Dragul meu frate,
Singurul mod de a rezolva aceste diferențe este să ne aplecăm la Coran și la Sunna Profetului.
Întrucât Coranul și Sunna au fost trimise ca vindecare pentru toate bolile materiale și spirituale ale omenirii. Societățile, prin a se atașa de ele, se vor elibera de toate calamitățile și necazurile, la fel cum se vor salva din mocirlurile în care sunt blocate prin a se ține de acele două sfori solide. Cea mai mare dovadă a acestui fapt este apariția Epocii Fericită, ca un diamant, din acea epocă întunecată a ignoranției.
Mai jos, ca exemple, prezentăm doar câteva versete din Coranul Azimüşşân și hadisuri din Sunnet-i Seniyye, care menționează rezolvarea diferendelor.
Dumnezeu, în Coran, în sura Al-Imran, spune:
„O voi, credincioși! Nu fiți ca aceia care s-au împrăștiat și s-au separat după ce au primit dovezi clare și semne (creștinii și evreii). Ei vor avea un chin mare.”
(Al-Imran, 3/105)
„Credincioșii sunt cu adevărat frați. Împrumătuiți-vă (în caz de discordie) să vă reconciliați, ca să fiți iertați.”
(Hucurat, 49/10)
După cum se înțelege din versetul coranic, Dumnezeu le poruncește credincioșilor să se străduiască să rezolve orice discordie care ar putea apărea între ei. Prin urmare, El le interzice credincioșilor comportamentele negative care conduc la perpetuarea discordiei și la conflictul între musulmani. Respectând acest porunc, noi, toți musulmanii, alevii și sunniții, trebuie să lucrăm împreună, în unitate, pentru a vindeca această rană.
Nu există niciun problemă în religia noastră care să nu poată fi rezolvată. Condiția este ca diferențele să fie abordate cu înțelegere reciprocă, cu compasiune, luând drept criteriu cunoștința, nu sentimentele.
Toți musulmanii sunniți care locuiesc în acestă țară îl iubesc din tot sufletul pe Ali ibn Abi Talib și pe membrii familiei sale.
Însă acest respect se află în limitele rațiunii. Ei nu le atribuie divinitate sau profeție, nici nu le neagă valoarea și onoarea.
Privind istoria, Alevii sunt…
Observăm că, inexplicabil, ei nu au acordat importanța necesară acestei afecțiuni sincere a sunniților, ci, dimpotrivă, i-au numit Yazid și s-au distanțat de ei. Reciproc, observăm că sunniții nu au abordat cu atenția necesară problema avertizării, îndrumării și convingerii alevilor, comettând în acest sens o eroare metodologică. De fapt,
„Ei sunt, de asemenea, frații noștri.”
Nu li s-a oferit brațul compasiunii cu căldurina necesară, nu li s-au adresat sfaturi frumoase cu un ton adecvat, nu li s-au explicat personal, prin conversație, adevăturile înalte ale religiei, iar educația religioasă nu li s-a oferit în mod corespunzător.
Pe de altă parte,
Observăm că statul nu acordă importanța necesară rezolvării acestei diviziuni artificiale, neglijând servicii precum construirea moschei, deschiderea cursurilor de Coran și numirea predicatorilor în zonele de rezidență ale alevilor.
Având în vedere acest aspect, ei au exacerbat problema prin critici și provocări, transformând această separare într-o rană greu de vindecat.
Aceste persoane, care au în comun religia, limba, naționalitatea, istoria, cultura și locuiește în același patrie, au ajuns să se considere reciproc adversari, inamici.
Suntem de părere că,
Astăzi, dacă comunitatea religioasă, în primul rând, dar și toți intelectualii și personalitățile remarcabile ale țării noastre, ar concentra toate eforturile și aspirațiile lor pe rezolvarea acestei discordii, ar putea restabili unitatea și solidaritatea, neutralizând intrigi de origine externă.
