– Nu ar fi mai bine ca doar păcătoșii să suporte consecințele acestor calamități, iar inocenții să fie scutiți? – De ce calamitățile nu lovesc doar pe tiran, ci îi cuprind și pe inocenți? – Cum putem rezista cu pietre și bățuri împotriva bombelor și tancurilor? – Ce ar trebui să facem în fața atacurilor la adresa musulmanilor; nu ar trebui să purtăm jihad? – Încăpătânați să căpătăm bunurile acestui lume trecătoare, să dormim liniștiți în casele noastre în timp ce mor copiii în leagăn?
Dragul meu frate,
Fiecare conștiință care geme, fiecare minte care gândește, fiecare inimă rănita și fiecare ochi care plânge întreabă: de ce?
Aceasta este o întrebare teribilă, pe care orice formă de opresiune, indiferent de cum se numește, o plantează cu tot greblul ei în sufletul credincioșilor.
Celor care vor să ia armele și să se arunce în luptă pentru a stinge furia lor justă, li se pune o altă întrebare:
Emoția patriotică fierbinte nu vrea să se gândească măcar la această întrebare legitimă și spune:
Trebuie să facem ceva; dar trebuie să facem ceva cu multă atenție, cu planuri de viitor, chiar multă, multă atenție.
Știm că răscolescând trecutul și răscopind în rănile vechi nu vom obține niciun beneficiu. Însă, credem că tratamentul nu va fi posibil fără a pune diagnosticul corect al bolii.
Dacă nu ne vom angaja pe acest drum lung, nu vom face altceva decât să prelungim războiul, să agravăm tirania de zi cu zi și să o extindem la noi locuri.
Nu avem nevoie ca acești oameni plini de entuziasm să moară, ci să meargă neîncetat spre un anumit scop cu mare zel și efort. Bineînțeles, dacă am crede că moartea ar rezolva ceva, ar fi prima soluție. Dar dacă această sacrificare nu va servi la altceva decât la slăbirea frontului nostru, nu putem considera asta o soluție.
Trebuie să ne stabilim bine obiectivele pe termen lung și să nu întârziem în acordarea oricărei forme de ajutor material necesar pentru prezent. Acordarea de ajutor financiar, începerea imediată a livrărilor de alimente și medicamente celor care au rămas fără locuință, celor care au pierdut apropiații, celor care suferă de boli, celor care se zbate în disperare, este o obligație impusă de frățenia noastră în credință, dar și de umanitatea noastră.
Știm că este permis să primim dobânzi de la țările aflate în stare de război. Dar există un punct crucial în care greșim: dacă, ca muncitorii care trăiesc în acele țări, suntem obligați să depozităm banii lor în băncile lor, atunci trebuie să primim dobânzi, altfel, neprimind dobânzi, le oferim o formă de ajutor. Dar a depozita bani în bănci străine doar pentru a obține profit, fără o astfel de obligație, este absolut incorect. Fiindcă, de exemplu, dacă ne dau zece lire ca dobândă, ei obțin un profit de treizeci de lire; se hrănesc cu banii noștri, se armează cu banii noștri și ne atacă cu banii noștri. Dacă conducătorii petrolieri și membrii familiilor regale din lumea musulmană nu pot face o raționament atât de simplu, atunci trebuie să-i avertizăm și să-i avertizăm pe ei, înainte de Israel.
Ca urmași ai unui Profet (pace fie cu el) care a spus asta, în timp ce țările musulmane vecine strigă sub opresiunea evreiască, noi construim palate de vacanță în țările occidentale, iar în băile noastre curge apă din robinete de aur, ar trebui să ne judecăm pe noi înșine și să ne trezim.
Toți știu cât de absurd este să sacrificezi oameni idolilor. Dar dacă cineva crede în asta, va comite această cruzitate cu bucurie. Evreii au un idol al credinței în capul lor. Ei cred că sunt singura rasă cu dreptul de a trăi pe lume, privesc pe alte națiuni ca pe sclavi, și chiar consideră uciderea lor ca o faptă merită. Nu putem spera la milă și compasiune de la oameni cu mintea atât de împietrită și cu inima atât de întunecată.
Formarea unei superputeri sau a unor puteri care să poarte numele de „Iudée” în Orientul Mijlociu a devenit o necesitate vitală pentru toți. Se așteaptă ca această putere să se manifeste în primul rând în lumea arabă și în cadrul unității arabe. Capitalurile investite în dobânzi ar trebui redirecționate imediat spre dezvoltarea acestor țări, să se pună capăt sărăciei și șomajului, să se reducă cât mai mult decalajul de venituri între țările vecine, să se devină la fel de puternici ca inamicii pentru a opri agresiunile lor, și să se depună eforturi pentru ca musulmanii să atingă nivelul de trai al țărilor avansate.
Această sarcină revine, aşa cum am menționat mai sus, în primul rând țărilor arabi. Însă, ei nu mai pot retrage tot capitalul din băncile occidentale, chiar dacă ar vrea. Știu că ar fi echivalent cu declanșarea unui nou război, iar ei sunt conștienți că nu sunt deloc pregătiți pentru asta. Dar, în cel mai rău caz, trebuie să elaboreze un plan inteligent pentru viitor și să progreseze rapid pe calea dezvoltării.
