– Cum și conform căror principii conducea statul Profetul (pace fie cu el)?
Dragul meu frate,
Musulmanii aveau un stat, iar conducătorul acestui stat era Profetul Muhammad, pace fie cu el.
Observăm că religia islamă nu impune un anumit sistem de guvernământ. A stabilit, în schimb, principii și reguli fundamentale. Acestea includ drepturi precum justiția, egalitatea, libertatea, cu condiția de a nu încălca interdicțiile religioase. De aceea, religia noastră, care ne poruncește să alegem un lider chiar și atunci când plecăm într-o călătorie, cu siguranță nu s-ar opune alegerii persoanelor care vor conduce națiunea. De altfel, primii califi au venit la putere prin alegere.
Printre subiectele de dezbatere actuale, se observă că tema Islamului și a democrației ocupă un loc important pe diverse platforme. Trebuie spus clar că este destul de dificil de susținut că comparația dintre Islam și democrație se face într-o manieră sănătoasă.
La începutul unei astfel de discuții, este necesar să se sublinieze că Islamul este o religie de origine divină care vizează fericirea oamenilor în lumea de aici și în lumea de dincolo, în timp ce democrația este o formă de guvernământ pe care oamenii au creat-o pe baza propriei rațiune, voință și cunoștințe.
Scopul principal al acestui accent este de a sublinia că eforturile de a prezenta aceste două concepte ca opuși, alternative sau elemente complet compatibile sunt incorecte.
Prin urmare, este necesar să se evalueze Islamul ca religie în sfera sa proprie, iar democrația ca formă de guvernământ în sfera sa proprie. La efectuarea acestei evaluări, este esențial să se compare conținutul acestor concepte cu o abordare obiectivă, fără a se limita doar la aspectele conceptuale.
În acest punct, aspectul cel mai important, recunoscut de o mare parte a teologilor islami, este următorul: Coranul nu prevede niciun sistem de guvernare explicit menționat și impus oamenilor. Cu toate acestea, atât Coranul, cât și practicile Profetului Muhammad (pace fie cu el) conțin principii universale care învață responsabilitățile celor care conduc și celor conduși.
Într-o regiune a lumii, se poate dezvolta un model de guvernare în funcție de nevoile epocii, de structura culturală a populației, de condițiile politice existente, de posibilitățile și necesitățile impuse de timp și geografie.
Unul dintre elementele cele mai importante și indispensabile ale democrației este participarea poporului la guvernare și alegerea conducătorilor prin propria voință liberă. Examinând atent, se observă că Profetul (pace fie cu el), ca cel mai bun practicant al Islamului,
-în sensul de a accepta, a fi de acord, a aproba (în sensul figurat)
–
BEY’AT
se observă că instituția funcționează. Bey’at, ca echivalent al votului în practicile electorale moderne, în scurt.
„Manifestarea de către popor a loialității față de conducător prin vot.”
poate fi definit ca:
Bey’at este „un contract prin care bărbați și femei acceptă să îndeplinească datoriile și responsabilitățile față de conducător”.
este descrisă și ca.(1)
Practica jurământului de loialitate, introdusă de Profetul Muhammad (pace fie cu el), a continuat, cu unele modificări structurale, până în epoca otomană.
Din acest punct de vedere, se observă o paralelă importantă între doctrina islamică privind metoda de alegere a conducătorilor și practicile electorale democratice moderne. Această similitudine se manifestă și în libertatea fiecărui individ de a-și exprima opinia proprie.
Întrucât, jurământul de loialitate obținut prin constrângere și prin forța sablei nu este valid. Profetul Omar (r.a.):
„Dacă cineva, fără să consulte musulmanii, încearcă să devină el însuși lider sau să promoveze pe altcineva la conducere,
(în cazul în care nu renunță)
Trebuie să-l ucideți.
(2) a declarat.
Înlăturarea oricărei tentative de a tulbura pacea socială, bazată pe tiranie și nedreptate, este doar una dintre responsabilitățile pe care religia islamă le impune tuturor.
Privind conducătorii, valorile cele mai importante pe care le preconizează Islamul sunt egalitatea, justiția și inviolabilitatea drepturilor individuale între oameni. Dacă democrația nu este un sistem care conduce societățile, ci o formă de guvernare care garantează drepturile și libertățile fundamentale ale omului și se angajează să satisfacă cerințele poporului, atunci este lipsit de sens să se vorbească despre vreun conflict între Islam și democrație în acest sens.
