Dragul meu frate,
Ruhul,
Este o lege, un porunc al lui Dumnezeu. Provine din lumea poruncilor.
„Te întreabă despre suflet. Spune: sufletul este din lumea poruncilor. Cunoștința voastră este infimă.”
(Al-Isra, 17/85).
Ruhul,
Spre deosebire de alte ființe, sufletul nu este o entitate care se naște, se dezvoltă și moare în funcție de anumite cauze. Ba chiar, prin cunoașterea și puterea lui Dumnezeu, prin voința și harul Lui, sufletul nu moare niciodată, având o proprietate de a exista veșnic. Singurul lucru care moare este corpul material. Un fapt recunoscut de știința de azi este că majoritatea celulelor, care sunt elementele constitutive ale ființei umane, mor la fiecare șase luni, fiind înlocuite de altele. După șase ani, cu excepția celulelor nervoase și cerebrale, toate celulele mor și sunt înlocuite cu altele. Acest fapt este o dovadă clară a resurecției după moarte, dar și o mărturie a faptului că sufletul nu moare, ci rămâne întotdeauna în același loc. Întrucât moartea și renașterea acestor celule necesită un centru fix, un punct de referință, iar acesta nu este altul decât sufletul.
în Coran
„două morți și două renașteri”
(Al-Ğafir, 40/11)
Se vorbește despre ‘… Majoritatea cărturilor islamici consideră că acestea sunt:
El a considerat starea de dinainte de a fi creat ca o moarte, iar moartea normală pe care o cunoaștem, care survine după viață, ca a doua moarte; iar a fi creat pentru prima dată ca o viață, iar învierea de după moarte ca a doua viață.
(vezi Razî, XXVII/37).
Potrivit acestui punct de vedere, omul este considerat mort atât înainte ca sufletul să intre în corp, cât și după ce sufletul părăsește corpul. Starea în care sufletul este prezent în corp este numită starea de viu. Acest lucru implică existența unei dinamici, în afara celulelor materiale, de care depinde dezvoltarea vieții biologice, iar aceasta este sufletul.
Corpul moare prin plecarea sufletului. Dar sufletul nu are nimic din care să plece, deci nu moare prin plecarea lui.
La fel ca celelalte legi universale care guvernează universul, care sunt de origine divină și au existat timp de miliarde de ani, este un indicator că sufletul va fi, de asemenea, etern.
Dacă aceste legi, care nu au conștiință și nu au corp exterior, au fost privilegiate cu o formă de perpetuitate de către Creatorul Suprem, cu atât mai mult sufletul, care este un comandament-lege dotat cu conștiință și îmbrăcat cu un corp exterior, are capacitatea și dreptul de a fi privilegiat cu o perpetuitate mai mare.
(vezi Mesajele, Mesajul al Douăzeci și Nouălea, p. 518).
„Toate sufletele vor gusta moartea”,
adică
„Toți vor gusta moartea.”
Versetul cu acest sens apare în Coran în trei sure.
(vezi Al-Imran, 3/185; An-Nisa, 21/35; An-Ankabut, 29/57)
În aceste versete
„delicios”
…exprima sufletul uman. Întrucât corpul uman moare, dar sufletul nu moare. Corpul este compus, adică este creat din multe particule, molecule, celule, organe etc. Prin urmare, este destinat să se schimbe și, în cele din urmă, să se degradeze. Dar sufletul este simplu; nu este compus. De aceea nu este supus putrefacției sau degradării.
Ameba
Este ca un oaspete în casa corpului. Când casa se dărâmă, oaspetele își găsește alt loc. Acela este lumea spiritelor.
Potrivit acestui punct de vedere, moartea reprezintă separarea sufletului de corp.
Adioșul uneori este amar, uneori dulce. Dacă cineva pleacă dintr-un loc și se mută în altul, gândindu-se că se apropie de persoanele dragi, acest adioș nu-l arde cu durere, ci dimpotrivă, îl bucură. Căci nu este cu adevărat o despărțire, ci o reîntâlnire, o uniune. Atunci sufletul savurează gustul despărțirii. Dacă moartea este considerată o reîntâlnire, o uniune, ea este dulce; dacă moartea este considerată o despărțire veșnică, ea este extrem de amară.
De acord;
„Toate ființele umane vor gusta moartea.”
în timp ce interpretează versetul, el subliniază că trupul este efemer, iar sufletul este nemuritor. Întrucât cel care savurează ceva trebuie să existe în timp ce savurează.
(Razi, Tefsiru Kebir, VII, 253.)
Concluzionând, versetele care avertizează că toate sufletele vor gusta moartea subliniază, dintr-o anumită perspectivă, faptul că elementul care face pe om om este sufletul, nu corpul. În acest sens, cel care moare, adică cel care devine incapabil de a-și îndeplini funcția, este corpul; sufletul, însă, este continuu, veșnic și cel care gustă moartea. Moartea, de fapt, nu este altceva decât separarea sufletului de corp, o schimbare de loc, o pauză de la misiunea vieții și începutul unei vieți veșnice.
