Dragul meu frate,
„Dumnezeul lacomilor!”
a spune asta este periculos, dăunează credinței,
Este una din acele vorbe care-l duc pe cel care le rostește la prăpastie.
De la persoanele care nu cântăresc cuvintele pe care le rostesc, care nu calculează unde le vor duce vorbele, care vorbesc la întâmplare, fără a se gândi, rostind prostii, auzim din când în când astfel de lucruri.
Potrivit propriei lui logica, el credea că i-a explicat persoanei respective nivelul de lăcomie.
„Este foarte lacom”, „Nu împarte cu nimeni nimic”, „Lacom, lacom.”
și
„Este prea lacom.”
vrea să spună.
Această afirmație este atât de greșită, atât de grosieră, atât de urâtă și inutilă, încât, dacă cineva ar medita un pic, ar realizea imediat ce greșeală mare a comis.
În primul rând, când exagerezi o trăsătură, fie ea bună sau rea, la adresa unei persoane care o posedă.
„divinitate”
A face o asemenea afirmație este o expresie extrem de periculoasă, contrară credinței, care contravine credului religios și care ar putea duce pe cineva la pragul necredinței.
Niciodată, în niciun caz, nimănui.
„divinitate, dumnezeire și dumnezeulitate”
Nu se acordă, nu ar trebui acordat, nu se ar trebui să se facă o astfel de greșeală. Dumnezeu Suprem este sacru și pur în sine. Numele său propriu este…
„Allah”
Numele lui Dumnezeu nu trebuie să fie invocat în niciun fel de către niciun om.
Pe de altă parte, atunci când se descrie gradul de lăcomie al unui om lăcomi,
Îl acuză pe Dumnezeu Suprem de lăcomie.
Încercând să dea o palmă cuiva, lovește pe cel de lângă el și îl ucide, comettând o crimă.
Însă, pentru a evita astfel de erori potențiale, se fac sute de verificări zilnic.
„Slavă lui Dumnezeu”
spunem, zeci
„Suhbâneke”
Ne rugăm.
Deci, de multe ori.
„Doamne, te glorific, te declar liber de orice imperfecțiune. Tu ești pur și lipsit de orice defect.”
spunem. Cu aceste cuvinte, noi sfințim, consacrăm, sacralizăm pe Dumnezeu.
Aceste cuvinte
(Slava lui Dumnezeu)
La fel cum este o rugăminte pentru noi, este și o exprimare completă și nealterată a credinței noastre în Allah, un mod de a ne păstra credința puternică. Este o inculcare a credinței în noi înșine, în propriul eu. Este o opoziție, o respingere a insinuațiilor, îndoielilor și insidiiilor diavolului dinăuntrul nostru.
Prin urmare, un musulman nu ar trebui să permită ca astfel de cuvinte periculoase să se instaleze în inima sa, ci ar trebui să se refugieze imediat la Allah, chiar și dacă ele trec doar prin minte, darămite să le pronunțeze cu voce tare.
Întrucât a atribui avaricei lui Allah,
–fie-i departe–
A acuza pe Dumnezeu de lacomie inseamna a acuza pe Dumnezeu
„mâhnit”
a spune asta înseamnă a pronunța o frază pe care un musulman ar trebui să o evite cu vehemență, o frază care, prin urmare, contravine credinței sale.
Coranul, abordând acest subiect, atrage atenția asupra unui eveniment foarte interesant. Această afirmație nu este a unui musulman, ci a unui evreu, este o afirmație care aparține evreilor.
Poporul evreic, din punct de vedere al caracterului, al modului de viață și al stilului de viață, era extrem de laciv, nu era dispus să ajute pe nimeni, avea tendința de a acumula permanent averi, și-au atribuit propriile caracteristici lui Dumnezeu.
„Și au zis evreii: „Mâna lui Allah este strânsă!” Să fie mâinile lor legate, să fie blestemați! Mâna lui Allah este larg deschisă, El dăruiește cum voiește.”
(Al-Maida, 5/64)
Există două explicații posibile pentru motivul revelării acestui verset:
Migranții care au emigrat din Mecca și s-au stabilit în Medina, au rămas săraci și nevoiași în primii ani, deoarece au lăsat averea și proprietățile lor în Mecca. Evreii care locuiau în Medina au profitat de situația lor, ridiculizând musulmanii săraci.
„Dumnezeul lui Mahomed este sărac, cu mâinile legate, de aceea nu-i poate salva din necazuri.”
au spus.
Potrivit altei tradiții, evreii au trăit o perioadă de prosperitate și abundență. Printre ei se afla cel mai bogat om din popor. Dar apoi, din cauza rebeliunii lor împotriva lui Dumnezeu, au căzut în sărăcie și necaz. Au acuzat pe Dumnezeu de sărăcia lor.
Finhás bin Azura
Aceste cuvinte au fost rostite de unul dintre liderii evreilor.
Tot așa cum indică Coranul, liderii evrei,
„Cu siguranță, Allah este sărac, iar noi suntem bogați.”
(Al-i İmran, 3/181)
cu aceasta, ei aduceau o calomnie suplimentară lui Allah.
Dumnezeu
„mâzgăreala”
le,
„mâna grea”
Ceia ce acuză pe alții sunt blestate, conform limbajului Coranului. Astfel, încă în lumea aceasta, sunt lovite de mânia lui Allah, se confruntă cu o catastrofă.
Însă omul care crede în Allah știe că El, cu fiecare nume, cu fiecare atribut, cu fiecare faptă și cu fiecare acțiune, este stăpânul unei bogății infinite și al unei generozitate infinite. Căci Allah,
Cel care este absolut bogat.
adică este stăpânul existenței și al binefacerilor infinite. Și
Cevad-ul Mutlak
‘Este’, adică are o generozitate și o mărinimie infinite. Binefacerile Sale nu au nici un limit. Așa cum Coranul afirmă, tot ce este pe pământ și tot ce este în ceruri aparține lui Allah, este parte din proprietatea Sa.
Din acest punct de vedere.
Un musulman trebuie să fie atent la ceea ce spune, să nu-și pună credulitatea în pericol.
Când vorbește despre Dumnezeu, nu ar trebui să se expună la situații care ar putea să-i afecteze credința sau să-l expună la un păcat.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