Întrucât, din punct de vedere al protejării acestor drepturi, nu există nicio contradicție între cele două. Ba chiar, Islamul, pe de o parte, cere protejarea drepturilor individuale, iar pe de altă parte, face referire la sensibilitățile sociale și cere menținerea vie a spiritului comunitar. Prin urmare, fiecare responsabilitate impusă indivizilor are o latură care privește viața socială.
În țările guvernate prin forme de guvern democratic, parlamentul, ales de societate și care funcționează ca mecanism de luare a deciziilor în numele societății, este una dintre cele mai importante instituții care merită atenție. Echivalentul exact al acestui concept în literatura islamică este,
„consiliu consultativ”
pe care o putem traduce ca:
Consiliul
este o instituție.
Coranul explică în două versete diferite necesitatea ca deciziile privind treburile care urmează să fie întreprinse să fie luate prin consultare:
„Iartă-i; roagă-te ca să fie iertați; consultă-i cu privire la treburile tale.”
(3)
„Între ei, treburile lor se decid prin consultare.”
(4)
Menționate printre caracteristicile democrației
„pluralism”
Principiul este formulat în Coran prin intermediul acestor versete. Întrucât consultația interindividuală este una dintre cele mai importante manifestări ale pluralismului, expresia „consulte-i pe ei în privința afacerii”, din primul verset, a fost considerată de teologii islamiști nu ca o recomandare, ci ca un ordin obligatoriu de îndeplinit.(5)
De asemenea, structura administrativă adoptată de Islam,
consultare
(consultare)
pornind de la premisa că ar trebui să fie bazat pe, bazat pe dictatura oricărei persoane,
„autocrație”
bazat pe autoritatea unei persoane care pretinde că deține o calificare divină; bazat pe conducerea unei persoane care pretinde că deține o calificare divină
„teocrație”
bazat pe dominația unei minorități privilegiate;
„oligarhie”
guvernare arbitrară; guvernare care se bazează pe capricii și dorințe personale
„demagogie”
se separă de (6)
Sistemul de consultare din Islam impune, în măsura posibilității, luarea în considerare a opțiunilor tuturor, indiferent de majoritate sau minoritate, însă presupune aplicarea obligatorie a opțiunii preferabile, stabilită nu prin numărare de degete, ci ca rezultat al unei cercetări raționale profunde și imparțiale.(7)
Profetul Mahomed (pace fie cu el) și califii care l-au urmat au acordat o importanță deosebită consultării, așa cum se menționează în Coran.
„Întreabă-i pe ei despre treabă”
au fost cei mai importanți aplicatori ai ordinului. Din acest motiv, Ibn Taymiyyah a spus:
„Înalții funcționari nu pot fi scutiți de consultare. Căci Dumnezeu a poruncit-o profetului Său.”
der.(8)
Un aspect remarcabil al consultării profetului Mahomed (pace fie cu el) cu Sahaba este că, atunci când lua o decizie, era întrebat dacă decizia respectiva era un porunc din Coran sau o decizie luata pe baza propriei lui judecati. Daca era o porunc din Coran, –
pentru că exprimă obligativitate
– ordinul era îndeplinit; însă, dacă decizia era a Profetului (pace fie cu el), ashabii (compagnoii) îi comunicau propriile opinii cu privire la această decizie. Eliberarea prizonierilor de război de la Badr, condițiile de eliberare, modul de aplicare a apelului la rugăciune (adhan), modul de apărare a Medinei în timpul Bătăliei de la Fântâna, sunt exemple remarcabile ale abordării consultative a Profetului (pace fie cu el).
Unul dintre aspectele cele mai importante de luat în considerare atunci când se efectuează o consultație este cu cine sau cu cine ar trebui să se consulte. Ceea ce a spus Ma’mun, din dinastia abbasidă, fiului său în timp ce îl sfătuia, aruncă lumină asupra acestui aspect. Ma’mun a spus:
„În chestiunile în care ai îndoieli, consultă opinia bătrânilor cu experiență, harnici și compasiuni. Căci ei au văzut și trăit multe, au fost martorii evenimentelor fluctuante, de succes și de eșec ale timpului. Ascultă și suportă cu răbdare cuvintele lor, chiar dacă sunt dure. Nu include în consiliul consultativ pe cei lachei, ambitioși, vanitoși, mincinoși și încăpățâni.”
