Astăzi, femeile au copii prin intermediul spermei donate din bănci de sperma. Nu există nici cea mai mică relație între donatorul de sperma și femeia care o primește. Nu se cunosc, nu se văd. Din acest punct de vedere, este corect să se considere acest lucru ca fiind religiosmente incorect?
Dragul meu frate,
Dorința părinților de a avea copii este un drept natural, mai mult decât atât, este incurajată de religie. Una din scopurile fundamentale ale familiei este de a avea copii, de a le pregăti viitorul și, prin urmare, de a asigura continuitatea valorilor culturale și sociale. Însă, religia islamă interzice concepția în afara căsătoriei legitime, considerând-o cauza corupției sociale. Incurajarea căsătoriei și interzicerea adulterului de către islam, opozitia sa fermă la orice amenință care ar putea slăbi generația, linia de descendență și familia, vizează în cele din urmă respectul față de om, soliditatea structurii sociale și a familiei, sprijinind rațiunea și instinctul sănătos.
Potrivit credinței islamice
La fel ca toate celelalte binefecenii, și copiii sunt un dar de la Dumnezeu. În acest sens, Dumnezeu Suprem spune:
„Pământul şi cerurile sunt ale lui Allah. El creează ce vrea. El dă fete cui vrea şi dă băieţi cui vrea, sau dă şi băieţi şi fete, sau face ca cineva să fie sterp. El este cu adevărat ştiutor şi puteros.”
(Şura, 42/49-50).
Totuși, Dumnezeu a legat tot ce a creat de o cauză. A căuta, a descoperi aceste cauze, numite și legi ale naturii, și a recurși la mijloace adecvate pentru a atinge o dorință legitimă nu intră în conflict cu credința în destin. Prin urmare, nu există niciun impediment ca soții care nu pot avea copii din cauza infertilității să recurse la tratament și să aibă copii ca rezultat al acestui tratament; este dreptul lor cel mai natural.
Una dintre tehnicile utilizate de cuplii care nu pot avea copii din cauza diverselor probleme fizice sau medicale, pentru a concepe un copil, este:
„bebé de probeta”
Este o metodă de fertilizare in vitro (FIV). Aceasta este o formă de fertilizare artificială, în care sperma bărbatului este prelevată și fertilizată cu ovulul feminin într-un mediu extern adecvat, apoi introdusă în uterul femeii, creând astfel posibilitatea de sarcină și naștere.
Metoda fertilizării in vitro, care a avut un început extrem de pozitiv și bine intenționat, oferind tratament medical și posibilitatea de a avea copii cuplurilor infertile, a dobândit ulterior, în Occident, dimensiuni tot mai diverse și a început să fie utilizată în scopuri care contravin valorilor tradiționale, religioase, morale și sociale ale societății. Problemele individuale și sociale cauzate de această tehnologie, care a evoluat independent de cadrul religios și moral, au început să fie discutate mai întâi în Occident, apoi în comunitățile musulmane.
Potrivit teologilor islami contemporani care au exprimat opinia lor pe acest subiect, facilitarea accesului cuplilor căsătoriți care nu pot avea copii din diverse motive la această posibilitate este o evoluție pozitivă și demnă de laudă, atât din punct de vedere al tratamentului medical, cât și al drepturilor fundamentale ale omului. Fertilizarea artificială (microinjectia) și metoda FIV (fertilizare in vitro) pot fi utilizate în acest scop.
Cu toate acestea, este necesar ca sperma să fie a soțului, ovulul să fie al soției, iar sarcina să fie purtată de soție.
Din punct de vedere religios, nu există niciun impediment ca fertilizarea să aibă loc în afara uterului, cu condițiile menționate, și să fie ulterior plasat în uterul viitoarei mame. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că această metodă este o soluție și un tratament excepțional, care poate fi aplicat numai în cazul în care soțul sau soția nu au posibilitatea de a concepe sau de a rămâne însărcinită pe cale naturală.
Într-adevăr, Organizația Conferinței Islamice, care a discutat acest subiect la reuniunea sa din Amman în 1986,
Academia de Fiqh Islamic
a ajuns la o concluzie similară, iar rezumatul deciziei luate în acest sens este următorul:
“1.
