Dragul meu frate,
Acela care spune aşa despre o religie care timp de paisprezece secole a dominat o cincime din populaţia lumii şi jumătate din suprafaţa ei, a impus porunci şi interdicţii, a satisfăcut inimile şi minţile, înseamnă că consideră nebuni miliarde de oameni cunoscuţi ca stele ale omenirii prin ştiinţa, înţelepciunea, descoperirile şi minunile lor.
A considera cu superficialitate mintea a sute de mii de Sahabi, în frunte cu [numele], a căror lucrări demonstrează că au atins vârfurile rațiunii, precum și a filosofilor islamiști, a căror minte și cunoștințe sunt admirate de lumea occidentală, este cea mai complexă manifestație a lipsa de rațiune.
– Cu toate acestea, a îndoielui în religia căreia îi predă un Coran, care este în mijlocul tuturor, cu judecățile și înțelepciunile pe care le predă, cu poziția sa miraculoasă care provoacă toți oamenii, un Coran care este clar ca soarele că este cuvântul lui Dumnezeu, este cu adevărat o mare nenorocire.
Cum frumos a spus poetul:
Ce altceva putem face decât să ne exprimăm condoleanțele față de cei care sunt lipsiți de esența adevărului religiei islamice, care coboară din cerul revelației, din tronul suprem?!
Este un fapt că unii profeți au aruncat blesturi asupra unor necredincioși care le-au meritat.
– Însă, profetii, chiar și în cazul unor erori, sunt imediat corectati. Din acest punct de vedere, blesturile profetilor trebuie evaluate în contextul voinței lui Allah și a manifestărilor destinului.
Când vrea să pedepsească necredincioșii care insista să nege versetele și profetii, uneori inspiră profetii să le blestene, prezentând aceste blesturi ca o cauză aparentă a pedepsei.
De exemplu, profetul Noe a rostit o blestare nu asupra unor indivizi, ci asupra necredincioșilor în general, spunând:
Această previziune a lui Noe este rezultatul a 950 de ani de experiență.
– Să precizăm că, în principiu, niciun profet, și în special Profetul Muhammad (pace fie cu el), nu a dorit pierderea poporului său, ci întotdeauna…
Profetul Muhammad (pace fie cu el) nu a rostit nici măcar o blestăteală împotriva tribului politeist care a încercat să-l omoare și să răstoarneze cauza sa, și care a ucis șaptezeci de ucenici ai săi și pe fratele său Hamza, pe care-l iubea mult, în bătălia de Uhud, ci, dimpotrivă, a rostit o rugăciune pentru ei.
– Cu toate acestea, în bătălia de la Khandaq, politeiștii nu au lăsat Profetului (pace fie cu el) și musulmanilor nici măcar posibilitatea de a îndeplini rugăciunile. Lupta era atât de violentă încât nu au putut găsi nici măcar posibilitatea de a îndeplini rugăciunile de amiază, de după-amiază și de seară la timp. Domnul Universului, care nu blestămea nici măcar pe cei care Îl calomnau și Îl insultau, a rostit, indirect, următoarea blestăme:
Ulterior, Profetul (pace fie cu el) a săvârşit rugăciunile de amiază, de după-amiază și de seară ale acelei zile, împreună cu ucenicii săi, ca rugăciuni de rattă.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
