Dragul meu frate,
Întregul hadis, transmis de Ibn Abbas, a fost relatat de Beyhaqi (9/362) și Ibn Asakir, și este următorul:
„Cel care se pocăiește de păcatele sale este ca cel care nu a păcătuit. Cel care continuă să păcătuiască, dar cere iertare cu limba, este ca cel care se înețeleste cu Domnul său. Cineva care hărțuiește un musulman comite un păcat egal cu numărul frunzelor, ramurilor și crengilor tuturor palmelor.”
(vezi Kenzu’l-Ummal, nr. h: 10176).
Hafiz Zeynu’l-Irakî a menționat că această tradiție este slabă.
(vezi Tahricu ahadis’l-İhya-în colaborare cu İhya-,4/47).
Hadisul care se referă la subiectul nostru este:
„Cel care cere iertare cu limba sa, dar continuă să păcătuiască, este ca cel care se face de râs cu Domnul său.”
Putem explica fraza care exprimă acest sens, astfel:
A cere iertare,
înseamnă să ceri iertare pentru păcatele săvârșite. A cere iertare pentru păcate înseamnă a recunoaște că îți pare rău pentru păcatele săvârșite. Cineva care spune că păcatele sunt rele și că se pocăiește, dar continuă să facă aceleași lucruri, arată că nu crede cu adevărat în inimă ceea ce spune cu gura. Aici, prin „a nu crede” nu se înțelege negație, ci…
„Îmi voi mărturisi păcatele mai târziu, căci mila lui Dumnezeu este mare…”
așa ceva înseamnă a se ascunde în spatele unor justificări de genul asta, necredând că pedeapsă pentru păcatul respectiv este inevitabil.
Este cert că Allah are putere de iertare.
Cu toate acestea, Dumnezeu nu a promis că va ierta orice păcat sau că va ierta toate păcatele tuturor. Promisiunea de iertare vine doar după o pocăință sinceră și acceptată.
Prin urmare, pe de o parte
„A cere iertare și pocăință cu limba, cerând să fie iertat, dar pe de altă parte a insista în păcatul care aduce pedeapsă.”
este o contradicție. Această contradicție se găsește în hadith.
„A se face joc de Dumnezeul lor”
a fost exprimat în felul următor.
Trebuie să nu uităm că, în acest hadit…
„în timp ce persoana îşi cere iertare cu cuvintele sale”, „în timp ce continuă să cometa păcate, fără a lua nici măcar o pauză de la comiterea aceluiaşi păcat”
în caz contrar
„ironic”
Se pune accent pe faptul că va cădea din nou în acea situație. Căci, de fapt, aceasta este o aroganță. Altfel, dacă un om se pocăiește, renunță la păcat, dar apoi căde din nou în capcana ego-ului și a diavolului, revenind la același păcat,
„ironic”
nu-și pierde valabilitatea. Întrucât renunțarea la acel păcat arată sinceritatea persoanei în acel moment. Apoi, să comită același păcat nu contravine acelei sincerități anterioare.
Într-adevăr, conform unei tradiții profetice (hadis), Profetul (pace fie cu el) a spus:
„Cel care se pocăiește sincer, cere iertare, nu este considerat ca persistând în păcat, chiar dacă se pocăiește de șaptezeci de ori pe zi.”
a comandat / a ordonat
(İhya, 1/312; 4/47).
Această tradiție,
Abu Dawud, Salat, 361, Vitir, 26 și Tirmizi, Daavat, 106.
a relatat.
Pe noi ne privește să măsurăm sinceritatea cu care ne pocăim și cerem iertare.
Dacă scopul este,
„Să mă pocăiesc ca să mi se ierte păcatele de acum, apoi mă voi pocăi din nou pentru păcatele pe care le voi săvârși mai târziu; astfel, nici sârma nu se va arde, nici kebabul nu se va arunca…”
în acest caz, trebuie să acordăm o atenție extrem de serioasă avertismentului din versetul lui Dumnezeu:
„Știți că Allah cunoaște tot ce ține ascuns în voi, așadar feriți-vă de a vă opune poruncilor Lui!”
(Al-Baqara, 2/235).
Click here for more information:
– Pocăința de păcate
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
