Dragul meu frate,
În epoca Jahiliyya, mulți oameni lipseau de educație și bun-gust. Moralitatea, castitatea și onoarea erau doar vorbe. Ca și astăzi, femeile se îmbrăcau indecent, mândrindu-se cu expunerea corpului și a părților intime. Religia islamică, venind ca o binecuvântare divină, a adus o serie de porunci și principii pentru a reforma această omenire coruptă. Unul dintre ele este…
ca femeia să poarte hijab
ordonează.
„O, Profetule! Spune-le soțelor tale, fiicilor tale și soțelor credincioșilor să-și acopere cu jilbabul lor capul și gâtul.”
(Al-Ahzab, 33/59).
Există mai multe opinii cu privire la natura jilbabului:
1. Jilbab. Este o tunica lungă sau un caftan care acoperă întregul corp.
2. Este o haină largă care se poartă peste entari.
3. Eșarfă care acoperă capul, gâtul și zona din jurul acestuia.
4. Este vorba despre un vălul numit ridâ, care acoperă partea superioară a corpului până la buric.
Khalil, care a fost profesorul lui Sibawayh;
„Oricare dintre aceste semnificații este permisă, în funcție de intenția celui care o folosește.”
spune. (el-Sîracel-Münir, vol. 3, p. 271) Femeia musulmană este obligată să-și acopere tot corpul, cu excepția mâinilor și a feței.
Cel care crede în asta, dar nu o pune în practică, este păcătos. Dar cel care o neagă devine apostat, părăsește religia.
A recurse la interpretări ale Coranului care nu sunt acceptate de Islam și a corupta credința poporului este o nebunie.
Există câteva condiții necesare pentru ca purtarea vălului să fie considerată acceptabilă din punct de vedere religios, și este necesar să se respecte aceste condiții:
1. Rochia este subțire, de un stil care să evidențieză silueta,
2. Încărcat de ornamente și culori, atrăgând atenția.
3. Nu ar trebui să fie strâmt, încât să scoată în evidență contururile corpului.
Dacă în anumite regiuni este obișnuit să se poarte mantouri, nu există niciun impediment în a le purta, cu condiția ca să nu fie strâmte. Islamul nu impune nici bărbaților, nici femeilor un anumit tip de îmbrăcăminte. Fiecare regiune are propriile tradiții vestimentare.
Chiar că vălul purtat aici nu seamănă cu cel purtat în Siria, Irak sau în Hejaz. Nu este corect să se spună că este obligatoriu să se poarte un anumit tip de îmbrăcăminte.
Ceea ce contează cel mai mult în îmbrăcămintea femeii musulmane este să respecte regulile de puritate (tesettür). Este esențial să-și acopere tot corpul, cu excepția mâinilor și a feței, să nu fie dezvelită. Pentru ca o haină să fie considerată adecvată din punct de vedere al tesettürului, ea trebuie să fie groasă, să nu fie transparentă și să fie suficient de lungă încât să acopere părțile intime. Prin urmare, o haină subțire și transparentă care lasă să se vadă hainele de dedesubt nu reprezintă o acoperire adecvată.
Traducerea hadiselor care constituie baza acestei probleme este următoarea:
Potrivit relatării Aişei, sora sa Esma a mers odată în prezența Profetului (pace fie cu el). Purta o haină transparentă care îi arăta pielea. Profetul (pace fie cu el) a întors fața la văzând-o și a spus:
„O, Esma, când o femeie ajunge la pubertate, nu este permis ca să se vadă altceva decât fața și mâinile ei.”
1
Într-o tradiție relatată de Abu Hurairah (ra) în Sahih al-Buhari, Profetul (asv) a declarat că femeile care, deși îmbrăcate, sunt totuși dezvăluite, adică care se îmbracă cu haine subțiri și transparente, vor ajunge în iad și nu vor simți nici măcar mirosul raiului.2
Alkame ibn Abi Alkame relatează că mama sa a spus:
„Hafsa, fiica lui Abdurrahman, a intrat în prezența Aişei cu un vălul subțire pe cap, care îi lăsa părul la vedere. Aişa i-a luat vălul de pe cap, l-a îndoit de două ori, l-a îngroșat.”3
Și Omer (r.a.) a avertizat credincioșii să nu îmbrace femeile cu haine care, chiar dacă nu sunt transparente ca sticla, arată clar ce se află sub ele.4
După relatarea acestui incident, Imam Serahsî adaugă o precizare conform căreia, chiar dacă hainele purtate de femeie sunt foarte subțiri, se aplică aceeași regulă. Ulterior,
„Îmbrăcată, dar dezvăluită”
înregistrează hadisul care conține sensul de mai sus și spune:
„Un astfel de hăbătin este ca o plasă (rețea), nu oferă acoperire. Prin urmare, nu este permis ca bărbați străini să se uite la o femeie îmbrăcată în acest fel.”
