– Cum a explicat Ali Rıza Efendi, luând-ul ca exemplu, motivul pentru care Bediüzzaman nu purta barbă?
Dragul meu frate,
Bahaeddin Veled, tatăl lui Mevlana Celaleddin Rumi, s-a născut în 1151 la Belh. Tatăl său a decedat când avea doar trei ani. A început să studieze de la o vârstă fragedă, atingând un nivel înalt în domeniul științelor religioase, al filozofiei și al sufismului. S-a dedicat rugăciunii și ascezei. La un moment dat, a dorit să meargă la Khwarazm pentru a studia medicina, dar ulterior a renunțat la această dorință și a început să predice. A fost și profesor, predând lecții despre știința diferențelor de opinie (Hilaf) și interpretarea Coranului (Tafsir), abordând disputele dintre școlile de jurisprudență. A urmat pe un maestru spiritual, devenind discipolul său și intrând în ordinul sufist.
Bahaeddin a primit acest nume de familie și a rămas în istorie cu acest titlu.
Bahaeddin, fiind adversar al științelor raționale, în special al filosofiei, a avut serioase disputas cu savanții care se ocupau de acest domeniu. A reacționat dur cu cei care, din invidia față de nivelul său științific și poziția sa, îndrăzneau să-l critice. Se relatează că a avut dezbateri aprige cu celebrul savant Fahreddin Razi, cu care a intrat în conflict. Razi era sprijinit de Alaeddin Muhammed Tekiş, conducătorul Khwarzamului. Prin urmare, relațiile lui Bahaeddin cu Muhammed Tekiş s-au deteriorat, iar în anii 1212-13, Bahaeddin, luând cu el pe fiul său Celaleddin, a părăsit Belh. După ce a mers la Samarcand, aceasta a fost asediată și cucerită de Khwarzamieni, motiv pentru care s-a întors la Belh.
Bahaeddin a rămas câțiva ani în Belh, unde a continuat să-și formeze discipolii, preocupându-se totodată de educația discipulilor săi. Între timp, pericolul mongol, tot mai mare, și catastrofele uriașe provocate de Genghis Khan au început să se manifesteze treptat. După ce Belh a fost invadat de mongoli, Bahaeddin a părăsit locul împreună cu fiul său și caravana care-l însoțea. A plecat spre Mecca, pentru a îndeplini pelerinajul Hajj. Pe drum, a fost primit cu călduire în Nișabur. După ce a trecut prin Bagdad și Kufa, a ajuns la Mecca. După împlinirea pelerinajului, a trecut prin Siria în Anatolia. Deși a fost rugat de unii savanți să rămână în Siria, a refuzat și a continuat călătoria.
Bahaeddin, înainte de a se așeza la Konya, a locuit în Larende timp de câțiva ani. În Larende se afla Emir Musa, supus Seljucilor. Acesta era un om care manifesta un mare respect și apreciere față de savanți și clerici. A avut un mare respect față de Muhammad Bahaeddin Veled, devenind elevul său. A încercat să-l ajute construind o medrese (școală religioasă). Bahaeddin a rămas acolo timp de șapte ani. Aici a fost înmormântată soția sa, Mü’mine Hatun, și fiul său, Alaeddin. Alaeddin Keykubat, prin intermediul Emir Musa, l-a invitat să se stabilească la Konya. După ce invitația a fost acceptată, Keykubat a mers personal să-l întâmpine, arătând un mare interes. Când Keykubat i-a propus să locuiască în palatul său, Bahaeddin a răspuns: și a preferat medresa.
După ce s-a stabilit la Konya, faima sa s-a răspândit rapid. Interesul față de lecțiile și activitățile sale de ghidare spirituală a crescut constant. Un mare număr de persoane, inclusiv viziri, emiri și înalți funcționari ai statului, au căutat să beneficieze de activitățile sale de ghidare spirituală. Se transmite că Sultanul Alaeddin Keykubat al Anatoliei Seljuc a fost, de asemenea, un discipol al său.
Învăța pe elevii săi de dimineața până la prânz, după-masa se ocupa de discipulii săi, vineri și luni ține predici publice, în timp ce încerca să-și finalizeze lucrările științifice. Îi avertiza pe cei din jur și pe ascultători că aspectul exterior al Sharia (legii islamice) trebuia să fie păstrat, subliniind importanța respectării Sunnah (tradițiilor profetice).
