–
Este situația celui care comite din nou același păcat și apoi se pocăiește, la fel ca situația celui care s-a pocăit prima dată?
Dragul meu frate,
Da, în acest sens, există o tradiție profetică care spune:
„Fiți milostivi, ca să fiți și voi iertați. Iertați pe alții, ca să fiți iertați. Vai celor care nu ascultă! Vai celor care insistă în rău, știind că este rău!”
(Musnad, 2/65, 219)
Există un alt hadit binecunoscut pe acest subiect:
„Niciun păcat mare nu rămâne mare dacă se face pocăință și se cere iertare. Și niciun păcat mic nu rămâne mic/nu crește dacă se insiste pe el.”
(Kenzu’l-Ummal; nr. h: 10230)
Un verset care vestește recompensa pentru cei care nu persistă în păcat, ci recunosc greseala lor și renunță la ea:
„Și aceia care, când săvârșesc un păcat sau se nedreptățesc pe ei înșiși, Își amintesc de Allah și Îl roagă să le ierte păcatele, și nu insista în mod deliberat în păcatul pe care l-au săvârșite. Aceia vor primi ca răsplată iertare de la Domnul lor, și grădini de paradis, cu râuri curgând sub copiii lor, unde vor locui veșnic. Ce răsplată minunata pentru cei care fac fapte bune!”
(Al-Imran, 3/135-136)
Prin urmare, ca o pocăință să fie acceptată, ca un păcat să fie iertat, este necesar ca, în absența oricărei scuze, să nu se insiste în acel păcat. Ce se întâmplă dacă o persoană continuă să cometa un păcat, invocând ca scuză incapacitatea de a-și domina propriile dorințe sau temerile de reacția celor din jur? Traducerea unui hadit (traditie islamica) pe acest subiect este următoarea:
„Când un credincios comite un păcat, apare o pată neagră în inima lui. Dacă renunță la acel păcat și cere iertare lui Allah, inima lui se curăță de acea pată neagră. Dar dacă continuă să păcătuiască, acea pată neagră se mărește. Iată ce se spune în Coran…”
‘păcatul acoperă inima’
în acest sens.”
(Ibn Mace, Ascetism, 29)
Da,
„În fiecare păcat se găsește un drum spre blasfemie.”
Această vorbă exprimă o adevărată importanță. Adevărul este că omul care continuă să cometa un păcat se obișnuiește cu el, ajungând să nu mai poată renunța. Această obișnuință îl conduce treptat spre pericole spirituale tot mai mari. Ajunge să creadă că păcatul nu va avea o pedeapsă în viața de apoi, chiar că iadul nu ar trebui să existe. Adică, sămânța păcatului care răzbate în inimă, cu timpul…
– Dumnezeu să mă protejeze –
Poate să înverdească și să se transforme într-un pom de oleandru.
(Lem’alar, p. 7; Mesnevî-i Nuriye, p. 115)
Pentru a nu fi expus la un astfel de pericol și a nu cădea în capcanele diavolului, este necesar ca omul să se disciplineze, renunțând cât mai curând la păcatul care cere pocăință.
Cu toate acestea, putem aluneci din nou. Într-o astfel de situație, trebuie să ne mobilizăm imediat rațiunea și conștiința,
„Am ajuns în această stare prin ruperea de Allah. Prin urmare, mă pot salva din această situație doar prin reconectarea cu El.”
spunând acest lucru, ar trebui să ne străduim să ne întărim legătura cu Dumnezeu.
Click here for more information:
– Există vreun hadis care să spună că „cel care continuă să păcătuiască și cere iertare cu limba sa, este considerat că se bate joc de Dumnezeul său”?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
