Dragul meu frate,
Potrivit Imamului Azam Abu Hanifa, persoana care recită rugăciunea trebuie să o încheie cu un act voluntar la sfârșitul ei. Abu Yusuf și Muhammad, pe de altă parte, consideră că rugăciunea este completă din punct de vedere al rukun-urilor (elementelor esențiale) prin așezarea pe durata recitării tashahhud-ului. Chiar dacă nu pronunță salutul sau nu comite vreun act contrar rugăciunii din proprie inițiativă, rugăciunea este totuși completă. Însă, un element obligatoriu (vacib) a fost omis.
Această diferență de opinie are anumite implicații juridice. Astfel, dacă cineva, după ce s-a așezat pentru o perioadă echivalentă cu recitarea Teșehhüd, comite de bună voie un act incompatibil cu rugăciunea, cum ar fi să răspundă la o salutare, să spună „Bismillah” sau „Alhamdulillah” la cineva care strănută, să vorbească sau să se ridice și să plece, rugăciunea este considerată completă conform tuturor celor trei imami.
Însă, conform lui Abu Yusuf și Muhammad, odată ce persoana s-a așezat pe durata recitării Tahiyatului, rugăciunea sa este completă, pe când conform lui Abu Hanifa, rugăciunea nu este completă.
Totuși, în cazul în care, în ultima poziție de așezare, după ce s-a așezat timp de un teşehhüd, timpul de rugăciune se încheie înainte ca persoana să se ridice din rugăciune de propria voință, conform lui Abu Yusuf și Muhammad, rugăciunea este considerată completă. Conform lui Abu Hanifa, însă, rugăciunea este considerată defectă (fâsid).
Pronunțarea primului salut la ieșirea din rugăciune; salutarea ambelor părți este obligatorie.
Deși există anumite criterii de preferință pornind de la opinia oricui, în caz de discordanță între imami, din precauție, se preferă opinia lui. În caz de discordanță, se ia în considerare opinia lui, datorită experienței sale ca judecător. Însă, din cauza cunoștințelor profunde și influenței lui, se preferă interpretarea lui.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
