Dragul meu frate,
Unele persoane, savanții care urmează jurisprudența
„încărcat cu mușamală”
încercând să-i discrediteze și să distrugă sentimentele de respect și admirație pe care credincioșii le au față de acești oameni respectabili. Aceasta este cea mai mare lipsă de compasiune.
Mai întâi, să precizăm că respingerea absolută a imitației nu este un act științific sau intelectual. Întrucât imitația este inerentă naturii umane. Ea are aspecte benefice, dar și aspecte dăunătoare. Imitația poate fi interzisă într-un loc, obligatorie în alt loc sau permisă în alt loc.
Ceiați care critică imitarea,
Ei se opun specializării. Însă este necesar ca un medic să fie supus unui inginer în matematică, iar inginerul să fie supus unui medic în domeniul medicinei.
Pe de altă parte,
Sharia nu se reduce doar la jurisprudență. Ea cuprinde și sfera credinței și a moralei. Dacă imitația (taqlid) nu este permisă, atunci ea nu ar trebui să fie permisă nici în aceste domenii. Prin urmare, este necesar să se retragă din biblioteci toate lucrările scrise în domeniul credinței.
Pe de altă parte,
Este necesar să se scoată din circulație toate cărțile care predau și arată căile de perfecționare a sufletului și de exaltare a moralității. Nu este necesar să se citească nici „Ihya” a lui Gazali, nici „Mesnevi” a lui Mevlana, nici „Gulistan” a lui Sadi; în loc să imiteze acești mari oameni, fiecare ar trebui să ia moralitatea islamică direct din versete și hadisuri și să se străduiască să-și formeze lumea sufletească în conformitate cu ea. Acest lucru, însă, reprezintă cel mai mare obstacol în calea exaltării și sublimării.
Putem aborda imitația în general din șase puncte de vedere:
1.
Este imitația idolilor părinților lor politeiști. Această imitație este interzisă și reprezintă blasfemie.
„Când li se spune: „Îndreptați-vă spre ceea ce a revelat Allah (Coran) și spre Profet”, ei spun: „Ne ajunge ceea ce am găsit pe urmele părinților noștri!”…
(Al-Maida, 5/104)
Unii ne-confesionali, interpretând greșit acest verset și altele similare, compară imitația imamilor de către credincioși cu imitația pe care politeiștii o făceau părinților lor. O astfel de comparație este o greșeală gravă și o crimă uriașă.
Acum, trebuie să-i întrebăm pe acești neconfesionali:
Oare strămoșii lor, care au trăit de-a lungul secolelor, au trăit fără a urma vreun mezheb? Și dacă strămoșii lor au urmat și imitat aceste patru mezhebe, ce se întâmplă cu ei?
De asemenea, având în vedere că cel care numește un musulman ca necredincios este el însuși necredincios, ce se va întâmpla cu cei care înlocuiesc imami mezheplor (învățătorii mezheplor) cu politeiștii menționați în versetele coranice?
Da, toți musulmanii credincioși îi iubesc pe imamii acestor mezhepler. Dar această iubire, întrucât este pentru mulțumirea lui Allah, este o dovadă a iubirii lui Allah. Nu este păcat sau politeism. Această iubire nu este ca a creștineilor care iubesc pe Isus sau a idolatriilor care iubesc idoli, astfel încât aceste versete să se aplice musulmanilor credincioși.
2.
Este vorba despre musulmani care, fără să-și dea seama, abandonează propriile tradiții și obiceiuri și imita practicile dăunătoare ale străinilor.
Acest lucru pune în pericol viața individuală și socială. Se știe că nu se poate prevedere unde se va îndrepta un individ sau o societate lipsite de conștiință și voință. A merge orbice într-o direcție întunecată, cu siguranță, va conduce la catastrofa vieții individuale și sociale a musulmanilor. O tineretă lipsită de idei își pierde identitatea națională și spirituală.
Bediuzzaman, în acest sens, clarifică lucrurile cu următoarele cuvinte frumoase:
„O voi, tineretul acestei patrie! Nu căutați să imitați pe francezi!
Așe, după atâtea nedreptăți și inamicie săvârșite de Europa împotriva voastră, cu ce minte urmați și vă simțiți în siguranță în urma lor, în imoralitatea și ideile lor false? Nu! Nu! Cei care imitați imoral, nu urmați, ci, probabil inconștient, vă alăturați taberii lor, condamnând astfel pe voi înșivă și pe frații voștri. Fiți conștienți că, imitând imoral, vă mințiți în cauzaua patrioțimului!… Căci, în acest fel, imitația voastră este o lipsă de respect față de națiunea voastră și o batjocorire a poporului!..”
