Dragul meu frate,
Azrail, pace fie cu el, este unul dintre cei patru mari îngeri. Se află printre cei patru îngeri cunoscuți ca Hamele-i Arş, care poartă Arş-ul Âla. Îngerii sunt mesagerii lui Allah, nu acționează de capul lor, nu se miștoresc fără ordine, lucrează sub comanda lui Allah, îndeplinind sarcinile pe care El le-a încredințat.
Coranul, vorbind despre îngeri, afirmă că aceștia nu au niciodată săvârșit rebeliune împotriva lui Allah, ci au îndeplinit imediat poruncile primite.(1)
Și când vorbea despre Îngerul Morții, spunea:
Îngerul morții, care a fost trimis să vă ia sufletul, vă va lua viața, apoi veți fi conduși la Domnul vostru.
„(2)” descrie funcția lui Azrail. Având în vedere acest verset, Azrail îndeplinește doar sarcinile care i-au fost încredințate. El lucrează în numele lui Dumnezeu, îndeplinind sarcinile pe care El i le-a dat.
Cât de asemănătoare este comparația, cât de bine se potrivește exemplul, poate că asta este discutabil, dar, ca să dau un exemplu, forțele de securitate acționează în numele statului, acționează în conformitate cu autoritatea pe care statul și legile le conferă. Poliția nu ne permite să intrăm în anumite locuri, să le blocăm, putem să-i acuzăm pe polițiști?
Într-un eveniment social, adună pe toți, vinovați sau nu, fără a face distincție. Ulterior, eliberează pe cei nevinovați și îi reține pe cei vinovați. Nimeni nu se opune, întrucât nu acționează de pe proprie inițiativă, ci doar execută ordinele primite, și toți așteaptă rezultatul.
Dacă nu putem să ne opunem forțelor de securitate, să nu putem să acuzăm poliția, să nu putem să o prezentăm în mod negativ sau să o desacralizăm, atunci, la fel, nu avem niciun drept să prezentăm în mod negativ sau să denigăm pe Azrail, care, ca toți îngerii, îndeplinește sarcina pe care a primit-o de la Dumnezeu.
Azrail, pace fie cu el, este doar un mijloc prin care se produce moartea. Însăși actele de a ucide și de a da viață sunt acțiuni directe ale lui Dumnezeu. Această realitate este exprimată în hadisul:
Azrail (AS) a spus lui Dumnezeu:
„Din cauza îndatoririi mele de a răpi suflete, robii tăi se vor plânge de mine, se vor supăra pe mine”, a spus, iar Dumnezeu, prin limba înțelepciunii Sale, a spus: „Voi pune cortina de necazuri, de boli între tine și robii mei, astfel încât plângerile să ajungă la ei, să nu se supăre pe tine.”
(3)
La fel, Azrail (pace fie cu el) este o cortină. Astfel, nemulțumirile injuste ale celor care nu pot vedea adevărata fața a morții să nu ajungă la Dumnezeu. Căci nu toți pot vedea adevărata fața frumoasă, milostivă a morții. Unii pot considera moartea ca o nimiceala, o neant. Prin urmare, Dumnezeu, la fel cum a pus boli și calamitati între moarte și Azrail (pace fie cu el), a pus pe Azrail (pace fie cu el) ca o cortină între moarte și El, ca să nu ajungă la Dumnezeu nemulțumirile și plângerile injuste ale oamenilor. Însă, cum am spus, Azrail (pace fie cu el), la fel ca și alte calamitati și boli, rămâne doar o cauză. (4)
A se supăra pe Azrail (pace fie cu el) sau a-l insulta din cauza funcției sale reprezintă un pericol grav din punct de vedere al credinței și nu se cuvine unui credincios. La fel cum necredința într-un singur pilon al credinței îndepărtează pe om de religie, la fel și a nu-l iubi, a se supăra sau a-l insulta pe Azrail (pace fie cu el), pe care Dumnezeu l-a însărcinat cu moartea, îl face pe om păcătos. La fel, la sfârșitul lumii, la Apocalips, cel care va sufla prima dată în corn este Israfîl (pace fie cu el). Însă suflarea în corn este doar o cauză a începerii Apocalipsului. Acum, a-l acuzat pe Israfîl (pace fie cu el) din cauza funcției sale, spunând „De ce ai provocat Apocalipsul?”, este o greșeală gravă. Fiindcă, în cele din urmă, fapta este tot a lui Dumnezeu. Israfîl (pace fie cu el) rămâne doar o cauză.
Azrail, pace fie cu el, este responsabil de păstrarea sufletului nostru, care este bunul nostru cel mai prețios. La fel cum este important să păstrăm lucrurile prețioase, la fel de important, ba chiar mult mai important, este rolul lui Azrail, pace fie cu el.
În Şuâlar, clarificând acest punct, Bediüzzaman spune:
“
Într-o zi, în timp ce recităm o rugăciune, am spus: „O, Doamne! Îmi cer să mă păzești de răul jinilor și al oamenilor, prin onoarea și mijlocirea îngerilor Gabriel, Michael, Israfel și Azrael!”. Atunci, când am pronunțat numele Azrael, care sperie și tremura pe toată lumea, am simțit o stare de mare liniște, consolare și bucurie. Am spus „Alhamdulillah” (Lăudat fie Dumnezeu) și am început să-l iubesc cu adevărat pe Azrael.