Așteptăm acest lucru cu tot sufletul. Dacă lumea arabă nu va intra pe calea de a deveni o superputere, ar trebui să colaboreze mult mai strâns cu Turcia, care a înregistrat progrese considerabile în acest sens. Ar trebui să investească în Turcia, să se integreze comercial cu ea și să manifeste o mare forță comună din punct de vedere economic.
Atingerea succesului fără muncă, culegerea recoltei fără a semăna, nu este posibilă conform legilor divine ale lui Allah, cunoscute ca „adatulullah”. Aceste eforturi ale noastre vor fi o rugăciune reală, iar prin împlinirea acestei rugăciuni, Dumnezeu dispunând, vom putea, sperăm, să atingem un succes mult peste așteptările noastre.
Atrăierea Islamului în toate aspectele vieții, căutarea cunoașterii, practicarea comerțului, acumularea bogăției și plata zeciuielii, precum și predicarea Islamului celor de alte religii, sunt rezultate benefice care se pot realiza doar într-un mediu de pace. Totuși, dacă suntem obligați să purtăm război, este datoria noastră să o facem în conformitate cu principiile stabilite de Islam.
Cine nu respectă aceste lucruri este un opresor, iar a tolera opresiunea lor înseamnă a participa la opresiune. La acest punct, trebuie să fim extrem de atenți să ne controlăm inimile.
Inamicii noștri, prin opresiunile lor, recoltă din acest câmp un grâu al iadului veșnic, și în cele din urmă se vor găsi în mijlocul unei serii de pedepse care vor începe cu lumea mormântului. Noi, la rândul nostru, trebuie să evităm cu atenție să recoltăm păcat și chin pentru noi înșine, acționând contrar dreptului de război al Islamului. Aceasta este o probă grea pentru oamenii cu spirit de sacrificiu.
Cel care acționează în conformitate cu numele Hakîm (înțelept) și-și îndeplinește sarcinile cu înțelepciune, va primi recompense în schimb.
Manifestarea numelui Şafi este, de asemenea, legată de anumite condiții. În acest lume, pentru fiecare boala exista un remediu. Cine găsește acel remediu și îl folosește, acela va fi vindecat. Aici nu se face distincție între credincios și necredincios.
Profetul Mahomed (pace fie cu el) a transmis mesaje. Există reguli imuabile pentru a avea succes în comerț. Cine le respectă, atinge succesul, indiferent de religie sau confesiune.
Adică, El nu are nevoie de absolut nimic. El se bucură că musulmanii lucrează și triumfează pe pământ, dar El nu are absolut nicio nevoie de acest succes. Dacă am da un exemplu din lumea creată, nu soarele are nevoie ca ochii să vadă, ci oamenii au nevoie de soare. Dacă toți oamenii ar închide ochii, soarele nu ar fi afectat în cel mai mic mod. Și dacă toți ar deschide ochii și ar primi darul vederii, nu se poate imagina o crește a luminii solare. În ambele situații, cel care câștiga sau pierde este doar omul.
Crestinirea oamenilor și beneficierea de lumina credinței reprezintă un mare câştig pentru ei, nu pentru Dumnezeu, care nu are nevoie de asta, ci doar îşi doreşte acest lucru. Acest punct trebuie înţeles bine şi se trebuie depusă toată energia necesară, cu cea mai mare atenţie la detalii, pentru a scoate lumea islamică din mizeria în care se află. Atâta timp cât nu facem acest lucru, aşteptarea mila şi harului lui Dumnezeu este ca aşteptarea fructelor din nisip uscat.
Atrocitatile israeliene, care fac ca monștrii să pară că sunt ființe blândă, grăbesc împlinirea profetiei profetului Mahomed (pace fie cu el) despre soarta evreilor. La fel cum profetia cuceririi Constantinopolului s-a împlinit, profetia sfârșitului existenței evreilor în lume se va împlini cu siguranță. Însă, acest lucru nu va fi realizat de păsări Ababil, ci de armate mai puternice decât evreii.
Putem rezuma în două puncte sarcinile care ne revin în fața acestui foc al opresiunii:
Învățând din versetul coranic, trebuie să determinăm cu precizie ce putem face cu puterile noastre și să ne străduim să oferim tot felul de ajutor necesar celor oprimați.
Conscienți de faptul că aceste ajutoare sunt o măsură temporară, în spiritul adevăratei soluții, trebuie să accelerăm dezvoltarea noastră, renunțând la lenea, inactivitatea, divertismentul și luxul, risipa, neglijenta de a hrani ne-musulmani cu capitalul nostru. Nu doar pentru a deveni bogați, ci pentru a deveni puternici, a opri tirania și a salva suferinzi, trebuie să muncim cu toată forța noastră.
Îndemnăm toți musulmanii să se străduiască în aceste două puncte și rugăm pe Dumnezeu să ne dea succes.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