(9)
Este evident că lumea islamică nu a ajuns la un consens cu privire la multe instituții de origine occidentală. Democrația este una dintre ele. Unii, fără niciun fundament științific sau rațional, susțin că democrația este complet incompatibilă cu Islamul, în timp ce alții încearcă să demonstreze o armonie totală între cele două.
Pentru toți cei care au ca scop și dorință să contribuie la fericirea indivizilor și a societăților, cel mai rațional lucru este să căutăm modalități de a valorifica valorile universale ale Islamului ca religie, precum și drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de democrație ca mecanism administrativ, fără a cădea în complexul de concepte.
Indiferent de cum se numește,
Islamul nu are nicio obiecție împotriva eforturilor întreprinse pentru pacea și fericirea oamenilor.
„Adopția democrației nu ar trebui privită ca o ‘legitimare’ a Occidentului, ci ca o adevărată redescoperire. Chiar dacă democrația occidentală și Islamul prezintă anumite diferențe de metod, se pot inspira reciproc, ținând cont de asemănările lor de scop. Desigur, această inspirație, ca să spunem cu cuvintele lui Hasan Turabi, presupune ca Occidentul să recunoască că democrația…”
‘Să dea naștere unui copil musulman’
poate avea loc, dacă ei permit. Deoarece, pentru mulți oameni în Occident, încă…
‘Democrația islamică’
conceptul este considerat blestat.”(10)
În concluzie, nu se poate afirma că principiile islamice sunt în totală concordanță cu prevederile democrației. Însă, considerând lucrurile dincolo de religie, democrația este forma de guvernământ care se adaptează cel mai ușor la prevederile generale ale Islamului.
Totuși, este un fapt că gânditorii islami se află în căutarea unei soluții în acest sens. Democrația este, inevitabil, un sistem în care musulmanii se află și de care sunt afectați. Musulmanii, care sunt nevoiți să-și pună mereu sub semnul întrebării compatibilitatea poziției lor cu Islamul, s-au aflat în necesitatea de a căuta soluții în fața democrației, sistemului de care sunt inevitabil influențați.
Discuțiile desfășurate în conformitate cu datele Coranului nu se manifestă ca o opoziție față de democrație, ci ca o susținere a democrației redefinită.
Există în lume multe definiții și practici ale democrației, care diferă de la un loc la altul. Împotriva acestui fond, lumea islamică trebuie, pe de o parte, să înțeleagă și să interpreteze corect Islamul, iar pe de altă parte, să definească democrația în cadrul acestei interpretări. O astfel de abordare ar putea contribui la găsirea unui punct comun unde Islamul și democrația se întâlnesc.
Note de subsol:
(1) Yusuf Kerimoğlu, Enciclopedia Islamului, Editura Şamil, articolul „bey’at”.
(2) Muhammad Rawwas Qal’aji, Mevsûatu fıkh Ömer b. el-Hattâb, 1401/1981, 103.
(3) Al-i İmran, 3/159
(4) Şûrâ, 95/38
(5) Fahreddin er-Râzî, Mefâtihu’l-Gayb, Cairo 1934-62, IX, 76; Nevevi, Şerhu’l Müslim, Cairo 1347-49/1929-30, IV, 76.
(6) Izzuddin at-Tamimi, al-Shura bayn al-Asala wa al-Muasara, Amman 1405/1985, p. 27-28.
(7) Ma’ruf ed-Devâlibî, Statul şi Puterea în Islam (trad. Mehmed S. Hatipoğlu), Istanbul 1985, p. 55.
(8) Ibn Taymiyyah, es-Siyâsetü’ş Şer’iyye (în Mecmû’u Fetâva), Riyad 1381-86, XXVIIl, 386, 387
(9) Mefail Hızlı, Enciclopedia Islamului, Şamil Yayınları, articol despre istişare.
(10) vezi Mevlüt UYANIK, Islamul şi Democraţia, -Exemplul lui Muhammad Abid al-Jabiri-
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