Împereuirea spermei soțului cu un ovul prelevat de la o femeie străină, adică cu care nu există legătură matrimonială, și implantarea embrionului rezultat în uterul soției.
2.
Împușcarea artificială a unui embrion rezultat din fertilizarea cu sperma unui bărbat necunoscut, în uterul unei femei.
3.
Înfecțarea in vitro a ovulului și a spermatozoidului prelevate de la cuplu, urmată de implantarea embrionului rezultat în uterul unei alte femei care dă consimțământ la a rămâne însăcnită.
4.
Fertilizarea in vitro a ovulului unei femei străine cu sperma unui bărbat străin, urmată de implantarea embrionului în uterul aceleiași femei.
5.
Practicile de fertilizare artificială și fertilizare in vitro, care constau în fertilizarea in vitro a spermei soțului cu ovulul soției sale, urmată de implantarea embrionului în uterul celeilalte soții a soțului, contravin principiilor, interdicțiilor și scopurilor fundamentale pe care le stabilește Islamul în acest domeniu, prin urmare…
Nu este permis din punct de vedere religios, adică este haram.
În schimb;
Metodele de fertilizare in vitro, în care sperma soțului este combinată cu ovulul soției în afara corpului, iar embrionul rezultat este implantat în uterul aceleiași femei, precum și metodele de fertilizare internă, în care sperma soțului este introdusă în uterul sau în zona adecvată a vaginului soției, sunt considerate ca o cale care poate fi urmată în caz de necesitate, au caracter terapeutic și nu contravin principiilor religioase, deci nu prezintă obiecții religioase.”
Astfel,
care sunt cele trei elemente ale fecundatiei
sperm, ovul și uter
dacă toți trei sunt căsătoriți între ei,
Din punct de vedere religios, nu există niciun impediment în a avea copii prin fertilizare in vitro. Aceasta este o formă de tratament aplicat cuplilor care nu pot concepe în mod natural. Însă, în cazul fertilizării artificiale și a tehnicilor de fertilizare in vitro, atunci când se depășește acest cadru și se introduce un element străin, adică…
sperm, ovul
și
uterus
Această tehnică nu este permisă atunci când una dintre componente aparține unei persoane care nu este căsnică. Utilizarea formelor nepermise ale acestei tehnici implică, în cazul copilului care urmează să se nască, prezența a cel puțin trei dintre următorii: tată biologic, tată social, mamă biologică, mamă care poartă sarcina. Aceasta conduce la crize psihologice și afective de diferite grade, la probleme sociale și morale, atât pentru tatăl biologic, cât și pentru tatăl social, la fel ca și pentru mamele biologice și cea care poartă sarcina. De asemenea, creează un mediu familial și social negativ, neobișnuit pentru copil, privând-ul de drepturile fundamentale umane și familiale.
Este evident că astfel de practici duc la confuzii în privința originii, răstoarnând familia și societatea de la temel.
Însă, fertilizarea artificială și fertilizarea in vitro sunt permise și nu prezintă niciun dezavantaj doar ca metodă de tratament între soți.
Este cu regret că se observă că practica de a concepe un copil cu sperma unui bărbat necunoscut, fără căsătorie, cum se vede deja în unele țări europene, sau de a concepe o femeie cu sperma unui alt bărbat atunci când soțul ei este impotent sau sperma sa este insuficientă, sau de a crea bănci de sperma, a devenit o practică cu consecințe negative din punct de vedere religios, moral, al psihologiei individuale, al valorilor sociale și al drepturilor copilului născut. Aceasta este o situație preocupantă, care arată de asemenea cum progresele științifice și tehnice pot capta o forță incontrolabilă și dăunătoare atunci când pierd baza religioasă și morală. Consecințele negative în acest domeniu sunt frecvent exprimate de gânditori occidentali, oameni de știință și religie, dar din cauza faptului că legăturile religioase și morale care ar preveni practicile incorecte sunt în mare parte scoase din funcțiune, iar ordinea juridică este formată în acest cadru, nu se observă niciun progres pozitiv.
Metoda de clonare, care a început să fie discutată și dezbătută recent în lumea occidentală și care a fost testată inițial pe animale, ar putea fi supusă unei evaluări similare.
(DİB, Catechism, II/140-141)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
