Dragul meu frate,
Omul face din piatră și pământ o formă asemănătoare omului. Aceasta nu poate fi mai mult decât o statuie din piatră, pământ sau plastic. Dumnezeu a creat omul viu din pământ. A afirma că unii oameni au scris un echivalent al Coranului este la fel de absurd ca a afirma că o statuie inanimată este un om.
Analiza acestui volum arată că se promovează o atitudine ostilă față de Islam, în timp ce se inoculează principiile și dogmelor creștinismului. Faptul că autorul este un islamofob care încearcă să propage creștinismul evidențiază clar gravitatea situației.
Cu alte cuvinte, nu se poate aduce nici măcar o asemănare cu un verset din Coran din nici măcar un singur punct de vedere, ci din patruzeci de puncte de vedere. Așa cum nu se poate spune că s-a creat o asemănare cu Coranul prin realizarea unei statui din plastic, nici nu se poate spune că s-a creat o asemănare cu Coranul prin publicarea unor fraze cu sens uman.
Mai jos vă prezentăm un studiu pe acest subiect:
Istoria a consemnat numeroase minciuni și calomnii lansate împotriva Coranului, de la revelarea sa până în zilele noastre. Văzând că Islamul se răspândea prin Coran, unii pseudo-profeti, începând cu anii imediat următori morții Profetului (pace fie cu el), au încercat să se opună Coranului, imitând stilul și elocvența acestuia. Însă, nu numai că au fost umiliți, dar au avut și un sfârșit tragic. Printre cauzele principale ale acestor tentative se află fanatismul tribal, dorința de bogăție și putere.
– Musaylima ibn Habib al-Kazzab,
– Ayhede b. Kâ’b (el-Esvedü’l-Ansî),
– Abu’t-Tayyib al-Mutanabbi,
– Abu’l-Ala al-Maarri şi
– Mirza Ali Muhammed.
De asemenea, pe parcursul istoriei, atât savanți creștini care au trăit pe teritoriile islamice, cât și din alte țări, au scris lucrări care criticau Islamul și apărau propria religie. Fiecare adept al unei religii a privit lucrurile din propria perspectivă, redactând réfutations împotriva celeilalte părți. Această opinie negativă a creștinității față de Islam s-a păstrat și a continuat, nemodificată, de la primele timpuri până în zilele noastre. De fapt, cartea inventată cu acel nume, care face obiectul studiului nostru, este cel mai viu exemplu recent al acestei viziuni negative și a intențiilor rele. Această și alte inițiative similare vor ocupa locul lor în gunoiul istoriei, la fel ca exemplele anterioare.
Este o extindere a procesului de „înculturare”, una dintre ultimele tactici elaborate de teoreticienii misionari. Esența acestei metode constă în a se integra mai întâi în cultura locală, apoi a corupe și distruge acea cultură. Numele a fost ales cu măiestrie de grupul care a scris cartea, fiind preluat dintr-un cuvânt utilizat pentru Coran, adică un concept esențial al lumii islamice. Într-adevăr, această carte inventată este plină de calomnii și insultă la adresa Coranului, cartea noastră sacra, de la cap la coadă, iar scopul este de a confuza musulmanii și a distorsiona religia lor. Lucrarea noastră este o scurtă prezentare și critică a cărții numită .
Întrucât acestă carte a fost creată prin inversarea cuvintelor din Coran. Cartea a fost scrisă inițial în arabă în 1999, apoi tradusă în engleză cu același nume. În prefața cărții, doi membri ai echipei responsabile de scrierea cărții se prezintă cu pseudonime, ascunzând identitatea lor reală. Cu toate acestea, cercetând site-uri web pe internet, se constată că există o persoană care se numește și care este, de asemenea, compilatorul și editorul cărții numite .
Preotul evanghelic, care a compilat acestă carte sub numele de cod al-Mahdi, a acordat interviuri revistelor Atlantic Monthly și Baptist New în 1999, în care a spus că:
Întrucât acest volum prezintă Evanghelia în limba clasică arabă. De asemenea, se susține că scrierea acestui volum a durat șapte ani, spre deosebire de Coran, care a fost scris în douăzeci și trei de ani, și că ar fi rezultatul revelației (!), inspirației (!), și se afirmă:
Potrivit compilatilor cărții, lucrarea conține, presupost, toate caracteristicile Coranului, cartea sacra a musulmanilor, în toate aspectele sale. Este scrisă în proza și poezie, în arabă clasică pură, cu atenție la stil și fluență. Cu toate acestea, unii cercetători arabi care au examinat gramatical cartea menționată au constatat că conține multe erori gramaticale.