Da, excesul și lipsa de tot felul sunt dăunătoare.
Europa are aspecte de imitat și admirat, dar are și aspecte de ură și dispreț. Există anumite stări ale Europei, precum depravarea, eresia, ateismul, pe care chiar și intelectualii europeni, având cunoștințe și înțelepciune, le detestă. Prin urmare, imitația unei Europe pe care Occidentul o urăște și care provoacă suferință conștiinței sale, este cu siguranță incorectă. Întrucât imitația unei Europe îndepărtate de Dumnezeu, scufundată în depravare și eresia, captivă și robă a propriei lor egoisme care comanda răul, rece la respect, compasiune și compătimire, nu numai că împiedică progresul material, ci și distruge identitatea națională și demnitatea noastră.
Cu toate acestea, este necesar să profităm de arta, știința și tehnologia Occidentului și să-i imităm în acest sens, conform cu rațiunea și înțelepciunea.
3.
Este imitația celor care nu sunt competenti în științele religioase, care dau fatwa (opinii religioase) pe baza propriilor dorințe și capricii, fără a se baza pe dovei.
Această imitație este extrem de periculoasă. Poate să-l ducă pe omul pe calea eretică.
4.
Credința credincioșilor obișnuiți în existența, unitatea lui Dumnezeu, viața de apoi și alte adevăruri de credință, prin imitare a părinților, a mediului înconjurător, fără a se baza pe dovezi și argumente.
Credința acestor credincioși, deși este acceptată, este întotdeauna expusă pericolului. Întrucât credința are multe grade, de la cea mai mică particulă la soare. De exemplu, o lumânare este o lumină, dar în cele din urmă se stinge. O lampă electrică este, de asemenea, o lumină, dar siguranța ei se poate arde, lăsândul pe om în întuneric. Credința investigativă, însă, este asemănătoare soarelui, care nu se stinge prin ardere. Prin lecturarea înțelemniei și a misterelor care se manifestă în creația și arta Creatorului Înțelept, omul poate progresa în cunoașterea Divină, transformând credința sa din imitație în investigație.
5.
În privința detaliilor care nu sunt clar reglementate în Coran și în hadisuri, poporul imita pe teologii și savanții săi.
Întrucât nu toți pot fi teologi, imitația este o obligație, o necesitate, o binecuvântare și este conformă cu înțelepciunea.
6.
Fahrettin-i Razi, Seyyid Şerif Cürcani, İbni Kemal, Ebus’Suûd, Molla Hüsrev şi alți teologi care nu sunt experți în ijtihad sunt imitatoare ai mujtahidilor.
Acest respect al marelor personalități ale religiei, experți în propriile lor domenii, față de cei patru mari imami, se bazează pe recunoașterea autorității lor în interpretarea religioasă (ijtihad) și pe considerarea lor ca maeștri. Avem acum să considerăm ca greșeală și să criticăm imitația acestor numeroși ulema, imitație bazată pe respectul față de specializare?
Însă, fiecare dintre ulema care au urmat pe urma mujtahidilor a fost un mijloc de ghidare, un ghid al fericirii pentru Umma-tul-Muhammed. Ei au răspândit preceptele acestei religii în est și vest, au eliminat daunele cauzate de sectele eretice prin cărțile pe care le-au scris și au garantat perpetuarea acestei religii pân-ă la Ziua Judecăcii. Această contribuție și devotament a fost recunoscută de toți musulmanii. Este imposibil să nu apreciem serviciile acestor personalități ilustre. Chiar și unii savanți compasiuni, care nu aparțin religiei islamice, s-au apreciat pe ei înșiși beneficiind de cunoștințele lor. Da, aceasta este o mare onoare și o mare binecuvântare pentru noi.
Cărturari care nu au atins nivelul de mujtahid
„încărcat cu greutate”
Acela de a umili pe cineva spunând astfel de lucruri este o nedreptate și o crimă uriașă.
Recunoașterea savanților care au slujit credinței și religiei ummeta de secole, de mii de ani, este un imperativ religios, precum și o necesitate a rațiunii și a conștiinței. Da, chiar dacă acești indivizi nu au atins nivelul de mujtahid, rezultatele muncii lor au cuprins întregul univers islamic ca soarele.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
