– Se spune că averile celor care nu dau zeciuială se reduc. Însă, mulți oameni care nu dau zeciuială se îmbogățesc. Care este explicația?
Dragul meu frate,
Această lume este un loc de muncă și efort, nu un loc de răsplată și confort.
Vocația principală a omului este să-L cunoască pe Dumnezeu și să trăiască în conformitate cu măsura pe care El a prescris-o. Și drumul spre aceasta trece prin rugăciune și cult.
Culte religioase se împart în două categorii:
1.
Actele de cult pozitive
2.
Actiuni de cult negative
Partea pozitivă a cultului religios constă în practicile religioase pe care le cunoaștem, cum ar fi rugăciunea și postul; partea negativă constă în mari răsplauty pe care le cântărește omul ca rezultat al recunoașterii propriei neputințe și slăbiciuni în fața bolilor, calamităților și dezastrelor naturale, căutând refugiu la Dumnezeu și arătând răbdare.
Pe de altă parte, cele mai grele necazuri îi pot pica celor mai dragi lui Allah.
-în frunte cu Profetul (pace fie cu el)-
Profetii și sfinții au fost supuși la necazuri. Dacă, cum se crede, necazul ar fi neapărat ceva rău, atunci Dumnezeu nu ar trimite necazuri și calamități celor mai dragi slujitori ai Săi. Căci, cum se spune în hadisul-i-șerif:
„Cei care sunt supuși celor mai mari necazuri și dificultăți sunt cei mai buni și mai perfecți dintre oameni.”
(1)
Motivul pentru care calamitățile și necazurile afectează mai mult musulmanii este că ei ispășesc în această lume greșelile pe care le-au comis și pedepsele pe care le-au săvârșit, astfel încât să nu fie lăsați să răspundă la Judecata de Apoi. Așa cum greșelile mari și crimele sunt judecate în tribunale mari, iar pedepsele mici sunt aplicate în instanțe mai mici, la fel, greșelile credincioșilor cu păcate minore sunt purificate în această lume prin diverse calamități și necazuri, astfel încât să nu fie lăsați să răspundă la Judecata de Apoi. Însă, pedepsele celor care au săvârșit păcate mari, necredincioșii, sunt amânate pentru Judecata de Apoi, adică iadul, locuința pedepsei veșnice, întrucât calamitățile și necazurile acestei lumi sunt insuficiente pentru a le ispăși.
Creștinii, ca pedeapsă pentru păcatele lor, sunt adeseori loviți de necazuri și calamități în lumea aceasta, astfel încât pedeapsa să fie ispășită în viața de acum și să nu mai fie necesară în viața de apoi. Însă, din cauza gravitații păcatelor și a relelor comise de necredincioși și tiran, necazurile și calamitățile din lumea aceasta nu echivalesc cu pedeapsa lor, astfel că pedeapsa lor este lăsată complet pentru viața de apoi. Chiar și în lumea aceasta, pedepsele pentru infracțiuni minore sunt aplicate în instanțe inferioare, iar pedepsele pentru infracțiuni grave sunt aplicate în instanțe superioare.
Desigur, răspunse-se de păcatele pe care le-a săvârșit cineva care a adus necazuri mii, milioane de oameni nu se va face în lumea asta. O pedeapsă ca iadul se potrivește doar cu păcatele lor.
Profetul Muhammad (pace fie cu el):
„Întăriți-vă bunurile prin plata zeciuielii.”
a spus că cel mai mare asurament spiritual pentru cel care vrea să-și protejeze averea este zeciuiala.
Ba chiar, conform cărților de hadith și biografii, se spune că în timp ce Profetul (pace fie cu el) le transmitea acest hadith-i-şerif Companilor săi, un arab creștin care trecea pe acolo s-a oprit și i-a spus Profetului (pace fie cu el):
„Voi acum să calculez zeciuiala mea și să o dau, să vedem dacă se va întâmpla ce ai zis!”
a spus. Profetul (pace fie cu el) s-a zâmislit. Omul a plecat acasă și a făcut ce i se spusese. După un timp, a vrut să se alăture unei caravane comerciale care se îndrepta spre Damasc; însă, din cauza altor afaceri importante care i-au apărut, a rugat vecinii să-i ia cu ei mărfurile sale, încărcate pe un cămil. Vecinul a consimțit și au plecat spre Damasc. După o săptămână, s-a răspândit vestea că bandiții au jefuit caravana. Trăgând consecințe din eveniment, comerciantul creştin, care se hotăruise să se adreseze Profetului (pace fie cu el) a doua zi, a primit o veste de la vecinul său:
„Caravana a fost atacată de bandiți. Dar, pe când ajungeam la ultima stație, cămila ta s-a răni la picior, nu mai putea merge, așa că am fost nevoiți să o lăsăm la stație, împreună cu bagajele, și să plecăm. Ne-a căzut acest dezastru. Bagajele și cămila ta s-au salvat.”
După ce a primit vestea, a mers direct la locuința Profetului, plin de bucurie, și a spus:
„O, Muhammad, tu eşti profetul adevărat. Cuvintele tale s-au împlinit. Eu mă convertesc la Islam. Învăță-mă despre el…”
prin aceste cuvinte a cauzat apariția unuia dintre miraculele profetice. (Mahir İz, Religie și Societate).
Maestrul Bediuzzaman exprimă consecințele neplătitului zeciuitei (zakat) în felul următor:
„Zecatul este sursa de binecuvântare și mijlocul de aflare a necazurilor pentru fiecare persoană. Cel care nu dă zecatul va pierde cu siguranță o avere echivalentă cu zecatul; fie o va cheltui pe lucruri inutile, fie o va pierde din cauza unei calamitati.”
„Într-un vis veridic, în anul al cincilea al Primului Război Mondial, într-un vis ciudat, mi s-a pus o întrebare:”
„De ce musulmanii suferă de foame, de pierderi financiare și de efort fizic?”
Am spus în vis:
„Dumnezeu a cerut de la noi o zecime sau o zecime din zece din bunurile pe care ni le-a dat, ca să ne aducă binecuvântările săracilor și să ne ferească de ură și invidie. Noi, din cauza lăcomiei, nu am dat. Dumnezeu a luat zecimea acumulată, treizeci din zece, opt din zece. Și a cerut de la noi, doar într-o lună pe an, o foame cu șaptezeci de înțelepciuni. Noi ne-am miluit pe noi înșine, nu am suferit foamea temporară și plăcută. Dumnezeu, ca pedeapsă, ne-a obligat să ținem un fel de post cu șaptezeci de necazuri timp de cinci ani. Și a cerut de la noi, din cele douăzeci și patru ore, doar o singură oră, o formă de instrucțiuni divine, plăcute, înalte, luminoase și benefice. Noi, din lene, nu am îndeplinit acea rugăciune și acea cerere. Am pierdut acea singură oră, adăugând-o la celelalte ore. Dumnezeu, ca expiație, ne-a obligat să facem un fel de rugăciune prin instrucțiuni, alergări și eforturi timp de cinci ani,” am spus.
1) al-Munavi, Fayḍ al-Qadir, 1:519, nr. 1056; al-Hakim, al-Mustadrak, 3:343; al-Buhari, al-Marda: 3; al-Tirmidhi, al-Zuhd: 57; Ibn Majah, al-Fitan: 23; al-Dârimi, al-Riqâq: 67; Musnad, 1:172, 174, 180, 185, 6:369.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