5
Criteriul de transparență a îmbrăcămintei este vizibilitatea culorii pielii. Dacă, privit de la exterior, se vede pielea prin îmbrăcăminte, indiferent de grosimea ei, acoperirea nu este considerată îndeplinită. Această chestiune este menționată în Halebî-i Sağir, astfel:
„Dacă hainele sunt subțiri, la fel de subțiri încât se vede culoarea pielii de dedesubt, atunci nu acoperă locurile intime. Dar, chiar dacă sunt groase, dacă se lipesc de corp și iau forma corpului (forma corpului devine vizibilă), în acest caz acoperirea este îndeplinită, deci nu ar trebui să fie interzisă, rugăciunea este permisă.”
6
Problema este exprimată în mod similar și în alte confesiuni.
Opinia școlii Maliki este următoarea:
Dacă hainele sunt transparente și lasă să se vadă culoarea pielii, nu se consideră că acoperesc corpul. Rugămintea săvârșită în astfel de haine trebuie repetată. De asemenea, este mekruh (descurajat) să porți haine subțiri și strâmte care evidențiază forma corpului, deoarece acest lucru este considerat lipsă de respect și contravine stilului vestimentar al ulema-ilor predecesori.7
Opinia școlii de gândire Hanbali este următoarea:
Acoperirea obligatorie este cea care nu lasă să se vadă culoarea pielii. Dacă hainele sunt prea subțiri și lasă să se vadă culoarea pielii, roșul sau alb al corpului, rugăciunea nu este admisibilă, întrucât acoperirea nu este îndeplinită. Dacă însă acoperă culoarea, dar lasă să se vadă contururile corpului, rugăciunea este admisibilă, întrucât este imposibil de evitat acest lucru, chiar și cu haine groase.8
Opinia școalei de gândire Shafi’i este următoarea:
Obligația este de a purta haine care nu lasă să se vadă culoarea pielii. Nu este permis să purtați haine care, din cauza subtilității lor, lasă să se vadă culoarea pielii. Întrucât cu o astfel de haină nu se realizează ascunderea (hijab). Adică, hainele care, din cauza subtilității lor, lasă să se vadă albastrimea sau negreala pielii nu sunt suficiente pentru a îndeplini condiția de ascundere. Totuși, chiar dacă hainele sunt groase, dacă prin atingere lasă să se vadă o parte din părțile acoperite, acoperirea nu este adecvată. Rugăciunea săvârșită cu haine care nu lasă să se vadă grosimea sau subtilitatea corpului, cum ar fi genunchii sau coapsele, este validă, întrucât se consideră că ascunderea (hijab) a fost îndeplinită. Însă, este preferabil să se folosească un vălul care nu lasă să se vadă părțile corpului.
Din toate aceste transferuri se poate trage următoarea concluzie:
Dacă îmbrăcămintea purtată de femeie în prezența bărbaților străini este subțire, transparentă, revelând culoarea pielii, atunci nu se consideră că este acoperită, deci nu este permis să o poarte. Această îmbrăcăminte poate fi o rochie, o cămașă și o fustă, dar și un văl sau ciorapi. Cu toate acestea, fie că sunt ciorapi, fie că este vorba despre văl sau alte articole de îmbrăcăminte, dacă sunt groase și nu lasă să se vadă ce este sub ele, atunci purtarea lor este permisă. Întrucât, indiferent de cât de groși sunt ciorapii sau vălul, ei vor totuși evidenția forma picioarelor și a capului. Totuși, purtarea de pantaloni și cămăși strânse, care evidențiază clar membrele corpului, deși nu invalidează rugăciunea, nu este considerată permisă, întrucât atrage atenția și excitația celor care privesc. Ibn Abidin, în scrierile sale, face referire la acest aspect.10
Surse:
1. Abu Dawud, Libas:31.
2. Muslim, Libas – 125.
3. Muvatta’, Libas:4
4. Beyhakî. Sunen, 2:235
5. al-Mabsût, 10:155-
6. Halebî-i Sağır, p. 141. l. Menânü’l-Celü, 1:136
8. Ibn Kudama. Al-Mughni, 1:337.
9. Afeaeıtf. el-Mecmû, 3:170-172.
10. Redd’ul-Muhtar, 5:238.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
