– Savii spun că acest hadis este inventat. Numai Ibn Mace l-a transmis ca hadis autentic. Dar Hafiz Halid ibn Sad al-Andalusi a spus:
„Nu există nici rău, nici rău cauzat.”
Spune că hadisul nu este autentic ca transmisie (müsned). Abu Dawud, pe de altă parte, dă impresia că este un hadis pe care se bazează jurisprudența, că nu este slab, Allah știe cel mai bine. Deci, chiar și Abu Dawud, un erudit în hadis, îndoielesce autenticitatea acestui hadis. Acest hadis nu apare nici în Buhari, nici în Muslim.
– Există o transmisie completă a acestui hadith? Există îndoieli cu privire la autenticitatea lui; ați putea explica?
Dragul meu frate,
În ediția din 1421/2001 a Musnad, publicată de Muessesetu’r-Risale, în cadrul cercetării haditului în cauză, Şuayb el-Arnavud (și colaboratorii săi) au inclus următoarele informații:
– Potrivit lui Ibn Salah, Darekutnî a relatat acest hadis în diverse variante, a căror suma totală întărește acest relat.
„bine” sau „bineînțeles”
îl ridică la rangul de. Mai ales Abu Dawud’ul
„Acest hadit este unul dintre cele pe care se bazează jurisprudența islamică”
menționarea acestui fapt indică că nu este vorba de ceva slab.
(Musnad, 5/56)
– Hadisul a fost transmis de mulți muhaddisi, precum Ibn Mace, Beyhaki și Ibn Abdu’l-Ber. Numărul mare de transmisiuni ale acestuia…
că are un original
aratıyor.
– Imam Nevevi a spus despre acest hadis:
„bine” sau „bineînțeles”
a declarat.
(Müsned, luna)
– Hakim a relatat, de asemenea, acest hadis și
„că acest lucru este în conformitate cu condițiile lui Müslim”
a declarat. Zehebi a confirmat acest lucru.
(vezi Hakim, al-Mustadrak, 2/66)
– Și Heysemi, cu privire la această relatare a hadith-ului:
„în lanțul de transmisie se află Ibn Ishaq. Această persoană este un falsificator, dar este credibilă”
prin a spune cel puțin
„bine”
a indicat că este așa.
(vezi Mecmau’z-Zevaid, 4/110/h. nr: 6536)
Din aceste și alte declarații similare, se deduce că această relatare a hadithului,
este adevărat/sau este bun/adică nu este slab.
La fel cum este interzis să-ți faci rău singur, este interzis să faci rău altora.
Religia noastră poruncește ca nimeni să nu facă rău altuia.
Chiar dacă cineva încalcă această interdicție, cel care a suferit paguba nu ar trebui să răzbuneze răul prin comiterea unui rău reciproc. (din Hadis)
„Răul nu se răzbune cu rău.”
Fraza exprimă acest lucru. Munawî, comentând acest hadis, subliniază necesitatea ca cel care a suferit daune să ierte, nu să răzbuneze. Savii atrag atenția asupra cuvântului „dırar” din hadis, subliniind că acesta conține sensul de „mushārakah”, adică ideea că doi indivizi își cauzează reciproc daune. Deoarece acest lucru este interzis, cel care a suferit daune nu ar trebui să răzbuneze pe celălalt, crezând că răzbunirea este permisă. Ceea ce trebuie să facă este să ierte; dacă nu iartă, să-și recupereze daunele prin mijloace legale. Reciprocarea dreptului prin compensație nu este considerată ca o daune aduse celeilalte părți.
Într-o comunitate musulmană, credincioșii sunt obligați să trăiască în armonie, respectând drepturile reciproce și îndeplinind obligațiile lor în relațiile cu ceilalți. Islamul interzice lezarea nejustificată a proprietății, vieții, onorului și reputației altora. Revenirea răului cu rău este, de asemenea, interzisă. Printre modalitățile de a face rău se numără…
blocarea drumurilor, furt, tâlhărie, răpire, fraudă, minciune, omor, răni, calomnie, distrugerea sau deteriorarea bunurilor, opresiune și nedreptate
este interzis.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