Este extrem de probabil ca astfel de lucrări să fie susținute de diverse interese politice sau economice. De asemenea, activitățile misionare pot fi considerate factori care acceleră astfel de eforturi. Întrucât, analizând conținutul cărții, se observă că ea este impregnată de doctrine și teologie creștine de la început la sfârșit. Scopul principal este de a induce musulmanilor ideea că Coranul este un fals, oferindu-le în schimb un nou (!) text sacru. Mai mult, scopul este de a semăna îndoieli în rândul musulmanilor cu privire la conținutul Coranului, împiedicând astfel ascensiunea Islamului în Occident.
Se observă că site-uri creştine online publică, promovează şi publică articole laudative despre această carte. Această carte a primit un sprijin considerabil din partea lumii creştine, în special din partea grupurilor creştine evanghelice. Publicaţii precum un preşedinte al unui seminar din Orientul Mijlociu, un convertit musulman din Los Angeles, CA, Billy Graham Center for Muslim Studies, Evangelical Mission Quarterly, Baptist Press, laudă cartea şi exprimă convingerea că musulmanii vor fi astfel creştinizaţi. C.S. Arthur, într-un articol, afirmă: „Peste 1400 de ani, răspunsurile la Coran şi la afirmaţiile sale au fost întotdeauna scrise cu frică. Dar acum, musulmanii se confruntă cu o confruntare reală prin intermediul Coranului. Această carte este la un nivel comparabil cu stilul şi elocvenţa Coranului. Îi depăşeşte chiar şi în privinţa învăţăturilor pe care le conţine.” Ulterior, el citează pe cineva din comitetul de publicare şi executiv al cărţii, sub codul „el-Mehdi”: „Prietenii musulmani, peste un miliard de oameni distribuiţi în treizeşti nouă de ţări, nu au primit mesajul corect al Evangheliei. Această carte le va transmite acest mesaj.”
Această carte, intitulată …, este alcătuită din șaptezeci și șapte capitole (surate fictive) și începe cu o frază de introducere la fiecare capitol, de forma: Fiecare capitol este alcătuit din mai multe pseudo-verse. Acestea sunt numerotate 1, 2, 3, 4 etc. Structura schematica imita pe cea a Coranului, iar capitolele cărții sunt numite surate.
Primele versete ale capitolelor (surah) ale Coranului încep de obicei cu numele surahului respectiv și sunt adresate musulmanilor.
Altele au fost numite inspirându-se din Coran, întrucât concepte similare se găsesc în Coran. Al-Zawaj, at-Tuhr, al-Mizan, as-Shahid sunt doar câteva exemple. Unele secțiuni au fost numite cu nume care denigrează și insultă musulmanii. De exemplu, al-Makirun (îngânători), al-Muftirun (inventatori de minciuni), al-Muharridun (încărcători), al-Kafirun (necredincioși), al-Mushrikun (idolatrii).
Autorii cărții pretind că textul cărții a fost revelat, presupost, lui „es-Safiyy”. Într-adevăr, în sura inventată pe care ei au numit-o Tenzil, se găsesc următoarele cuvinte:
După cum se vede, pasajul de mai sus este practic o plagiată a câtorva versete din Coran, modificat ușor. Prin urmare, afirmațiile din această carte nu prezintă nicio originalitate. Mai degrabă, constau în imitație și plagiat.
Metoda seamănă cu o traducere normală.
După cum se va observa din analiza completă a cărții, scopul principal a acestei lucrări este de a declara drept fals ceea ce Coranul declară drept adevăr, și drept adevăr ceea ce Coranul declară drept fals. Ca exemplu, Coranul vorbește despre cele patru luni sacre și cere respectarea lor, interzicând războaiele și alte activități similare în acele luni.
Însă cartea menționată, probabil pentru a ataca musulmanii și în luna Ramadan, inventează un astfel de lucru, calumnia Allah. În sura falsă numită Salām (pace), citim:
Într-o altă sură falsă pe care o menționează, se insistă pe ideea că musulmanii sunt în eroare, li se amintește că li s-a spus să „intrăm în pace”, dar se afirmă că musulmanii nu cred cu adevărat în asta. Versetele Coranului sunt răsturnate, în special versetele inventate 3, 4 și 7 din aceeași sură, și se susține că Allah nu ar ordona război, ci că ar fi doar o incitare a diavolului.
Pseudo-sura numita Nisâ, inclusă în cartea intitulată …, se îndeplinește prin ridiculizarea și umilirea drepturilor acordate femeilor de Coran. Se face chiar haz de porunca Coranului adresată soțiilor Profetului, de a vorbi din spatele cortinei, iar versetul este reprodus în carte, unde se afirmă că o astfel de poruncă reprezintă umilirea femeilor. Însă principiul fundamental aici este protejarea oamenilor de potențiala corupție a ego-ului. Nu are absolut nicio legătură cu umilirea femeilor.
