– Se spune că aruncarea pietrelor la diavol provine de la profetul Ibrahim.
– Există versete în Coran care se referă la aruncarea pietrelor la diavol?
Dragul meu frate,
Răspunsul 1:
„În zilele numărate, aduceți aminte de Allah. Celor care se teme de Allah, [aceste zile] sunt ca două zile.”
(în curs de întoarcere)
Nu este păcat să grăbești, nici să stai mai mult. Fiți respectuoși cu Allah. Știți că voi vă veți aduna în prezența Lui!”
(Al-Baqara, 2/203)
Elmalılı Merhum explică acest verset astfel:
„Zile numărate”
sunt zilele de teşrik. Într-un verset despre pelerinajul la Mecca se menționează
„zile numărate”
, și încă
„zile cunoscute”
există.
„Zile cunoscute”
Primele zece zile ale lunii Dhu al-Hijjah sau
„zilele de joi”
(adică a zecea, a unsprezecea și a doisprezecea zi a lunii Dhu al-Hijjah),
„zile numărate”
în alianță cu
„Zilele de Teșrîk”
(adică a onisprezeca, a doisprezeca și a treisprezeca zi a lunii Dhu al-Hijjah)
a fost interpretat ca.
Teşrîk,
Este vorba despre recitarea cu glas tare a Takbirului. Takbirul de Teşrik, atribuit profetului Ibrahim, este recitat cu glas tare și este binecunoscut. De la dimineața zilei de Arafă până la seara celei de a patra zi a Eid al-Adha, sunt zile de Takbir și de zikr, iar „zilele numărate” pot fi considerate a fi cinci. Cu toate acestea, prima este Arafă, trei sunt zilele de Nahir, iar a cincea este doar ziua de Teşrik. Dar…
„zilele de teşrîk”
Termenul se referă în special la zilele a 11-a, 12-a și 13-a ale lunii Dhu al-Hijjah, adică a 2-a, 3-a și 4-a zi a Eid al-Adha, zile în care se rostesc takbiruri și se aruncă pietre la Mina. Aceste zile sunt totodată zilele de distribuție a cărnii de sacrificiu, iar acesta este și un aspect al semnificației takbirului. Prin urmare, chiar dacă zilele de takbir pot ajunge la cinci, recitarea zikrului și a takbirului în ziua de Arafă și în ziua de Eid al-Adha…
„zilele de informare”
adică menționarea „eyyâm-ı ma’dudât”, adică a zilelor numărate, care se referă la perioada de după îndeplinirea rituâlului Hajj, întrucât sunt incluse în zilele cunoscute, în mod special
„zilele de teşrîk”
Aceste trei zile sunt numite zile de probă.
„Cine se grăbește să se întoarcă”
Originea expresiei confirmă acest lucru. Lăsarea pietrelor pe diavol după Hajj nu este explicată clar în Coran, dar este asociată cu laudarea lui Allah.
(pentru a mări pe Dumnezeu)
Se indică faptul că există un motiv. Se relatează că în acele zile, Omer (r.a.) pronunța Takbir în cortul său, iar cei din jur îl imitau, ba chiar tot poporul, inclusiv cei care se aflau pe drum sau în pelerinaj, pronunța Takbir. Pe scurt, cele de mai sus,
„…Așa cum vă amintiți de strămoții voștri, amintiți-vă acum de Allah…”
(Al-Baqara, 2/200)
versetul, mențiunea absolută; atribuit lui,
„Înălțați laude lui Allah în zilele numărate.”
în timp ce expresia „teşrik tekbiri” indică rugămintea specială cu „Allāhu Akbar” (Dumnezeu este cel mai mare), care în esență înseamnă:
Arefe și Nahir
(Ziua Eid al-Adha)
Pe lângă zikirurile cunoscute, în cele trei zile de teşrîk, zilele numărate pentru întoarcerea pelerinilor după împlinirea rituolului Hajj, amintiți-vă de Allah cu zikiruri rostite cu glas tare, după rugăciuni și în alte ocazii, cum ar fi aruncarea pietrelor, și nu vă despărțiți de grup fără să faceți acest lucru. Prin urmare, cel care își încheie treburile în două zile și grăbește plecarea spre țara sa nu comite păcat. Dar nu în una singură. De aceea, prima dintre aceste două zile este…
„ziua deciziei”
Se spune că în această zi se află la Mina. Apoi, a doua zi…
„prima zi de mișcare”
Se spune că unii pelerini pleacă din Mina în această zi. Aceste două zile sunt a doua şi a treia zi a Eid-ul-Adha şi fac parte atât din zilele de Nahr, cât şi din zilele de Tashriq. Şi oricine rămâne în urmă şi nu aruncă pietre la diavol…
„a doua zi de protest”
Dacă cineva amână [împlinirea rituarelor] până la a treia zi, numită și ultima zi a teşriq, nu comite păcat. A grăbi sau a întârzia este o alegere. Dar această alegere și lipsa de păcat nu sunt absolute, ci se referă la pelerinii cu taqwa (pietate), iar a nu le tulbura inima este o cerință divină. Căci cei cu taqwa se feresc de cea mai mică greșeală, și înaintea lui Allah, pelerinii sunt aceia cu taqwa. Prin urmare, temeți-vă de Allah, toți, și știți că voi veți fi adunați doar în prezența Lui.
