egală cu lungimea segmentelor mici, iar în practică acest lucru este imposibil de realizat.
Aceste ‘dx’ sunt adunate printr-un proces special pe care îl numim integrală, transformându-le astfel într-o valoare finită, adică numerică. Pe scurt, dx nu poate fi considerat în mod eronat nici zero, nici un număr mai mare decât zero.
Universul nu este infinit. Dar, pentru moment, cum nu pot cuprinde măreția universului, pot să-l consider infinit. Cred că măreția universului, în comparație cu puterea Creatorului, este doar o fracțiune. Știu că, alături de ideile filosofice care consideră universul ca nimic, există și idei care îl văd ca pe tot. Dar, cum accept că universul este doar o fracțiune, pot să răspund cu ușurință la multe întrebări. Universul, care are o valoare infimă în comparație cu Creatorul, a fost creat pentru a fi cunoscut, recunoscut și înțeles ca opera de Artizan.
Întrucât nu pot cuprinde măreția universului, pot spune că eu sunt atât de mic în comparație cu el. Adică, sunt atât de mic în universul imens încât sunt imperceptibil. Dar în starea mea actuală, nimeni nu mă poate ignora, căci fără mine, care sunt atât de mic, esența universului imens și scopul creației sale nu vor fi niciodată cunoscute. Și cum esența universului nu poate fi cunoscută fără cunoașterea numelor și atributelor Creatorului, înțeleg că această măreție a mea, în comparație cu El, mi-a fost acordată ca un dar, pentru a putea percepe măreția Sa infinită prin comparație.
Dacă eu, care sunt atât de mic în comparație cu universul, nu-mi dau seama de asta, mă înmulțesc cu mine însumi, adică mă micșorez ca pătratul lui ‘a’. Căci a nu-ți da seama că nu ești nimic este a fi un nimic bidimensional. Pătratul lui ‘a’ este neglijat, ignorat în comparație cu dx. Într-adevăr, în starea mea actuală, nimeni nu mă apreciază. Iar dacă eu, care sunt atât de mic, mă consider important și mă înalț cu mândrie, atunci devin ca cubul lui ‘a’. Într-adevăr, eu nu pot nici să străpung pământul, nici să ating înălțimea munților. Cred că nu mai trebuie să spun că cubul lui ‘a’ este considerat inexistent.
Eu, care am fost atât de superficial, acum mă gândesc la viața pe care o trăiesc în lume. Nu știu de ce, parcă nu voi muri niciodată. Cred că se datorește faptului că nu știu când voi muri. Este cu adevărat o mare binecuvântare din partea Domnului, căci dacă aș fi știut, nu aș fi făcut nimic, m-aș fi așezat și aș fi numărat secundele.
Un secundă sau un milion de ani, ce diferență face… Viața mea rămasă acum a dispărut deja, iar viitorul nu e garantat; deci viața mea este doar momentul prezent. De aceea, unii gânditori și filosofi au statuat în nimicul vieții. Nu pot măsura acest moment cu cifre. Prin urmare, pot să-l explic doar cu un singur cuvânt: infinit. Da, viața mea, infinit de mică, este infinit de mică. Nu, chiar dacă spun că e dublu, ce diferență face, va fi tot infinit de mică. Se schimbă doar numele; se numește dy sau dt, dar tot nu pot să-l exprim cu cifre. Chiar dacă ar fi triplu, quintuplu, nu ar schimba nimic. Întrucât produsul așezatului infinit cu numere finite rămâne infinit de mic. Pot să-mi demonstrez asta cu ușurință. De exemplu, ce aș face dacă mi-ar spune… Probabil aș cere iertare de la rude și prieteni, apoi aș petrece ultimele momente în rugăciune. Ce aș face dacă mi-ar spune… Probabil aș face mai mult. Și dacă mi-ar spune că mi-a rămas o săptămână, un lună, un an? Nu ar face nicio diferență, în fiecare caz aș încerca să trăiesc o viață bazată pe bine. Deci, indiferent de cât de lungă este, viața mea este infinit de mică…
Dar, aici este un aspect la care trebuie să fiu atent: nu pot niciodată să subestimez o viață de acest fel. Totuși, rămân pe lume destul de mult timp ca să-L cunosc pe Creatorul meu și să-mi câștige aprobarea… Deci, acel timp este cu adevărat lung.
Click here for more information:
UNIVERSUL (UNIVERS)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
