Oamenii, din cauza problemelor lor, uneori blestesc lumea și viața, ce părere aveți despre asta?
Dragul meu frate,
Religia islamă
Islamul este împotriva oricărui rău și rău-făcând. Întrucât Islamul se străduiește să facă din om un om, să-l aducă la nivelul adevăratei umanitate. Prin urmare, Islamul nu numai că dă porunci care conduc omul spre perfecțiune și frumusețe, dar interzice și acțiunile care îl îndepărtează de la virtute și îl apropie de abjecție.
Pleșând de la aceste reguli generale, putem spune că
Actele pe care le numim blasfemii și injurii la adresa lumii, vieții și timpului sunt interzise (haram).
Există hadisuri cu acest sens sau cu un sens similar. Într-un hadis din al-Buhari se spune:
„Nu vă plângeți de lipsa de fericire și de dezamăgirea acestui veac. Căci Dumnezeu este veacul.”
1
Iată cum suna hadisul din Musnadul lui Ahmad ibn Hanbal:
„Nu vă plângeți de timp, căci Dumnezeu este timp.”
2
Într-o altă relatare a lui al-Buhari se spune:
„Dumnezeu, Cel Prea Înalt, a spus:
Omul mă chinuie blestând lumea, pe când Eu sunt lumea (creatorul). Totul este în mâinile mele. Eu conduc noaptea și ziua.”
3
După cum se vede, în toate hadis-urile (traditii islamice) pe acest subiect…
„dehir”
apare expresia. Această expresie
„timp”
se spune că are semnificația de „întunecare”. Așa cum se înțelege din hadisuri, se numește dehir și succesiunea nopții și a zilei. Badruddin Aynî, comentator al lui al-Buhari, afirmă că în epoca Jahiliyya arabi atribuiau venirea calamităților și necazurilor timpului.
„Unii arabi din epoca Jahiliyyah adorau Dehr, care constă din succesiunea nopților și zilelor. Acești arabi nu credevau în Allah și atribuiau toate evenimentele timpului. Adică, atribuiau evenimentele nopților și zilelor în care aveau loc. Credevau că totul se petrecea prin voia timpului. Aceștia erau numiți Dehri.”
Şârih Aynî continuă declarațiile sale cu următoarele explicații:
„Iată ce a vrut să spună Profetul (pace fie cu el) prin acest hadis: să nu vă mânieți pe timp, căci timpul nu este autorul real. Cel care acționează este Allah. Când vă mânieți pe timp, crezând că el vă aduce aceste necazuri, vă mânieți pe Allah. Căci nu timpul, ci Allah este cel care vă aduce necazurile. Când Dumnezeu spune ‘Eu sunt timpul’, înseamnă ‘Eu sunt stăpânul timpului’.”
4
Într-adevăr, în epoca Jahiliyya a existat un grup care atribuia tot răul timpului,
„Numai timpul ne va distruge.”
5
indică versetul care relatează cuvintele sale, care spun: „Și nu vă grăbiți să vă căsătoriți cu altele, în timp ce voi vă aflați în mijlocul lor”.
„Dehristenii”
a fost menționat. Această idee a existat și în istorie, printre curentii negativisti.
„Dezinteresare”
a fost menționat. Acestea au avut influență și după Islam. Tocmai în aceste hadisuri, este interzis a blestăme, considerând timpul ca agentul real. Prin urmare, este util să explicăm următorul punct:
Uneori, chiar și câțiva savanți vechi s-au plâns de trecerea timpului în cărțile lor,
„la vârful cerului”
Au aruncat pietre. Căci, neputând să remedieze anumite rele, au început să se plângă de timp și de destin, din cauza disperatiei. Aceste plângeri nu se datorează faptului că ei consideră timpul ca agentul real, ci din cauza faptului că evenimentele nu se desfășoară conform dorințelor și voințelor lor. Răspunzând la o întrebare despre faptul că aceste plângeri constituie sau nu o obiecție la măiestria Divină, Bediüzzaman afirmă că nu ar trebui considerate ca o obiecție, explicând:
„Nicidecum. Poate că sensul este următorul: Așa cum reclamantul spune: Dacă comanda pe care o cer, dorința pe care o am și starea pe care o doresc sunt cele pe care le-a dispus legea înțelepciunii veșnice, natura universului, care este reglementată de compasul harului veșnic, legea cerului, care este adunată cu compasul harului veșnic, natura timpului, care este imprimată în tipografia voinței veșnice, sunt favorabile, iar înțelepciunea divină, care stabilește binele comun, nu este mulțumită ca acest univers al posibilității să culeagă, cu geometria intelectului nostru și cu pofta dorinței noastre, roadele pe care le dorim din mâna puterii Feciorului Absolut (Dumnezeu).”
6
Iată de ce credincioșii se plâng uneori de soarta. Altfel, conform credinței lor, timpul este o creatura a lui Dumnezeu. El nu este capabil să facă astfel de lucruri. Ei nu se plâng de Dumnezeu, ci de timp. Astfel, timpul devine o cortină a onorului lui Dumnezeu, protejându-l de critici nedrepte.
În concluzie, putem spune că:
Hadisele profetice transmise de Abu Hurairah (ra) și alți povestitori sunt autentice. Acestea indică că Allah este Creatorul timpului. De asemenea, se interzice considerarea timpului ca creator. Savii nu au blestat timpul, ci s-au plâns de el.
Întrucât a contesta ceva creat de Dumnezeu, a se opune modului în care funcționează înțelepciunea Sa, înseamnă a încălca interdicția din hadisul-i-şerif. De aceea, trebuie evitat.
Note de subsol:
1. Buharı, Etica: 101.
2. Musnad. 5: 299, 311.
3. Tafsir Buhari (Sura Al-Jāsiye), 45
4. Umdetu’l-kari, 22:202.
5. Casiye, 45/24.
A 6-a dezbatere, p. 44.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
