Este permis ca un bărbat să fie protejat împotriva paternității neintenționate, fără consimțământul femeii?

Dragul meu frate,

„Căsătoriți-vă, procreate, căci mă voi mândri cu numărul vostru mare în Ziua Judecății.”


(Beyhaki, Şuabü’l-İman, VII, 81)

„Căsătorește-te cu femei drăguțe, capabile să facă copii.”

Din hadisuri aflăm un aspect important care stă la baza căsătoriei: perpetuarea speciei. Ceea ce trebuie avut în vedere în acest sens este evitarea din start a metodelor de control al natalității. Adică, căsătoria cu femei capabile să conceapă.

Ca în cazul oricărei probleme, și aceasta are, fără îndoială, anumite excepții. Sub anumite condiții, acest lucru este permis, conform haditilor.

„îndepărtare”

e, cu alte cuvinte, în termeni de azi

„contraceptie”

Se acordă autorizație.

Este posibil să grupăm opiniile savanților care consideră că azl (interromperea relațiilor sexuale) este permisibil în trei categorii: cei care îl consideră permisibil în mod absolut, cei care îl consideră permisibil condiționat, și cei care spun că, deși este permisibil, este dezirabil să nu fie practicat.

1.

Potrivit declarațiilor clare ale teologilor șafi’i precum Ghazali și Nawawi, în această școală de gândire, azilul (contracepția) este permis; cu toate acestea, este considerat mekruh (descurajat) din punct de vedere al purificării religioase, și este preferabil să nu fie practicat; scopul religiei (conservarea și multiplicarea speciei) și haditurile care sfătuiesc împotriva azilului sunt dovada și baza acestui punct de vedere. (Ghazali, Ihya, II/47-48; Nawawi, al-Majmu’, XV/577).

2.

Potrivit jurisprudenței Hanbali, azilul (contracepția) este permis cu acordul femeii; în caz contrar, dacă femeia nu acordă permisiune, azilul unilateral de către bărbat este considerat mekruh (descurajat), iar conform unor Hanbali, chiar haram (interzis). (Keşâfu’l-kınâ’, III/112; el-Muğnî, VII/23-24).

3.

Potrivit jurisprudenței malikite, permisiunea căsnică de a recurge la contracepție depinde de acordul și consimțământul soției (eş-Şerhu’l-Kebîr, II/266).

4. Conform jurisprudenței Hanefite, practica azilului (contracepția) de către soț fără consimțământul soției este considerată mekruh (descurajată); cu toate acestea, în cazuri precum aflarea în țară inamică sau degradarea morală a societății, cu riscul ca copilul să crească departe de identitatea și personalitatea islamică, soțul poate practica azilul împotriva voinței soției, iar acest azil nu este considerat mekruh (Kâsânî, Bedâi’, II/334; Ibn Âbidin, Radd, III/176).

Demisie din motive de forță majoră:

În unele cazuri, chiar și în absența acordului femeii, motivele (scuzele) care fac permisibilă căsătoria forțată au fost explicate de teologii islamici (fuqaha) în felul următor:

a)

A fi în țara inamica și a se teme că, în cazul nașterii unui copil, acesta ar putea cădea în mâinile inamicului și deveni captiv sau sclav.

b)

Din cauza corupției morale și a degradării educației în societate, a devenit dificil să crești un copil ca un musulman bun.

c)

În perioadele în care existau concubine, nu se dorea ca acestea să rămână însărcinate sau să facă copii. Deoarece, odată ce o concubina făcea un copil, statutul ei se schimba, devenea mamă a copilului (ummu’l-veled) și nu mai putea fi cumpărată sau vândută.

d)

Posibilitatea ca o femeie să sufere consecințe negative în caz de sarcină, din cauza unor factori precum slăbiciune, alăptare sau boală.

e)

Refuzul de a avea mulți copii din cauza venitului scăzut al soțului sau din cauza dorinței de a aloca timp altor activități, cum ar fi rugăciunea.

Potrivit Hanefiților, în cazul în care sunt prezente primele două condiții, consimțământul soției nu este necesar.

Atunci când există alte motive, permisiunea soției este necesară pentru ca azl (întreruperea relațiilor sexuale) să fie permis; întrucât Profetul (pace fie cu el)

„A interzis destituirea fără permisiunea soției.”

a fost relatat. (Ibn Mâce, I/625).

Revocare fără motiv:

Dacă nu există scuze sau motive ca cele enumerate mai sus sau similare, iar contracepția se practică doar pentru a evita povara de a concepe, educa și crește un copil, consimțământul soției la contracepție o face permisibilă?

Ceia care au răspuns afirmativ la această întrebare,

„Da, este permis.”

au fost găsite persoane care au spus că:

„Dreptul la intimitate sexuală completă și dreptul de a concepe un copil aparțin femeii; nu există niciun impediment dacă femeia renunță la acestea și permite contracepția.”

s-au bazat pe un argument de acest gen. Cei care au răspuns negativ la întrebare,

„Dacă nu există o scuză legitimă, căsătoria cu o femeie căsnică este considerată dezirabilă, dar nu obligatorie, chiar dacă femeia este de acord, iar cel mai bine este să se renunțe la ea.”

Ceia ce susțin contrariul pledează pe ideea că religia și comunitatea au, de asemenea, un drept în acest caz, că interesul religiei și comunității este implicat în existența copilului. (Zeydân, el-Mufassal, VII/257 vd.)

După toate aceste considerente, se poate spune că, dacă condițiile sunt favorabile, protejarea bărbatului fără consimțământul femeii nu este religios justificată.

Cu salutări și rugăciuni…

Islamul prin întrebări