Dragul meu frate,
Există un cuvânt pe care îl întâlnim frecvent în lecțiile de fizică și chimie:
„Ceea ce este, nu este, iar ceea ce nu este, nu poate fi.”
„Legea conservării materiei sau a masei”
Această expresie, cunoscută ca… , a fost formulată de chimistul francez
AL de Lavoisier
aparține lui/ei.
Înmainte de a trece la răspunsul la întrebare, considerăm util să clarificăm un aspect. Unele persoane fac demagogie în legătură cu această lege, interpretând-o greșit și încercând să tragă problema într-o atmosferă ideologică. Structura de gândire a acestora o putem explica cu următorul exemplu:
Să presupunem că avem în fața noastră o caligrafie frumos realizată, artistic. Este evident că această caligrafie are un caligraf, și acest lucru se înțelege imediat cu puțina meditație. Cineva care urmărește să nege caligraful acelei scrieri, se ridică și, pentru a distrage atenția de la caligrafie, de la arta subtilă pe care o conține și de la sensul pe care îl exprimă, atrage atenția asupra cernelei scrierii.
„Această scriere a fost scrisă din senin sau din cerneala existentă?”
întrebașă. Și, prin răspândirea și aprofundarea acestei dezbateri pe hârtie, cărturarul încearcă să se ascundă de privirile tuturor.
Ceia ce aducă adesea în discuție legea lui Lavoisier fac o demagogie similară. Așadar, ca să se accepte că El este Creatorul minunilor din acest univers, ar fi necesar ca acele minuni să fi fost create din nimic, nu din elemente preexistente. Însă, examinând natura și scopul legii, vedem clar că ea nu deschide calea negației, ci dimpotrivă, este una din legile divine care conduc la ordinea din univers.
Toți știm că legile statului se aplică și sunt valabile într-un anumit domeniu. Obiectul lor de aplicare pot fi uneori infractorii, alteori contribuabilii, alteori moștenitorii. La fel, legea conservării masei are domenii de aplicabilitate și domenii unde nu se aplică. Aceasta se utilizează în special în rezolvarea problemelor din fizica și chimia experimentală. Să clarificăm acest lucru cu un exemplu:
Din carbon și oxigen.
dioxid de carbon
care arată formarea;
C + O2 = CO2
Să aplicăm ecuației reacției legea conservării masei. Încă de la început, prin scrierea acestei ecuații, definim sistemul nostru. Spunem că:
„Ne interesează doar carbonul, oxigenul și dioxidul de carbon. Facem calcule doar pe baza greutăților lor.”
Dacă greutățile carbonului și oxigenului sunt proporționale, greutatea dioxidului de carbon rezultat va fi egală cu suma greutăților carbonului și oxigenului. Cu alte cuvinte, masa se conservă. Acest lucru se datorează faptului că, la început, am delimitat sistemul nostru, presupunând că nu există intrare sau ieșire de alte tipuri de substanțe.
Să ne imaginăm acum un recipient complet închis. Acesta conține sute de compuși diferiți. Să cântărim recipientul și să-l punem pe foc. Să presupunem că, ca rezultat, au loc numeroase reacții în interiorul recipientului, formând multe compuși noi. La finalul experimentului, când cântărim din nou recipientul, vom observa că greutatea sa rămâne neschimbată. Întrucât recipientul este închis, nu a avut loc pierdere de substanță, adică masa existentă nu s-a pierdut. De asemenea, nu a avut loc nici intrarea de substanță din exterior, deci nu s-a creat o masă nouă din nimic. Dacă am fi adăugat ceva din exterior sau am fi scos ceva din interior, greutatea recipientului ar fi fost cu siguranță diferită.
Exact așa.
În lumea materiei, în care trăim și care seamănă cu o cutie închisă, fie că suntem martori, fie că avem cunoștință științifică, observăm diverse transformări și schimbări. Știm de asemenea că masa acestui univers nici nu crește, nici nu scade. Întrucât, fără o intervenție exterioară, nu are loc nici o fugă din existență în neexistență, adică din cutie, nici o ploaie de materie din neexistență. Această intervenție poate fi efectuată doar de Dumnezeu, care nu este limitat de materie și este independent de spațiu. Prin putere și voință, El creează și adaugă la universul nostru, sau distruge și scade din el.
Pe scurt, legea conservării masei este un principiu care se aplică unui sistem izolat, cu granițe bine definite, și care descrie relațiile de greutate în timpul transformărilor materiei.
Când citim biografia lui Lavoisier în enciclopedii, observăm că el a fost primul om de știință care a folosit balanța în chimie. Din acest fapt se înțelege clar ce a vrut să spună acel chimist cu acea afirmație. Altfel, el nu a fost niciodată inițiatorul vreunei concepții care să contravină puterii și voinței lui Allah (cc). Ba chiar în unele cărți de chimie, folosite ca manuale în Europa și America, imediat după enunțarea principiului conservării masei, se precizează:
„…dar Dumnezeu”
conține cuvintele. Pe scurt,
„dar Allah (cc) este dincolo de acest verdict”
se spune. Astfel, se elimină imediat îndoielile care ar putea să apară în mintea oamenilor.
La începutul conversației noastre, am menționat că legile sunt valabile doar într-un anumit domeniu. Există evenimente fizice reale în care principiul conservării masei nu se aplică. De exemplu, se știe că materia se transformă în energie. Cea mai importantă descoperire a lui Einstein este…
E = mc²
din formula,
m
echivalentul energetic al scăderii masei,
c
Rezultatul se obține prin înmulțirea cu pătratul vitezei luminii. Un exemplu de aplicare a acestui principiu este scăderea masei totale a neutronilor și protonilor care se combină pentru a forma nucleul unui atom.
35/17 CI
Masa nucleului atomului de clor, reprezentată ca , ar trebui să fie egală cu masa totală a 18 neutroni și 17 protoni, adică 17X1.007277 + 18X1.008665 = 35.289005 unități de masă atomică. Aici, 1.007277 este masa unui proton, iar 1.008665 este masa unui neutron. Cu toate acestea, experimente de precizie au arătat că masa nucleului atomului de clor este de 34.96885 unități de masă atomică, adică cu 0.32016 mai mică.
Diferența de masă dintre ele s-a transformat în energie, dispărând din lumea materiei.
Astronomii au observat un alt eveniment real care demonstrează că materia se poate anihila. Cercetările recente au arătat că unele stele, a căror masă este de multe ori mai mare decât cea a Pământului,
„găură neagră”
a dispărut, intrând în locuri numite [nume] și a căror natură este necunoscută.
Iată că cele două fenomene pe care încercăm să le explicăm nu pot fi explicate prin principiul conservării masei.
Prin urmare, principiul în cauză nu are o valoare absolută. Există condiții și situații specifice în care se aplică.
În concluzie;
Principiul conservării masei nu are niciun aspect care să intre în conflict cu sau să contravină actelor de creație și distrugere ale lui Dumnezeu.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
