O persoană care își rupe pocăința comite păcat?

Răspuns

Dragul meu frate,

Cel care își rupe promisiunea de pocăință este responsabil, întrucât s-a retras de la promisiunea dată lui Dumnezeu. Cel care își rupe promisiunea de pocăință trebuie să se pocăiască din nou.

OMUL este un ființ capabil de a comite păcat.

„Nu pot să păcătuiască.”


d

Nu există nimeni care să fie perfect. Fiecare om, în un fel sau altul, se apropie de adâncul păcatului, fie că este în mică sau mare măsură, sau chiar cade în el.

Noi trăim în echilibru între minte și inimă. Însă, cum omul nu se compune doar din minte și inimă, sub influența emoțiilor dominante, a sentimentelor necontrolate, a dorințelor irezistibile și a obsesiilor imbatabile, în primul rând a egoului, uneori conștient sau inconștient, nu mai putem controla voința noastră și păcătăm.

De fapt, Dumnezeu a creat mijloace diverse și variate pentru a ne apropie de El, pentru a ne face să avem nevoie de El, pentru a ne atrage spre El. De exemplu, El ne-a dat un sentiment ca foamea, făcându-ne să avem nevoie de hrană,

Rezzak

El a arătat că este așa și ne-a legat de Sine prin acest drum. Noi, ca slujitori, am cerut tot ce aveam nevoie de la El, l-am recunoscut ca pe Rezzak, l-am recunoscut pe adevăratul dătător de hrană. Deci, numele Rezzak necesită ca noi să fim flămândi.

La fel, noi suntem păcătoși, iar Allah este cel care iartă. Noi greșim, iar Allah este cel care acoperă greșelile. Noi cădem în păcat, iar Allah este cel care oferă mântuire. Noi ne pocăim, iar Allah este cel care acceptă pocăința noastră. Allah

Gafûr

stop,

Afuvv’

stop,

Gaffâr

El este Atât de Îndulgit (Tevvâb). Păcatele pe care le săvârșim ne conduc spre aceste nume ale lui Allah, ne îndreaptă spre El. Astfel, Îl cunoaștem pe Allah prin nume precum Gafûr (Cel care iartă) și Gaffâr (Cel care iartă pe scară largă). După cum a spus Bediüzzaman,

„Numele Gaffâr (Cel care acoperă păcatele) presupune existența păcatelor, iar numele Settâr (Cel care acoperă neajunsurile) presupune existența neajunsurilor.”

Desigur, să se comită păcate ca să se manifeste atributul lui Allah, Gaffâr (Cel care acoperă păcatele); să se facă greșeli, să se comită erori, ca Allah să acopere greșelile robului Său, să nu le scoată la iveală.

Settâr

să arate că este.

Într-un hadis, Profetul nostru (pace fie cu el) exprimă această dulce realitate cu o frumusețe deosebită:

„Jur pe viața mea, care este în mâinile Celui care are putere, că dacă voi nu ați săvârși niciodată păcate, Dumnezeu v-ar fi anihilat pe toți; apoi ar fi creat un popor care să săvârșească păcate, apoi să ceară iertare, și i-ar fi iertat.”

1

Cu cât mai multă păcat, cu atât mai multă pocăință.

Omul se lasă păcălit de propriile dorințe, ascultă de diavol, nu-și domolește pasiunile, nu-și controlează voința, și în cele din urmă săvârșește un păcat, apoi se pocăiește de ceea ce a făcut și de ceea ce va face, și se pocăiește din nou și din nou. Iată, acest fapt că omul, chiar și după ce a săvârșit un păcat, se întoarce la Dumnezeul său prin pocăință, conform cu ceea ce am aflat din hadisuri, Îl mulțumește pe Dumnezeu.

Abu Hureira, să fie mulțumit de Allah, relatează: „Profetul lui Allah, pacea fie cu el, a spus, citând din cuvintele Domnului său:

„Un rob a săvârşit un păcat și

‘Doamne, iartă-mi păcatul!’

a spus.

Și Dumnezeu, Cel Drept,

„Robul meu a săvârşit un păcat; apoi a aflat că are un Domn care iartă păcatele sau pedepsește pentru păcate.”

a comandat.

Apoi, robul s-a întors și a păcătuit din nou,

‘Doamne, iartă-mi păcatul!’

a spus.

Și Dumnezeu, Cel Prea Înalt,

„Robul meu a săvârşit un păcat și a știut că are un Domn care iartă păcatul sau pedepsește pentru păcat.”

a comandat.