(vezi Elmalılı, Religia Dreptă, interpretarea versetului relevant)
Este adevărat că arabi politeiști practicau anumite ritualuri moștenite din religia lui Abraham.
Însă, cu trecerea timpului, aceste ritualuri au suferit multe modificări și au adăpostit multe erori. În special, prezența Kaabei la Mecca ca simbol viu este confirmată de Coran, unde se menționează că locuitorii Mectei – chiar dacă greșit – îndeplineau ritualuri de pelerinaj.
Această atitudine a tribului Quraysh nu a fost suficientă pentru a-i face să adopte o religie specifică, iar fenomenul idolatriei a luat amploare.
Profetul Ibrahim
Hanif
Prezența unor reziduuri ale religiei lor nu le-a conferit o identitate religioasă autentică, nici nu a putut să le elimine ignoranța. Din acest motiv, Coranul i-a descris ca fiind neglijenți.
Sensul aruncării pietrelor la diavol:
Una dintre cerințele Hajj-ului este aruncarea pietrelor la diavol.
Luncirea cu pietre simbolizează aruncarea pietrelor de către profetul Ibrahim la diavol, pe care a încercat să-l alunge, întrucât acesta încerca să-l împiedice. Ca profet, diavolul i s-a arătat lui Ibrahim, iar acesta l-a luncit cu pietre, pe diavolul care încerca să se interpuna între el și Dumnezeul său, să-l împiedice.
„Îndepliniți-vă sarcinile legate de pelerinajul la Mecca prin intermediul meu.”
(Nesai, Menasik, 220)
Profetul lui Allah, care a poruncit acest lucru, a efectuat el însuși această procedură și a învățat-o personal pe oameni.
Aruncarea pietrelor simbolizează, într-un fel, o luptă împotriva diavolului. Cu fiecare piatră aruncată, luptă împotriva propriei egoisme, pasiuni și a diavolului. Încearcă să distrugă, una câte una, aceste fațete care îl conduc spre greșeli și păcate. Pe drumul sacrificiului de sine pentru Allah, trebuie să elimine pe unde se arată diavolul, ce arme și fațete folosește. Orgoliu, mândrie, bogăție, proprietate, poziție, rang, glorie, faimă, ego, tinerețe, căsnicie, copii… Tot ce se opune slujirii și responsabilității…
Astăzi, pelerinul, aruncând pietre, joaca rolul lui Abraham și urmează sunnetul Profetului. Însă, pelerinul care joaca acest rol, chiar dacă aruncă pietrele simbolice la stânci care reprezintă diavolul, ar trebui să arunce pietrele cu gândul la punctele slabe prin care diavolul l-a păcălit. Întrucât fiecare cunoaște mai bine propriile defecte, lipsuri și păcate, ar trebui să arunce pietrele la propriul eu, la dorințele lumești, la impulsurile care l-au condus la păcat. Simbolic, aruncă șapte pietre în prima zi, apoi, în zilele următoare, 49 sau 70 de pietre. Această multitudin este o metafor. Aceasta înseamnă că trebuie să fie mereu în alertă împotriva diavolului, să aibă mii de pietre de aruncat la el, chiar dacă se prezintă de sute de ori. Acesta este un simbol al repetării veșnice.
„Mă refugiez la Dumnezeu de răul diavolului aruncat cu pietre!”
în forma de
„istiaze”
adică
„Euzü billahi mineşşeytanir racim”
Trebuie să o facă nu doar cu vorbele, ci cu conștiința mai mare, cu tot ființa sa. Trebuia să fie conștient de la cine caută refugiu.
„Racim”
de la diavolul care este
„Uterus”
trebuie să înțeleagă că s-a refugiat la Dumnezeu, care este. Dar dacă nu înțelege acest lucru și rămâne prins doar în simboluri, în forme, fără să poată cuprinde sensul și înțelepciunea acestuia,
„a aruncat pietre în diavol”
Se lască din nou de iluzii! Căci diavolul nu este în afara, așa cum este simbolizat acolo, ci, aşa cum a comparat Profetul,
„Cât sângele curge prin vene, tot așa curge și în ființa omului.”
(Buhari, İtikaf 11-12)
Click here for more information:
–
Sensul aruncării pietrelor la diavol în Hajj.
Răspuns 2:
„Neprotestarea părinților/bătrânilor”
ceea ce se vrea să se sublinieze este că, de la Adnan, strămoșul lor cel mai celebru, nu a mai venit niciun profet în familia lor.
(cf. Ibn Aşur, comentariu la versetul în cauză)
Potrivit altor savanți, strămoșii menționați aici sunt doar strămoșii care au trăit în perioada de pauză (Fetret Dönemi).
(Celaleyn, interpretarea versetului relevant)
Click here for more information:
– Trimiterea Profetului (pace fie cu el) la o comunitate a cărei părinți nu au fost avertizați.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
