– Există vreun hadis sau verset care să spună că tebliğ (învățarea religiei) este obligatoriu?
– Putem clasifica acest lucru ca farz-ı ayn sau farz-ı kifaye?
Dragul meu frate,
„Să fie printre voi o comunitate care să invite la bine, să poruncească binele și să interzică răul. Aceia sunt cei care vor fi fericiți.”
(Al-Imran, 3/104)
Versetul impune credincioșilor o sarcină, o responsabilitate. Această responsabilitate constă în a transmite neapărat, neapărat, tuturor oamenilor valorile bune și rele, stabilite fie de Dumnezeu, fie de Profet (pace fie cu el) în conformitate cu revelația Sa, sau de oameni cu anumite calități care se bazează pe aceste două surse principale. Această sarcină este cea mai onorabilă și mai valoroasă sarcină de pe pământ. Dacă ar fi existat o sarcină mai valoroasă, Dumnezeu ar fi trimis pe pământ profeti să îndeplinească acea sarcină.
Generalmente, exegeții, atunci când interpretează acest verset, consideră că această sarcină are un sens religios.
obligație de natură kifayeh
au insistat pe acest aspect. Versetul menționează
minküm
în expresia
min
Această afirmație, formulată pornind de la semnificația de „îndatorire” a cuvântului, ar trebui să-i facă pe toți credincioșii să mediteze profund. Întrucât este un fapt recunoscut de toți că, în zilele noastre, puțini sunt cei care sunt conștienți, înțeleg și sunt la curent cu această îndatorire.
unii exegeți adaugă că, dacă nu există o comunitate care să îndeplinească responsabilitatea impusă de verset, atunci obligația de a porunci binele și de a interzice răul
obligatie individuala
Ei afirmă că este așa. Acest lucru indică faptul că obligația menționată intră în sfera obligațiilor individuale, precum rugăciunea, postul, zekâtul etc.
Da, religia este un sistem de valori care definește binele și răul, așa cum este exprimat în verset. În acest sens, ea poate fi interpretată ca ordinarea binelui, interzicerea răului, predicarea religiei. Într-un sens terminologic, putem vorbi despre tebliğ (predicarea) și irşad (ghidarea), a căror obligație o definim ca farz-ı kifaye sau farz-ı ayn. Deși unii…
notificare
persoanelor care nu cred în Dumnezeu,
îndrumare
Ei definesc acest concept ca o acțiune întreprinsă împotriva celor care cred, dar nu trăiesc sau nu pot trăi în măsura necesară credința lor. Aceste sunt înțelesurile tehnice ale cuvintelor, bazate pe semnificațiile lor etimologice, și exprimă adevărul. Cu toate acestea, noi vom folosi conceptul de tebliğ (predicare) și irşad (ghidare) în sensul general, lăsând deoparte astfel de detalii.
Da, predicația și îndrumarea înseamnă, în general, explicarea religiei.
Însă, ca în cazul oricărui alt aspect, în punerea în aplicare a acestei sarcini există elemente esențiale și secundare care trebuie luate în considerare.
Elementele principale;
adevărurile care urmează să fie transmise, cel care transmite, cel căruia i se transmite și metodele de transmitere se împart în patru categorii.
Elementele secundare sunt:
Acestea sunt lucruri legate de cele patru principii fundamentale. În concluzie, faptul că scopul existenței noastre este predicarea, relația dintre predicare și individ-societate, profetul și predicarea, relația predicării cu chinul, suferința, recompensa, rugăciunea etc., precum și respectarea echilibrului calitativ-cantitativ, toate acestea joacă un rol primordial în succesul și eficacitatea predicării.
De fapt, este posibil să abordăm problema predicării din unghiuri de vedere diferite.
Iată cum:
Tebliğ (învățarea și predicarea religiei) este una dintre cele mai importante mijloace prin care individul devine cu adevărat robul lui Allah, menține legătura cu Domnul său și atinge perfecțiunea în credință și Islam. Realitățile pe care se încearcă a le exprima cu concepte precum abd (rob), âbid (cel care adora), ibadet (adorare), ubudiyet (adorare, serviciu), ubudet (adorare, serviciu) sunt –
pentru că toate acestea,
„Eu am creat omenirea și spiritele demonice doar ca să mă adore.”
Putem evalua acest aspect în contextul versetului (Zariyat, 51/56).
în acest punct, predicarea este inerentă adevărului. Când am menționat mai sus că predicarea este scopul existenței noastre, am vrut să subliniem acest aspect.
Aici, dimensiunea socială a predicării trebuie, de asemenea, luată în considerare.
Omul este un ființă socială. Este programat să trăiască printre oameni. Viața pe care oamenii o trăiesc împreună necesită, pe de o parte, diverse reguli și norme, având în vedere că lumea este un câmp de probă, iar pe de altă parte, ținând cont de sentimentele, gândurile, emoțiile, dorințele, ambițiile și aspirațiile omului, care nu cunosc limite, bariere sau restricții. Aceste aspecte se manifestă în numeroase domenii: politic, economic, moral, juridic…
„societate bazată pe lege”, „societate a virtuților”, „suveranitatea legii”, „justiție socială”
Câteva sute de concepte, doctrine economice, politice, morale etc., au apărut ca rezultat al acestei nevoi. Însă, un adevăr pe care majoritatea oamenilor l-au ignorat, mai ales în ultimele secole, este că acest lucru a fost comunicat omilor în cea mai perfectă formă de către religii divine. Dat fiind că este de notorietate publică că religii precum Islamul au fost alterate și modificate, sursa unică în acest sens este religia Islam. Perioadele în care Islamul a fost practicat cu adevărat, de la profetul Mahomed (pace fie cu el) încoace, sunt cea mai mare dovadă a acestui fapt.
Click here for more information:
– Ce fel de stil ar trebui să avem în predicile noastre?…
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
