Dragul meu frate,
– Din câte putem vedea, Muhyiddin Ibn Arabi are o doctrină teologică și un sistem de practică religioasă proprii.
– Putem da ca exemple câteva situații care arată că nu se adhierează la nicio școală de gândire, inclusiv la școlile Zahiri și Salafist:
în explicarea versetului, el a spus că nu este permis să se înțeleagă acest lucru ca o caracteristică a corpului, ca o proprietate a ființei, ci a apelat la interpretare, indicând că scopul este de a se orienta spre cer, de a-l dori și de a-l cuceri.
El este un teolog independent, cu o școală de gândire proprie. Cea mai clară dovadă a acestui fapt este că, în volumul I al Futuhat, când vorbește despre practicile religioase, în special despre abluții, spălarea rituală și rugăciune, el menționează în general opiniile unor savanți, apoi declară că se pronunță în favoarea opinii pe care le consideră potrivite.
Cu privire la abluțiunile rituale (awdhadh), el spune:
Există trei opinii printre savanți cu privire la faptul că somnul anulează sau nu abluția: Unii savanți consideră că somnul, indiferent de cantitate, anulează abluția. Alții consideră că nu somnul în sine, ci anularea abluției este ceea ce necesită abluția. Dacă cineva îndoiește de aşa ceva, nu este obligat să facă abluția. Întrucât în religie îndoiala (şek) nu are valoare. Alții, însă, consideră că somnul în cantitate mare anulează abluția, în timp ce somnul în cantitate mică nu o anulează.
„Potrivit unor cărturari, persoana care atinge pielea unei femei cu scopul de a satisfacere dorința carnală își pierde abluția. Alții spun că abluția se pierde chiar și fără scopul de a satisfacere dorința carnală. Alții spun că abluția se pierde chiar și atingând părțile intime. Alți cărturari, însă, spun că atingerea pielii unei femei nu anulează abluția. Totuși, în acest caz, efectuarea abluției este mai prudentă.”
„Între savanți există discordanțe de opinie cu privire la necesitatea abluției (abdest) pentru a atinge Coranul. Unii consideră că abluția este necesară, alții că nu este obligatorie. Cu toate acestea, este mai bine să faci abluție înainte de a atinge Coranul.”
Ibn Arabi cunoștea foarte bine versetele coranice și haditele, având interpretări foarte solide în propriul sistem. Din acest motiv, putem spune că primele elemente ale mahtzep-ului său sunt Coranul și Sunna. Însă, alături de acestea, propriile sale descoperiri joacă un rol important. De exemplu, cu privire la ridicarea mâinilor în rugăciune, el a afirmat:
„Între savanți există discordanță de opinie cu privire la ridicarea mâinilor în rugăciune. Unii spun că mâinile se ridică doar la intenție. Alții spun că mâinile se ridică odată cu invocarea „Allāhu akbar” la începutul rugăciunii, la plecarea în genuflexiune (rukūʿ) și la ridicarea de la genuflexiune. Alții spun că mâinile se ridică la plecarea în prostrație (sajdah) și la ridicarea de la prostrație. Eu, personal, am văzut pe Profetul Muhammad într-un vis bun.”
Ibn Arabi vorbește despre cărturii și folosește expresii destul de respectuoase. De exemplu, în unele locuri folosește expresia „Ulemau’ş-Şeriati” pentru a arăta că sunt persoane de încredere. Uneori, folosește cuvântul „șeriat” ca expresie de respect, iar uneori folosește expresia „pentru ei”.
Prof. Süleyman Uludağ a subliniat într-un articol că Ibn Arabi a respins analogia, a fost zāhiri în practică și bāṭinī în credință, dar a subliniat că, spunând acest lucru, nu se referă la o informație certă.
Am exprimat ceea ce am înțeles din cărțile lui. Nici măcar nu am găsit vreun pasaj în care să fi negat că a comis crime.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
