Dragul meu frate,
Pe un site web despre acest subiect se găsesc următoarele informații: „În comentariul lui Tahtavi se spune: „Toți teologii sunt de acord (icma) că se poate efectua iskat (expiere) pentru rugăciunile pe care cineva nu le-a putut recita. A spune că nu se poate efectua iskat pentru rugăciune este greșit. Căci în acest sens există icma.”” Această informație este corectă.
Însă traducerea „în acest mod” utilizată aici este greșită. Întrucât expresia arabă originală este „بِهِذَا الْمَذْهَبِ”, care înseamnă „în acest mod/în acest fel”. Credem că se referă la mezhebul Hanefi. Dacă s-ar fi referit la toate mezheburile, s-ar fi utilizat forma plurală „بِهِذِهِ الْمَذَاهِبِ”.
Într-adevăr, în textul comentariului lui Tahtavi, Şurunbilali a inclus următoarele opinii:
Deci, nu are niciun drept de a pretinde.
– Se pare că, în acest aspect, Tahtavi l-a imitat și urmat pe Şurunbilali.
– În ed-Dürrü’l-muhtar/er-Reddu’l-Muhtar este menționată opinia Imamului Muhammad cu privire la acest subiect, dar acest aspect este menționat doar în legătură cu postul religios.
„Dacă cineva lasă testament prin care dispune plata răscumpărării postului, se consideră categoric că acest lucru este permis. Întrucât acest aspect este prevazut/stabilit prin versete coranice și hadituri. Dacă moștenitorii fac acest lucru fără ca el să fi dispus acest lucru prin testament, Imam Muhammad a spus…“
– Imam Muhammad a aplicat acest principiu, pe care l-a enuntat referitor la rascumpărarea postului care nu a fost testamentat, și la rugăciunea testamentată. Întrucât nu există niciun text care să stipuleze că rascumpărarea postului, în cazul în care nu a fost testamentat, ar trebui să fie oferită de moștenitori, la fel cum nu există niciun text care să stipuleze că rascumpărarea rugăciunii ar trebui oferită de moștenitori, chiar dacă a fost testamentată.
Aceste declarații ale lui Ibn Abidi arată, de asemenea, că nu există nici un verset sau hadith despre anularea rugăciunii.
-Potrivit informațiilor furnizate de profesorii noștri care au efectuat cercetări speciale pe acest subiect, nu există niciun aviz jurispridențial al vreunui imam sau mujtahid al vreunei școli de jurisprudență, cu excepția unei declarații din lucrarea lui Imam Muhammad, care ar indica că datoria de rugăciune ar putea fi compensată prin răscumpărare.
Mai mult, în urma cercetărilor efectuate în numeroase manuscrise ale lucrării menționate a Imamului Muhammad, care nu a fost încă publicată, și care se află în biblioteci, nu s-a găsit expresia în cauză.
Având în vedere că ambele forme de cult sunt corporale, iar rugăciunea este mai importantă decât postul, ei au inclus obligația de rugăciune în regulile obligației de post, recomandând, ca măsură de precauție, ca pentru fiecare rugăciune ratată să se plătească o răscumpărare săracilor, considerând acest lucru o faptă bună (müstahsen).
De fapt, nu se poate spune că prin aceasta cineva ar fi scuzat de obligațiile de rugăciune. Drept dovadă, menționarea expresiei atribuite Imamului Muhammad o arată.
Dar ca urmare a bucuriei săracilor
Autorul lui Durer, care relatează hadisul cu acest sens, a precizat că acesta a fost relatat de Nesai.
Redacția tradiției relatate de Nesai, pe baza lui Ibn Abbas, este următoarea:
– Zeilāi a precizat că această relatare este „mawquf” (atribuibilă) lui Ibn Abbas, adică este vorba despre cuvintele lui.
– Muhaşşi, Abdualaziz el-Fincani, a declarat că această narațiune (moqūf) a lui Nesai este autentică. (vezi Nesabu’r-raye, ay/ 4.Talik)
– Cu toate acestea, în hadisul pe care Baihaqi l-a relatat de la Ibn Abbas, se vorbește doar despre post, nu despre rugăciune, în legătură cu acest subiect. Totuși, Baihaqi a subliniat că acest hadis este slab.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