Apoi, robul s-a întors și a păcătuit din nou,

‘Doamne, iartă-mă!’



a spus.

Și Dumnezeu, Cel Prea Înalt,

‘Robul meu a săvârşit păcatul și a știut că are un Domn care iartă păcatul sau pedepsește din cauza păcatului. Robul meu, fă ce vrei, eu te-am iertat.’ a spus.”2

Mare teolog și specialist în hadith, Imam Nawawi, deduce din acest hadith următorul principiu:

„Chiar dacă păcatele sunt repetate de o sută de ori, sau de o mie de ori, sau chiar mai mult, dacă persoana se pocăiește de fiecare dată, pocăința ei este acceptată. Sau chiar dacă se pocăiește o singură dată pentru toate păcatele, pocăința ei este totuși validă.”

Un hadis precizează că cineva care cere iertare nu este considerat ca „persistând în păcat”, chiar dacă comite păcatul de șaptezeci de ori pe zi.3

Explicarea pe care Hazrat Ali (ra) a oferit în legătură cu acest subiect este mai interesantă:

„Mă miruiesc de cel care se pierde, deși are la îndemână rețeta salvării. Această rețetă este rugăciunea de pocăință (istighfar).”

Deja

Gaffâr



și



Tevvab

numele lor,

„cel care iartă mult, care acceptă multă pocăință, care iartă pe cel care cere iertare după săvârșirea fiecărui păcat, care acceptă pocăința celui care se pocăiește de fiecare dată”

înseamnă că Dumnezeu ar trebui să nu dea omului posibilitatea și oportunitatea de a păcătui, dacă ar fi să ierte pe cineva doar o singură dată în viața lui. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu ar vrea să ierte, nu ne-ar da sentimentul de a cere iertare.

Pe de altă parte, iertarea păcatelor de către Dumnezeu este un act de grație, bunătate și generozitate din partea Sa. Așa cum se menționează în hadis, pedepsirea pentru păcat este manifestarea justiției Sale. După cum a subliniat Said Nursi,

„Este mai bine ca Dumnezeu să ierte pe cei păcătoși, decât să-i pedepsească”

(a pedepsi cu chin)

este adldir.”

Generația de Sahabi, crescută la picioarele Profetului (pace fie cu el), a înțeles perfect acest aspect subtil. Ei au înțeles pe deplin și au reflectat în viața lor însemnătatea mărețelor nume ale lui Allah. Privind la hadisurile pe care le-au transmis, nu este deloc dificil să se observe nivelul acestei educații și capacitatea lor de înțelegere.

De exemplu, profetul Enes relatează că, indiferent de câte păcate a săvârșit omul și indiferent de câte rugăminți de iertare a adresat, cererea sa nu va rămâne niciodată fără răspuns. Enes, să-l binecuvânteze Allah, spune: „L-am auzit pe Profetul lui Allah, să-l binecuvânteze Allah, spunând…”.

.

„Dumnezeu Cel Prea Înalt”

(a ordonat)

Fiul lui Adam! Atâta timp cât mă rogi și îmi ceri iertare, te voi ierta, indiferent de numărul păcatelor tale, fără a mă uita la mărimea lor. Fiul lui Adam! Chiar dacă păcatele tale ar umple cerurile, dacă mă rogi să te iert, te voi ierta. Fiul lui Adam! Chiar dacă vii la mine cu păcate care ar umple pământul, dar nu ai asociat altceva cu Mine, nu ai fost politeist, te voi primi cu iertare care ar umple pământul.”

4

Profetul (pace fie cu el) ne explică, într-un hadit, că pocăința și întoarcerea la Dumnezeu a omului care a săvârșit păcat, este ca bucuria și tristețea unui om care trăiește în deșert, a cărui singur bun este cămila, atunci când intră în deșert:

„Iată un om care se află într-o regiune pustie, arida și periculoasă. Are cu el o cămilă, pe care a încărcat cu mâncare și băutură. Apoi adoarmește. Când se trezește, vede că cămila a dispărut. Începe să o caute, dar nu reușește să o găsească. Fiindcă este disperat de foame și sete, își spune:”

„Voi merge acum în locul unde am fost prima dată, ca să dorm acolo până mor.”

