„Nu am trimis niciun profet sau mesager înainte de tine, căci nu a existat niciunul care, atunci când a exprimat o dorință, diavolul să nu fi încercat să adauge ceva la dorințele lui.“
– Asta
Potrivit versetului, diavolul poate să-i ispitesc pe profeți?
Dragul meu frate,
„N-am trimis niciun profet sau mesager înainte de tine, căci nu a fost niciunul care, exprimând o dorință, să nu fi încercat diavolul să-i adauge ceva la dorințele lui. Dar Allah anula ceea ce diavolul încerca să adauge. Apoi Allah îşi arăta semnele…”
(în inima lui)
îi aşază pe locuri sigure. Dumnezeu este cu adevărat cunoscătorul, înțeleptul.”
(Al-Hajj, 22/52)
Este posibil ca profetii, ca ființe umane, să fie supuși acestor insinuații ale diavolului. Important este să nu se dea crezare acestor insinuații, iar acest lucru nu este posibil în cazul profetilor.
Temeni,
Este vorba despre a-și imagina și a-și închipui în minte ceea ce sufletul tânjește. Această imagine, închipuită în minte,
„ummiye”
sau
„meniu”
se spune că, în franceză
„ideal”
se spune. Coranul, în mod special prin acest verset, explică că profetia nu este o chestiune de dorință sau de aspirație.
„Din cauza acelei dorințe”
(din propriul ego)
nu vorbește; Coranul este doar o revelație, dar este revelat.”
(Necm, 53/3-4)
Nu este demn de profetul descris în versetul menționat să exprime dorințe, întrucât revelația este complet subordonată voinței lui Dumnezeu.
(vezi Elmalılı, Exegesis a versetului relevant)
Potrivit versetului, datorită naturii sale umane, profetul, în timp ce îndeplinea misiunea sa, putea să aibă anumite gânduri și dorințe. Dar acestea nu puteau fi gânduri și dorințe incompatibile cu demnitatea profetului. Întrucât misiunea principală a profetului era să arate omenirii calea spre mântuire, este firesc ca aceste gânduri și dorințe să se refereau la faptul că cei din jur și toți cei cărora putea să le transmită mesajul să renunțe cât mai repede la credințele și practicile greșite și să se alăture caii dreptei. Într-adevăr, în multe versete se menționează că profetul (pace fie cu el) se lupta ca cei din jur să crească imediat în credință, și că simțea o profundă tristețe gândindu-se la consecințele teribile ale celor care, ignorând avertismentele, refuzau să ascultă adevărul.
Însă, la acest punct, intervine activitatea diavolului, care, profitând de natura lor umană, încearcă să introducă elemente străine în mesajul divin. Acest verset se referă la această linie subtilă de conflict, unde se ciocnesc voința divină, care dorește să protejeze profetul însărcinat cu misiunea de a transmite religia oamenilor, și activitatea diavolului, care încearcă să abuzeze de natura umană.
Dumnezeu, care posedă înțelepciune absolută, a dat omului, pe care l-a înzestrat cu darul rațiunii, posibilitatea și responsabilitatea de a alege între chemarea divină și chemarea diavolului, lăsând ca starea sa în viața de apoi să depindă de această alegere.
-în principiu-
a legat succesul în acest test al voinței de împlinirea misiunii lor. Versetul arată că profeții, cărora li s-a încredințat sarcina de a transmite mesajul divin oamenilor și de a-i educa în acest sens, au fost exceptați de la proba cu ispitirea diavolului – pentru a fi protejați de greșeli și de a nu-i induce în eroare pe oameni în aceste chestiuni; că cei care îndeplinesc această sarcină, în cele din urmă,
-chiar că ar fi fost bine să fie câte cinci-
Se înțelege că nu este posibil ca ei să facă o declarație de origine diavolicesc, ci că tot ce transmit în cadrul declarației religioase este sub control divin.
(Direcția Religioasă, Calea Coranului, IV/30-33.)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
