– Ce scuze justifică ruperea postului?
Dragul meu frate,
Asigurarea mijloacelor de trai este obligatorie. Îndeplinirea poruncilor religioase este, de asemenea, obligatorie. Prin urmare, documentele internaționale privind drepturile omului stabilesc că garantarea libertății religioase și de conștiință în muncă și în viața profesională este un drept al salariatului și o obligație a angajatorului. Însă, acest drept nu este întotdeauna respectat, chiar nici de angajatori musulmani. Chiar și atunci când este respectat, natura anumitor locuri de muncă este grea și dificilă. Pentru cei care se confruntă cu astfel de situații, există anumite facilități, în special în privința postului.
Este incorect ca o persoană să fie obligată să lucreze la muncile grele și dificile care îi împiedică să-și îndeplinească normal obligațiile religioase. A fi pus în situația de a alege între îndeplinirea sănătoasă a obligațiilor religioase și asigurarea mijloacelor de trai este, din punct de vedere al drepturilor omului, absolut inacceptabil. Într-o astfel de situație, dacă societatea nu poate oferi oportunități de muncă mai bune, iar renunțarea la muncă ar cauza cu siguranță sau cu mare probabilitate dificultăți financiare, persoana respectivă nu este obligată să țină post. Aceeași excepție se aplică și persoanelor care lucrează temporar la muncile grele și care se tem că postul ar afecta sănătatea lor. Aceste persoane, dacă au posibilitatea, vor compensa postul, altfel vor oferi o compensație financiară în loc de post.
Coranul menționează ca motive care justifică ruperea postului, boala, călătoria și incapacitatea de a ține post (Al-Baqara 2/184-185).
Dacă ambele situații ajung la un nivel critic, iar există îngrijorarea că persoana ar putea muri sau ar putea pierde echilibrul mental, atunci este permis să se rupă postul. Ulterior, în Ramadan, este necesar să se compenseze zilele pierdute, în funcție de posibilități.
O persoană care lucrează în numele Sultanului în Imareturi (instituții caritativ-religioase) în zile calde ca acestea și organizează activitățile, poate să-și rupă postul dacă se teme că ar putea să-și piardă sănătatea sau echilibrul mintal.
În comparație cu aceasta, persoanele care desfășoară activități extrem de obositoare și epuizante și care, în timpul sezonului cald, se teme să-și piardă viața sau să sufere de dezechilibre mentale sau spirituale din cauza postului, pot întrerupe postul lor. (Fethü’l-Kadir – Kemal îbn Hümam; Celal Yıldırım, Kaynaklarıyla İslam Fıkhı, Uysal Kitabevi: 2/234)
Știm că Coranul și Hadisele indică frecvent că nu există nicio obligație religioasă care să fie grea pentru oameni, iar în caz de dificultate sau greutate, sunt acordate anumite facilități și permisii celor obligați. Ca parte a acestui principiu general, în anumite situații este permis să nu se țină postul obligatoriu al Ramadanului.
Potrivit Hanefilor, cineva care a intenționat să țină postul de pe noapte, dar a trebuit să plece în călătorie în cursul zilei, ar trebui să-l finalizeze; totuși, în cazul în care îl întrerupe, nu este necesară expiația. Shafi’i și Hanbali, pe baza unei tradiții conform căreia Profetul (pace fie cu el) a ținut post în luna Ramadan pe drumul spre cucerirea Mectei, ajungând la Kadid, unde a întrerupt postul, au afirmat că postul intenționat de pe noapte poate fi întrerupt în caz de călătorie. Situația de război sau confruntări prelungite pe front reprezintă, de asemenea, un motiv de excepție. În astfel de situații, persoana respectivă ar trebui să acționeze în funcție de opțiunea cea mai potrivită pentru sănătatea și îndeplinirea obligațiilor sale.
Oricine nu poate ține post din cauza unuia dintre motivele enumerate mai sus, ar trebui să evite să-și arate acest lucru, din respect față de post, față de cei care țin post și față de luna Ramadan.
Privind comportamentul unei persoane amenințate la viață sau la un membru al corpului, unii teologi au afirmat că cineva care nu renunță la postul Ramadanului în fața constrângerii și este ucisă ca urmare a opresiunii nu este păcatoasă; dimpotrivă, ar câștiga o mare răsplatuă pentru loialitatea sa față de religia sa. Cu toate acestea, opinia predominante este că în acest caz, renunțarea la post este mai corectă. Mai mult, dacă persoana amenințată are o scuză recunoscută pentru a nu post, cum ar fi călătoria sau boala, ea devine păcatoasă dacă nu renunță la post în fața constrângerii.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