Pleacă, își pune capul pe braț, pe punctul de a muri. La un moment dat, se trezește. Observă că cămila stă lângă el. Toate provițiile, mâncarea și băutura sunt pe cămilă. Iată că Allah se bucură mai mult de pocăința și rugăciunea de iertare a robului credincios decât cel care se bucură în asemenea situație.”

5

Arunca-l-ar o mamă copilul ei în foc?

Milostea, compasiunea și îndurarea lui Dumnezeu sunt infinite. Sunt suficiente pentru toți sclavii săi, sunt mai mult decât suficiente pentru întregul univers. El nu abandonează pe sclavii săi care Îl cunosc, dar nu pot renunța la păcat, care au căzut în captivitate a propriei lor ființe. Cu alte cuvinte, Dumnezeu, prin diverse mijloace, atrage spre clima sa a compasiunii pe sclavii săi care se întorc la El. Adică, Dumnezeu nu a creat sclavii să-i pedepsească, nu i-a trimis pe lume ca să-i arunce în iad la prima ocazie. Așa cum un om nu ar arunca copilul său în foc din cauza greșelilor sale, Dumnezeu Suprem nu refuză compasiunea sa infinită sclavilor săi care Îl recunosc ca Domn, nu-i aruncă în iad.

Hazret-i Ömer, relatând un eveniment din Evreul Fericit, ne transmite vestea binecuvântată a Profetului (pace fie cu el) în acest sens.

Era după o bătălie. Printre prizonieri se afla și o femeie separată de copilul ei. Femeia, pentru a-și alina dorul de copil, îmbrățișea, săruta și alăpta pe fiecare copil pe care-l vedea. Profetul Muhammad (pace fie cu el) le spuse celor din jur:

„Credeti că ar fi posibil ca această femeie să arunce propriul copil în foc?”

a întrebat.

„Niciodată, nu aruncă”

au spus.

După care, Profetul Muhammad, pacea fie cu el,

„Iată că Dumnezeu este mult mai milos cu robii Săi decât este această femeie cu propriul ei copil.”

a spus.6

Hadisele (sufletele) relatând despre infinitul iertare și mila lui Dumnezeu. La fel, versetele coranice, ca principiu imuabil, după ce dau măsuri generale, amintesc un punct important. Acela este de a nu deteriora conștiința de servitute, de a nu depăși limitele respectului robului față de Domnul său. După pocăință și rugăciune de iertare, nu se trebuie să se continue să se cometa păcate cu gândul că Dumnezeu oricum va ierta, ca să nu se piardă secretul servitutei. Coranul indică această realitate astfel:

„Când săvârșesc o faptă rea sau se păcătesc, îşi amintesc de Allah şi Îl roagă să le ierte păcatele. Cine altul decât Allah le poate ierta păcatele? Şi ei nu insiştesc în păcatul pe care l-au săvârşit, ştiind că este rău.”

7

Ascensiunea Spirituală prin Păcat

Dacă omul se refugiază cu mai multă seriozitate la Dumnezeu din cauza păcatelor săvârșite și se întoarce la El cu mai multă sinceritate, el poate să atingă o ascensiune spirituală. Coranul descrie acest adevăr ca „transformarea păcatelor în fapte bune”.

„Dar cei care se pocăiesc și fac fapte bune sunt excepție. Allah le va sterge păcatele și le va înlocui cu fapte bune. Allah este iertător și milostiv.”

8

Dumnezeu, cel care iartă păcatele celor care recunosc și se pocăiesc, nu numai că le iartă păcatele, ci le înlocuiește cu fapte bune, astfel încât păcatul este înlocuit cu fapta bună, păcatul este înlocuit cu fapta bună. Din acest motiv, unii cărturari de hadit au spus că…

„Există păcate care sunt mai folositoare pentru credincios decât multe forme de cult.”

spun.

Toți pot greși, ba chiar toți greșesc, toți săvârșesc păcate. Dar și printre păcătoși există cei mai buni. Profetul a descris acești buni în felul următor:

„Toți oamenii greșesc; dar cei mai buni dintre cei care greșesc sunt cei care se pocăiesc mult.”

9

Cei care comit greșeli, prin pocăința lor, nu doar devin oameni buni, ci urzesc pe scara ascensiunii spirituale, ajungând la statutul de rob iubit de Allah. Această veste bucuroasă, pe care o aduce Coranul, este una dintre cele mai dulci promisiuni pe care Islamul le oferă omului:

„Într-adevăr, Allah iubește pe cei care se pocăiesc mult și pe cei care se curăță.”

