Dragul meu frate,
Cărturarii Ahl-i Sunnet sunt unanimi în privința necesității ca conducătorii statului să fie aleși din rândul persoanelor justi, cu putere, cu experiență și care înțeleg bine problemele administrative, politice și militare.
Obediența față de șefii de stat care ajung la putere prin alegere este, în opinia mea, conformă cu punctul de vedere al tuturor savanților.
este obligatoriu.
Cu toate acestea, și teologii Ahl-i Sunnet au considerat că este necesar să se ascultă conducătorii statului care au ajuns la putere prin forță și constrângere, indiferent de faptul că aceștia sunt sau nu demni de a fi conducesi.
Întrucât rebeliunea împotriva autorității statului conduce la o mare discordie și răutate.
Este binecunoscut că închiderea ușii dezordinii, haosului și anarhiei, care apar ca urmare a rebeliunii, este extrem de dificilă. Uneori, acest haos poate chiar costa viața națiunilor și statelor.
Profetul Mahomed (pace fie cu el) a acordat o mare importanță păcii, liniștităi, unității și solidarității credincioșilor, sfătuind comunitatea sa să nu se rebeliere împotriva opresiunii și constrângerii din partea conducătorilor statului, ci să le reziste, pentru a nu tulbura ordinea publică.
Următorul hadis, transmis de Huzeyfe, aruncă lumină asupra acestui subiect:
„După mine vor fi conducători care nu vor urma calea mea dreaptă și nu vor pune în practică tradițiile mele.”
„Ce să fac, O Mesia al lui Allah, dacă ajung să mă confrunt cu asta?”
am întrebat.
„Ascultă și ascultă cu supunere. Ascultă și ascultă cu supunere chiar dacă îți rup pielea de pe spate și îți iau bunurile.”
au spus ei.”
(Tac, III/44-45)
A nu se rebela nu înseamnă a accepta tirania.
Recomandarea Profetului Muhammad (pace fie cu el) comunității sale de a face față cu răbdare nedreptăților și răului din partea conducătorilor nu este o invitație la supunere la tiranie, ci, dimpotrivă, este bazată pe înțelepciunea de a evita răul și daunele mai mari care ar compromite integritatea statului și a națiunii prin rebeliune.
Este binecunoscut că Coranul interzice categoric nu doar comiterea de injustițe, ci chiar și cea mai mică tendință sau consimțământ față de opresiune. Din acest punct de vedere, este absurd să se considere că porunca profetului (pace fie cu el) de a asculta conducătorii tirani înseamnă a consimți la opresiune. Această poruncă nu trebuie interpretată nici ca un impediment în a încerca să se oprească opresiunea. Întrucât, chiar în cadrul obedienței, pot fi găsite diverse posibilități, oportunități, condiții favorabile și mijloace legitime pentru a remedia opresiunea. Însă, dacă, în ciuda tuturor eforturilor, nu se găsește o soluție legitimă pentru a remedia opresiunea prin obediență, sacrificarea drepturilor individuale și personale pentru siguranța generală, pentru binele comunității, este un comportament matur, aşa cum se cuvine unui musulman cu discernământ.
DĂUĂNURILE REBELIONII
Potrivit unei alte tradiții transmise de Ibn Abbas (ra), Profetul (s.a.v.) a spus:
”
Cineva găsește rău în ceva ce a făcut emirul, să fie răbdător.
(să nu acționeze cu rebeliune)
.
Fiindcă cineva care este sultan
(din ascultare)
Dacă se rupe un fir, ignoranța moare odată cu el.
.”
(Buhari, Kitab al-Fiten)
Profesorul de Hadis, Kamil Miras, explică acest hadis astfel:
„Sprijinit de revelație, Profetul (pace fie cu el) vedea și cunoștea, prin lumina profetiei, adică prin comunicarea lui Dumnezeu, că unii administratori, purtând responsabilitatea generală, vor comite acțiuni ilegale. În fața acestei situații, el le recomanda musulmanilor să acționeze cu răbdare și calm, să evite tulburările.”
„Orice persoană care, din cauza impacienței, se separă deliberat de sultan, care poartă responsabilitatea generală, adică de șeful statului care reprezintă autoritatea națională, și de comunitatea musulmană, moare moartea ignoranței.”
spune că asta înseamnă
‘Moare ca un rebeli al națiunilor ignorante, lipsite de conducere și de ordine social.’
înseamnă. Nu înseamnă că va muri ca necredincios.”
Întrucât păstrarea integrității patriei, apărarea onorului și a cinstei, precum și securitatea vieții și a proprietății sunt întotdeauna legate de existența și continuitatea statului, Profetul (pace fie cu el) a insistat pe ascultare. El a interzis cu fermitate musulmanilor orice fel de rebeliune, dezordine, diviziune și separatisme.
Multe națiuni care nu au înțeles înțelepciunea și utilitatea ascultării au pierdut binecuvântarea statului, una dintre cele mai mari binefecințe ale lui Dumnezeu, și nu au putut păstra unitatea, integritatea și independența lor. Istoria oferă multe exemple de acest lucru.
Dacă ȘEFUL DE STAT ordonează să se ÎNȘOARE CONTRA lui ALLAH…
Profetul (pace fie cu el) a spus într-un hadith:
„Nu se ascultă pe om în ceea ce este dezobiecție față de Allah. Ascultarea este doar în bine.”
Într-un alt hadis, Profetul (pace fie cu el) a spus:
„Și să nu vă fie imam oameni de felul ăsta!”
(președinte)
Probabil că veți găsi unele acțiuni ale lor bune și veți fi mulțumiți. Dar veți găsi și unele comportamente urâte. Cine le va spune acelora că comportamentele lor sunt rele?
(din cauza compromisului și a ipocriziei)
se protejează. Cine?
(în inimă, deși nu se spune cu voce tare)
dacă urăște, se eliberează de responsabilitatea divină. Cineva care
(din cauza acestor lucruri rele)
dacă este mulțumit și le urmează, va fi pierdut.”
(Sahih al-Buhari).
Toți teologii, reformatori și alți savanți islami au considerat neascultarea și rebeliunea ca lucruri complet distincte. Ei nu au ascultat pe nimeni în situații care contravin poruncilor lui Allah. Cu toate acestea, ei nu au încercat niciodată să incite sau să promoveze rebeliunea. Mai mult, ei nu au ezitat să-și depună eforturile și să-și ofere ajutorul pentru a-i avertiza pe credincioși împotriva rebeliunii, devenind astfel, prin propriile lor acțiuni, un model pentru toți musulmanii.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
