Dragul meu frate,
Așara-i Mubeșșara
Este necesar să se evalueze din trei puncte de vedere realitatea și înțelepciunea vești despre rai primite de unii Sahabi, în special de …
a.
Privind lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, se înțelege că cei cărora li s-a promis raiul au fost poziționați conform cunoașterii infinite a lui Dumnezeu. Dumnezeu, prin cunoașterea Sa infinită, a văzut că acești oameni se vor abține de la faptele care i-ar duce la iad, și a indicat, ca un exemplu care confirmă această cunoaștere divină, situația lor în viața de apoi. Prin aceasta, s-a arătat că Dumnezeu cunoaște cine va merge în rai, cine în iad, și că această cunoaștere nu reprezintă, din perspectiva omului, o direcție obligatorie, ci că drumul lor este determinat de voința lor liberă. Modul în care această voință liberă a fost exercitata a fost prezentat ca un exemplu viu, prin viața acestor persoane.
b.
Privind lucrurile din perspectiva Profetului (pace fie cu el), cei cărora li s-a promis rai au mărturiit, prin credința lor pe tot parcursul vieții, prin respectarea mai mult decât oricine a poruncilor și interdicțiilor lui Allah, și prin moartea lor în credință, la faptul că Profetul Muhammad (pace fie cu el) este un profet adevărat, o mărturie irefutabilă. Se poate spune că Abu Lahab, prin viața sa, prin moartea sa, prin necredința sa, a confirmat vestea dincolo de lumea vizibilă a Coranului/Sura al-Tebbet, la fel cum cei cărora li s-a promis rai…
Așare-i Mubeșșer
e
iar alții, prin viața lor, prin moartea lor, prin a se ține la distanță de orice linie care contravine credinței, Islamului, Coranului, au confirnat și au demonstrat profetia profetului Mahomed (pace fie cu el) despre ei.
c.
Dacă privim problema din perspectiva celor zece care au primit vestea bușra (Așare-i Mübeșșere), se observă că, în ciuda tuturor acestor lucruri, ei au fost cei care au evitat cel mai mult să se rebeli împotriva lui Allah, continuând să îndeplinească sarcinile de slujire zi și noapte.
În legătură cu acest subiect, se pune următoarea întrebare:
–
Oare, cu atitudinea lor, nu au dat, din greșeală, prea multă atenție vești bune respective, sau este altă explicație pentru asta?
Considerăm că, în răspuns la aceasta, este suficient să atragem atenția asupra următoarelor adevăruri. Mai presus de toate, ei știau bine că această veste minunata era strâns legată de buna lor conduita. A urma o cale contrară ar fi însemnat să se facă un efort pentru a împiedica împlinirea acestei vești, ceea ce ar fi fost o atitudine care ar fi afectat credința, ca și cum ar fi contrazis veștile divine ale lui Allah și ale Profetului (pace fie cu el). A adopta o atitudine greșită, care ar fi însemnat că o veste în a cărei veridicitate credeau nu era adevărată, ar fi echivalat cu un delir spiritual inexplicabil.
O altă întrebare legată de acest subiect este:
-așa cum este indicat în întrebare-
Este vorba despre următoarea dilemă: Cum se pot concilia încrederea și siguranța oferite de garanția conținută în promisiune, cu teama de Dumnezeu, prezentată în Coran ca o necesitate a credinței?
Se poate răspunde la această întrebare astfel: a fi mângâiat cu vestea Paradisului nu înseamnă a nu se teme de Dumnezeu, a nu-L respecta întotdeauna. Există multe grade de frică de Dumnezeu. Unii se teme de pedeapsa lui Dumnezeu, alții de mânie lui Dumnezeu, iar alții se teme de a răni mila lui Dumnezeu, de a manifesta cea mai mică lipsă de respect față de măreția Sa. Frica, temerea, a celor care au atins nivelul mângâierii cu vestea Paradisului, este o frică, o temere de acest fel, subtilă. Într-adevăr, Profetul (pace fie cu el) a știut că va ajunge în Paradis, totuși…
„Eu mă tem de Dumnezeu mai mult decât voi toți.”
a spus.
Mai mult, în timp ce unii nu se ating de conștiința lor nici măcar dacă primesc o palmă, alții se îmbolnăvesc la pat la cea mai mică reproș. Bineînțeles
Aşere-i Mübeşşere
Ceia ce au primit veste despre rai aparțin acestui al doilea tip de oameni. Ei știau că vestea despre rai nu înseamnă că nu vor fi pedepsiți cu iad, ci că nu vor primi niciun reproș de la Allah. Toate temerile lor proveneau din sentimente rafinate, cum ar fi teama de a primi un reproș, de a răni mila infinită a lui Allah, de a fi neștiincios față de numeroasele binefecenii ale lui Allah, inclusiv vestea despre rai, și de a neglija harul ghidării pe care l-au primit. In concluzie:
„Cine știe, pentru el chiar și o muscă este un instrument muzical, cine nu știe, pentru el nici măcar o defile nu este suficientă.”
așa cum se subliniază în proverb,
Aşare-i Mübeşşere
Erau oameni care se temeau teribil de a manifesta cea mai mică lipsă de respect față de Dumnezeu, chiar și una mică ca aripa unei țânte, și de a primi cea mai mică mustrare de la El.
Click here for more information:
– Menționarea că Abu Lahab va merge la iad și a unor compagnoți ai Profetului care vor merge la rai…?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
Comentarii
mântuire
Mulțumesc pentru frumosul vostru răspuns…