Un aspect remarcabil al cărții menționate este critica aspra a prevederilor Coranului referitoare la moștenire, mărturie etc., din sura inventată Nisa. Aici, moștenirea femeilor, mărturia lor, superioritatea parțială a bărbaților față de femei și alte chestiuni similare sunt puse în discuție, într-o încercare de a se ironiza Coranul.
În pseudo-sură numită [numele], atacurile anti-islamice se intensifică, subliniind că războaiele sfinte menționate în Coran nu sunt reale, că nu se poate ajunge în rai prin ele, că Dumnezeu nu a poruncit aşa ceva. Această pseudo-sură susține că musulmanii săvârșesc rău pe pământ, că arunca în ruină rasa umană și economia. Celor care cred în acest pseudo-text sacru, numit al-Furkânu’l-Hak, li se promite rai, iar în a șasea propoziție se spune:
În primul verset al pseudo-sura, care pune accent pe importanța postului, se face o referire la sunnet, iar în al 3-lea verset se adresează hipocriților, adică musulmanilor, cu următoarele cuvinte:
Într-o altă aşa-zicerea sură, în a 18-a propoziție, Profetul (pace fie cu el) este descris ca un calomniator și un mesager al diavolului alungit, iar musulmanii sunt denumiți infideli.
Într-o altă pseudo-sură, denumită [nume], cuvântul „mekr” este utilizat frecvent, profitând de expresii similare din Coran. A treia pseudo-verset se referă din nou la Profetul Muhammad (pace fie cu el), susținând că el – Dumnezeu ne ferească – ar fi incitat poporul său la omor și adulter, ceea ce nu ar fi o caracteristică a unui profet, ci doar a diavolului blestat.
După cum am menționat anterior, scopul principal al acestui volum este să insulteze musulmanii, cărțile lor și locurile sfinte. Într-adevăr, în sura inventată se susține că musulmanii au urmat pe Tagut (diavolul) și astfel au căzut în adâncuri.
Prima propoziție, care începe cu expresia „cei dintre robii noștri care au erodat”, citează și comentează versetul 47 din Sura Al-Ma’idah din Coran ca exemplu.
Această sură, cea mai lungă dintre cele presupuse sura din cartea menționată, constă din treizeci și șapte versete false. După cum sugerează și numele, sura caracterizează musulmanii ca politeiști. Cel mai interesant și remarcabil pasaj este acela care consideră ascultarea Profetului ca politeism.
în sura sunt făcute unele citate din Coran și se subliniază că cartea el-Furkanu’l-Hak a fost revelată de Allah pentru a confirma Evanghelia. Într-adevăr, în a 2-a propoziție se spune:
Această carte, în unele cazuri, a copiat cuvânt cu cuvânt, fără a modifica în niciun fel, expresiile din Coran. Un exemplu se găsește în numeroase pasajele din altă sura inventată, numită Kebâir. Expresia din al 12-lea pasaj al aceleiași sure este o copie fidelă a versetului 171 din Bakara.
Considerăm că, în această perioadă în care se depun eforturi de cel mai înalt nivel pentru alianța civilizațiilor, ar trebui să se renunțe la aceste și alte inițiative provocatoare care au caracterul de a promova conflictul civilizațiilor. Ne aștemptăm ca unii occidentali care se străduiesc să manifeste respect față de animale și plante să manifeste la fel de mult respect față de musulmani, adepții celei de-a doua religii ca importanță a lumii, ca față de alte ființe vii.
Întrucât, așa cum s-a menționat mai sus, cartea în cauză este remarcabilă din punct de vedere al dimensiunilor jocului pe care organizațiile misionare îl joacă în țările musulmane. De asemenea, se poate afirma că astfel de lucrări vor bloca, sau chiar vor anihila, dialogul dintre credincioșii sinceri. Este esențial pentru pacea mondială să se evidențieză nu caracteristicile distincte ale religiilor, ci dimpotrivă, caracteristicile lor unificatoare. Islamul, cu principiul „fiecare cu religia lui”, privește cu toleranță, într-un anumit sens, toate religiile din lume. Se dorește ca o înțelegere și toleranță similare să existe și în lumea creștină. Dacă autorii și susținătorii acestei cărți sunt sinceri în cuvintele lor, ar trebui să renunțe la visurile lor de o nouă ordine mondială, să se străduiască să prevină vărsarea de sânge, războaiele și lipsa de resurse în lume, și să depună eforturi pentru a realiza dialogul ideal dorit.
(Prof. Dr. Ali Rafet Özkan)
Pentru informații suplimentare despre Coran, click aici:
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