Iată explicațiile lui Hamdi Yazır cu privire la versetul „Fiecare suflet (ființă vie) va gusta moartea”:
Toate ființele vii vor gusta moartea.
(Adică toți vor muri) Deoarece cuvântul „nefs” (eu) are semnificațiile de ființă, sine și suflet, unii au înțeles din aceasta că sufletul este nemuritor. Întrucât a gusta, a savura, este un act al vieții, iar momentul plăcerii indică că cel care savurează este veșnic (nemuritor), altfel plăcerea nu ar fi conceputibilă. Prin urmare, semnificația este:
„Fiecare suflet va gusta moartea.”
Acest lucru arată că sufletul este diferit de corp și că nu moare odată cu moartea corpului. Prin urmare, necesitatea morții este proprie vieții fizice, iar sufletele abstracte (imateriale) nu sunt distruse. Astfel, ei au conceput viața de apoi ca o viață spirituală (a sufletelor), bazată pe imortalitatea sufletului. Cu toate acestea, mulți exegeți și savanți au spus că acest tip de interpretare este o forțare a sensului.
Zakatul-mevt
A spune că va muri, înseamnă clar că va muri. Evident, cel care simte durerea, acela va muri. Da, din alte doveațe se înțelege clar că sufletul și spiritul nu dispar complet odată cu moartea corpului, ci pot persista o perioadă de timp, totuși, afirmația generală că sufletele sunt nemurite nu este nici rațional, nici religios, obligatoriu stabilita. Mai întâi…
„gustul morții”
probabil că exprimă moartea sufletului care savurează. Și tradițiile indică acest sens.
Se spune că, ori de câte ori
„Toate ființele vii de pe Pământ vor fi anihilate.”
(Al-Rahman, 55/26)
Apoi, când a fost revelat versetul, îngerii au spus: „Toți cei de pe pământ au murit”.
„Fiecare suflet va gusta moartea.”
Au spus că, când a coborât, am murit și noi.
„Fiecare suflet va gusta moartea.”
Dacă nu ar fi exprimat moartea sufletelor, nici nu ar fi vorbit despre moartea îngerilor, iar dacă moartea și dispariția sunt concepute pentru îngerii, ele trebuie concepute și pentru sufletele umane. Însă
„Fiecare suflet va gusta moartea.”
Este important de reamintit că nici măcar o prevedere generală nu poate fi aplicată în mod general. Deoarece
„Toți cei din ceruri și pe pământ vor cădea morți, cu excepția celor pe care Allah vrea să-i păstreze.”
(Zümer, 39/68)
Versetul menționează că Dumnezeu a excepționat din această regulă generală pe cei pe care El a dorit să-i excepționeze. Prin urmare, fie că aparțin cerurilor, fie că aparțin pământului, fie că sunt îngeri, fie că sunt ființe umane, pot exista ființe care nu vor muri niciodată. Acesta este punctul de vedere al majorității cărturilor islamici. Pe scurt, nemurtnicia sufletului nu poate fi negată. Însă ea nu este obligatorie pentru toți. Posibilitatea religiei și a vieții de apoi nu depinde neapărat de teoria nemurtniciei sufletului.
„Apocalips”
cuvântul exprimă, de asemenea, anihilarea totală, urmată de kıyam (resurrectie după moarte), neşr (împrăştiere) și haşr (reuniune), care, în rezumat, reprezintă credința în viața de apoi, credința în a fi veșnic. Însă această veșnicie nu este o primă creație, ci o a doua.
Da, fiecare suflet va gusta moartea; nici tristețea, nici bucuria lumii nu vor mai rămâne.
și răsplătirea integrală a bunelor voastre fapte va avea loc doar în Ziua Judecății.
Nu este posibil ca în lumea aceasta să se obțină răsplata sau pedeapsa pentru toate faptele bune sau rele. De exemplu, a crede că martiri ar putea beneficia în lumea aceasta de roadele victoriilor câștigate cu sângele lor ar fi o contradicție, la fel cum sunt toate virtuile. Desigur, nu este ca și cum în lumea aceasta nu s-ar primi nici o recompensă. Există lucruri pentru care se primește răsplata în această lume. Dar, întrucât în această lume moartea și dispariția sunt inevitabile, orice bine sau plăcere este amestecat cu teama de pierdere și de sfârșit, și este inevitabil înconjurat de tristețe și durere. Bucuria fără griji, siguranța fără frică, plăcerea fără suferință, fericirea eternă și neîntreruptă se vor realiza în Ziua Judecății.
(M. Hamdi YAZIR, Comentariu la Coran)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