10

Profetul Muhammad (pace fie cu el) a interpretat acest verset în felul următor:

„Într-adevăr, Allah iubește pe robul care, deși comite păcate repetat, se pocăiește mereu.”

11

Profetul (pace fie cu el), care era conștient de adevărata semnificație a acestei iubiri, se pocăia și cerea iertare de păcate de șaptezeci de ori pe zi, iar uneori chiar de o sută de ori, deși nu avea niciun păcat și era protejat de păcate. Întrucât, în rugăciunea de pocăițe (istighfar) se află gradul și bucuria de a fi iubit de Dumnezeu.

Însă, interpretând greșit această veste bună,

„Dacă păcatele se pot transforma în fapte bune, nu ar fi mai bine să păcătuiască mai întâi și apoi să se pocăiască?”

Este necesar să nu se abuzeze de această chestiune cu astfel de glumețe.

O astfel de abordare contravine, mai presus de toate, bunelor maniere de servitor. Această situație este considerată -fie-i Dumnezeu ferit- ca o provocare a lui Dumnezeu, ca o lipsă de respect față de regulile religioase, ceea ce înseamnă a nu înțelege esența lucrurilor. Împotriva unei astfel de abuzuri, în multe versete se declară că autoritatea de a ierta aparține lui Dumnezeu, că Dumnezeu va ierta pe cine vrea, iar pe cine vrea va pedepsi,

îngrijorare-reacție

în echilibru cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în armonie cu, în acord cu, în conformitate cu, în concordanță cu, în arm

îndrăzneala-frică

Se subliniază importanța echilibrului.

Mai mult decât atât,

„Oricum mă voi pocăi!..”

Oare cineva care se abandonează păcatului cu un astfel de gând va găsi vreodată ocazia să se pocăiască, va avea destulă viață pentru asta, există vreo garanție? Sau, cel mai important, Allah îi va da o șansă de pocăiță, deși acțiunile sale au atras mânie divină? Toate acestea trebuie luate în considerare.

„Cel care îndeplinește obligațiile religioase și nu comite păcatele grave se va salva.”

Cu toate acestea, problema cea mai importantă a credinciosului, care este expus zilnic la atacuri de sute de păcate, este să evite păcatul, să stea departe de medii păcătoase și să nu se apropie de locuri care pot duce la săvârșirea păcatului. Într-un fel,

‘def’i şer’

trebuie să se abțină de la fapte rele. Acest aspect capătă o importanță deosebită în vremurile noastre.

Takva

și doar prin acest mod se poate ajunge la secretul său.

Întrucât renunțarea la un haram, la un păcat mare, este obligatorie. Îndeplinirea unei obligații religioase este mai meritorie decât multe sunneți.

Prin adoptarea taqva ca principiu, prin o singură abatere, se pot evita mii de păcate, se pot renunța la sute de păcate, deci se pot îndeplini sute de obligații religioase. Astfel, cu intenția de taqva, cu scopul de a evita păcatul, se deschid calea spre numeroase fapte bune. Căci în acest timp…

„Cel care îndeplinește obligațiile religioase și nu comite păcatele grave se va salva.”

12

Coranul vestește această eliberare, adică că cei care evită păcatele grave vor ajunge la binecuvântare, onoruri și fericirea Paradisului:

„Dacă vă abțineți de la păcatele mari care v-au fost interzise, Noi vom acoperi păcatele voastre rămaste și vă vom introduce în Rai, care este plin de binecuvântări și daruri.”

13

Dacă este așa,

„Încărcați-vă viața cu credință, decorați-o cu împlinirea preceptelor religioase și protejați-o prin abstenția de la păcate.”

14

Surse:

1. Muslim, Al-Tawbah 9.

2. Buhârî, Tevhid 35; Müslim, Tevbe 29.

3. Musnad, 5:130.

4. Tirmizi, Daavât 98.

5. Muslim, Tevbe 3.

6. Buhari, Edeb 19, Muslim, Tevbe 22.

7. Sura Al-Imran, 3:135.

8. Sura Furkan, 25:70.

9. Tirmizî, Kıyâme 49.

10. Sura Al-Baqara, 2:222.

11. Musnad, 1:80.

12. Risale-i Nur Külliyatı, 2:1632.

Suratul An-Nisa, versetul 4:31.

14. Risale-i Nur Külliyatı, 1:5.

Cu salutări și rugăciuni…

Islamul prin întrebări