Întrucât cel mai de preț bun al omului, pe care îl prețuiește cel mai mult, este sufletul său, am simțit cu certitudine că predarea lui unei mâini puternice și sigure, pentru a-l proteja de pierdere, corupție și haos, aduce o bucurie profundă.
”
Deci, nu putem încredința pe nimeni cu sufletul nostru, pe care nu vrem să-l încredințăm nimănui, și pe care îl păzim cu grijă, ci doar cu un înger al lui Dumnezeu, ca Azrail, un mesager foarte sigur și de încredere al lui Dumnezeu.
Alegerea de a spune că cei care nu mor încă nu au ajuns la termenul lor de moarte, că au „scapât de Azrael” sau că l-au „împiedicat pe Azrael” este lipsită de sens și valoare. Aceste cuvinte sunt greșite și inutile.
Nu s-a întâmplat niciodată ca Azrail să vină și să se întoarcă, să plece fără să îndeplinească sarcina pe care a primit-o.
Nu există o excepție de acest fel nici măcar în cazul profeților, care sunt cei mai apropiați de Dumnezeu și mesagerii Lui.
Profetul nostru trăia ultimele sale momente. În acel moment, îngerul Gabriel a venit împreună cu Azrael. A întrebat de starea Profetului. Apoi a spus:
„Îngerul morții cere permisiunea de a intra”, a spus el.
După ce Profetul nostru a dat voie, Azrail a intrat și s-a așezat în fața Profetului.
„O, Mesia lui Allah!”, a spus el, „Dumnezeu Suprem m-a poruncit să ascult de fiecare comanda a ta. Dacă vrei, îți voi lua sufletul, dacă vrei, ți-l voi lăsa.”
Profetul nostru s-a uitat la Arhanghelul Gabriel, care a spus:
„O, Mesia lui Dumnezeu, Melei Âlâ te aşteaptă”, a spus el.
Atunci Profetul nostru a spus:
„Iată, Azrael, vino și îndeplinește-ți datoria!”, spuse el și apoi îngenunchi. (5)
Deci, Azrail, odată ce primește misiunea, nu se întoarce, chiar dacă cel din fața lui este Profetul, cel mai iubit și cel mai perfect om al lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu Înalt pusese decizia în mâinile Profetului.
Dacă nu este posibil în cazul profeților, cum ar putea fi posibil în cazul altcuiva?
După cum se spune în verset, “
Când va veni ceasul lor, ei nu vor putea amâna moartea nici cu un moment, nici nu vor putea să o grăbească.
” (6)
Întrucât moartea nu este un eveniment accidental, ci un proces care se desfășoară de la sine. Dumnezeu stabilește direct data și ora ei.
Fiindcă El este Cel care dă viața, și El este Cel care dă moartea. Unul dintre Numele Sale este „Hayy”, Cel care dă viața. Un alt Nume al Sau este „Mümît”, Cel care creează moartea.
Până acum, nimeni nu a reușit să scape de moarte, să evadeze din fața ei sau să o învingă; toți s-au supus acelei marii adevăruri când le-a rămas ultimul suflu pe pământ.
De altfel, moartea nu este o nimfă, o nimfă, o dispariție, de ce să ne temem și să tremurăm de ea…
Mai presus de toate, moartea nu este un eveniment urât, rău, oribil sau teribil.
Moartea este o trecere, o trecere din viața efemera spre viața veșnica…
Este o cortină de fum pe care toți cei care vor să trăiască veșnic ar trebui să o ridice.
Este un fenomen care există înăuntrul fiecărei ființe umane, care, din natura sa, dorește infinitatea, eternitatea și nemurirea.
Dar când, unde și la ce vârstă a avut loc moartea? Nimeni nu știe. Nimeni nu a primit astfel de informații. Evenimentul a fost ținut secret de cel care a cauzat moartea.
Fiindcă moartea este o realitate cu care ne putem confrunta la orice vârstă, în orice situație, în orice moment și în orice loc. Ba chiar este o realitate mai clară și mai mare decât viața.
Așa cum a spus Cahit Sıtkı,
„Cine știe, unde, cum, la ce vârstă?”
„Vei avea un regat care va dura cât durează o rugăciune,
„Ca un tron, pe acel piatra de mormânt.”
Necip Fazıl spune, de asemenea:
„Moartea este un lucru frumos, este vestea dincolo de cortină…“
„Ar fi murit Profetul dacă nu ar fi fost frumos?”
Moartea nu este dispariție, nimica, pierdere, sfârșit sau epuizare. Nu este o despărțire de care nu se mai revine, o plecare și o ieșire din care nu mai este întoarcere. Pentru o persoană care crede în viața de apoi, moartea este sosirea într-o lume nouă, proaspătă, veșnică și eternă.
„În acel moment, cortinele se ridică, cortinele se coboară,
„A fi capabil să spui ‘Bine ai venit’ lui Azrael este o arta.”
––––––––––––––––––
(1) Al-Tahrim, 66:6
(2) Genuflexiuni, 32:11
(3) Tafsir Ed-Dürr-ül Mensur – Suyutî 5/173-174; Tafsir-i Ruh-ul Beyan İsmail Hakkı Burusevî 7/114
(4) Razii, Razia a 11-a, Problema a 11-a, Bediuzzaman Said Nursi
(5) Tabakât, 2:259; ibn-i Kesîr, Sîre, 4:550.
(6) Nahl, 16:61
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