Dumnezeu, în Coran, în Sura Al-Imran (vers 104), le poruncește credincioșilor să îndeplinească acest rol, spunând:
„Să fie printre voi o comunitate care să cheme la bine, să poruncească binele și să împiedice răul. Aceia sunt cei care vor fi fericiți.”
Un credincios va iubi pe alt credincios, chiar dacă greșește, și va căuta să-i remedieze greșeala. Credincioșii trebuie să fie la fel de delicati ca un doctor în rezolvarea diferendelor lor. Trebuie să trateze cu mare înțelegere, toleranță și răbdare rănile deschise de-a lungul timpului.
Religia noastră
este sursa compasiunii si a milostivirii.
Noi, musulmanii, care ne hrănim din această sursă, vom sfătui pe cei din jurul nostru, vom face îndemnări frumoase, vom încerca să le aducem pace și fericire, într-o stare de spirit potrivită cu compasiunea și mila.
Într-adevăr, Dumnezeu, Cel Prea Înalt, ne arată cea mai bună măsură în acest sens în versetul 125 din Sura Al-Nahl, unde declară:
„O, profetul Meu! Invitați oamenii pe calea Domnului vostru cu înțelepciune (prin dovezi clare și predici frumoase). Și discutați cu ei cu argumente solide și abordări frumoase, cu vorbe blânde și dulci (ca invitația voastră să dea roade).”
Profetul nostru, luând ca model aceste versete și altele similare, îndeplora credincioșii cu cunoștință și înțelepciune, bazând această îndemnare pe dovei.
În îndrumarea lui
și nu manifesta furie sau violență în avertismentele sale.
Întâlnirea cu interlocutorii săi se desfășura într-o atmosferă sinceră, oferindu-le sfaturi cu compasiune și milă. Întotdeauna prefera un limbaj blând și cuvinte frumoase pentru a explica adevărul. Cu răbdare și înțelegere, el dispărtea îndoielile și eziturile din mintea oamenilor. Avea încredere în interlocutorii săi și, pentru a-i convinge, vorbea clar și elocvent, cu atenție la fiecare cuvânt. Într-o atitudine de înțelegere, el lua în serios chiar și întrebările lipsite de sens, zâmbind. Unul dintre cele mai mari motive ale influenței predicilor și sfatelor sale era iertarea greșelilor oamenilor. Chiar și pe cei care uciseseră sau provocaseră uciderea unchiului său cel mai drag, a multor rude și a multor călăreți, i-a iertat în timpul cuceririi Mectei. Însă, în acel moment, totul, putere și forță, era în mâinile lui. El ar fi putut să-i pedepsească cum dorea.
Prin aceste calități mărețe și înalte, el a influențat sufletele celor din jur, a trezit și a dezvoltat aptitudinile și talentele latente ale acestora. A transformat-i în stele ale cerului umanității.
Iată ce spunea Profetul (pace fie cu el), trimis ca milă pentru lumi, despre care se spune că este stăpânul celor două lumi, într-un hadith:
„Cei credincioși sunt ca pietrele dintr-un zid. Se protejează reciproc de prăbușire.”
prin aceste cuvinte, a exprimat în cel mai concis mod importanța dragostei și fraternității între credincioși.
Națiunea noastră
a suferit mari pagube din cauza tulburărilor, disputelor și rebeliunilor pe parcursul istoriei.
Rebeliunile celebre ale lui Celali, care au durat ani de zile, mișcarea Dersim din istoria recentă a Turciei și evenimentele din Sivas, Maraş și Çorum din trecut sunt cele mai clare și dureroase dovei ale acestui fapt. Principalul factor al tuturor acestor evenimente au fost dușmanii noștri din exterior, care au profitat cel mai mult de aceste mișcări de rebeliune și insurecție. Dacă nu se trag lecții din istorie, există temeri că evenimente similare se vor repeta. Fie că sunt sunniți, fie că sunt aleviți, toți oamenii cu moralitate înaltă care iubesc această patrie și acest popor ar trebui să lucreze cu toată puterea lor pentru a elimina această separare, pentru a pune capăt acestor inamicii. Aceasta este o datorie religioasă, națională și patriotică.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