Deși se spune că linia de succesiune a tarikatului ajunge la Necmeddin-i Kübrâ, el nu a activat ca un Sheikh al-Kübrâ.
Eflaki notează că prefera să-l menționeze cu numele său de glorie, adică cu „Lafta-i Celal”. Potrivit lui Eflaki, care citează din Sultan Veled, Bahaddin Veled, un om puternic, înalt și corpulento, a decedat în ziua de vineri, 18 Rabi’ul-Akhir 628 (23 februarie 1231).
Nu am putut găsi nicio informație care să indice că Bahaeddin Veled nu avea barbă.
Referitor la subiectul abordat în întrebare:
Argumentul adus de Ali Rıza Efendi, reprezentantul oficial de fatwa, pentru a respinge obiecțiile legate de faptul că Bediüzzaman nu purta barbă, este un fragment din viața lui Hz. Mevlana, care era tot un reprezentant oficial de fatwa.
„Privind obiecțiile formulate de unii împotriva faptului că alții nu își lasă barba, el l-a apărat cu o povestire despre Sultanü’l-Ulema, tatăl lui Mevlânâ Celâleddin-i Rumî, spunând:
Există interpretări diverse cu privire la povestea pe care Ali Rıza Efendi a relatat-o despre Üstad Bediüzzaman. Unele dintre aceste interpretări sunt următoarele:
Din istorie aflăm că veneratul tată al Mevlana aprecia enorm pe fiul său. Încă de mic, se ridica în picioare la sosirea lui Mevlana, îi aducea apă, mergea în urma lui, manifestând un respect pe care un tată nu ar trebui să-l arate fiului său. Văzând acest comportament, mari personalități îi reproșau că nu proceda corect, criticând-ul pentru că tatăl îndeplinea rolul fiului.
Însă cei din jur îl criticau pentru acest comportament. La aceste critici, tatăl lui Mevlana răspundea de fiecare dată:
După un timp, văzând poziția înaltă și sublimă a lui Mevlana, marii cărturari au înțeles cât de potrivită fusese atitudinea tatălui său față de Mevlana, au recunoscut că critica lor fusese nefondată și au mărturisit că tatăl său avea dreptate.
De regulă, cei mici respectă și servesc pe cei mari. Ceea ce a făcut tatăl lui Mevlana este, la prima vedere, contrar legii religioase. Dar tatăl, văzând poziția pe care o va ocupa fiul său în viitor, are dreptate în ceea ce a făcut. Dar acest lucru se va înțelege mai târziu.
Tocmai faptul că Bediüzzaman Hazretleri nu a purtat barbă este, aparent, contrar sunnei. Însă, cu trecerea timpului, este posibil ca interpretarea sa să se dovedească corectă. Prin urmare, la fel cum criticarea tatălui lui Mevlana era lipsită de sens, iar interpretarea sa era corectă, s-ar fi putut aminti că Bediüzzaman era, de asemenea, în drept cu interpretarea sa și că nu trebuia să fie criticat. Ali Rıza Efendi ar fi putut să dorească să sublinieze acest aspect.
Sufiștii povestesc istoria lui Moise (as) și Hızır (as) pentru a explica că stările și situațiile care par greșite conform aparenței Sharia, în poveștile sfinților, sunt de fapt conforme cu adevărul. Se subliniază că nu ar trebui să se conteste interpretările și practicile sfinților fără a cerceta cauza reală, având în vedere că unele interpretări ale marilor personalități, pe care nu le înțelegem, ar putea fi similare.
Având în vedere aceste și alte considerente, Ali Rıza Efendi, emisariul fetvelor din Istanbul, a răspuns, în limbajul pe care ei îl înțelegeau, la obiecțiile unor căișii de tariqat la adresa lucrării lui Bediüzzaman și la faptul că nu purta barbă.
Învățătura pe care trebuie să o extragem din această poveste este proporțională cu cota fiecăruia, de aceea s-a menționat doar titlul poveștii, fără a se vorbi despre lecția pe care trebuie să o extragem. Fiecare va extrage cota sa.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
