Potrivit arierilor, Omer şi Abu Bakr l-au abandonat pe Profetul Muhammad (pace fie cu el) în timpul bătăliei de Uhud şi au fugit, rămânând alături de Profet doar Ali şi câţiva alţi călăreţi.
Dragul meu frate,
După înfrângerea usturimă pe care au suferit-o în bătălia de la Badr, idolatrii din Mecca s-au adunat la Darun-Nedve și au decis să formeze o armată cu profiturile obținute din caravana din Siria, să invadeze Medina și să se răzbuneze pe musulmani.
Cu jumătate din profitul caravanelor, care se ridicase la 50.000 de dinari de aur, au adunat 2.000 de soldați din triburile politeiste de afara Mekei. Împreună cu cei din Mekea, au format o armată excelentă de 3.000 de soldați sub comanda lui Abu Sufyan, dintre care 700 erau înarmati cu armuri și 200 pe cal. Au pornit spre Medina.
Profetul (pace fie cu el) a primit veste că armata Quraysh se apropie de Medine. Profetul (pace fie cu el) a consultat-o pe comunitatea sa de discipuli și s-a decis să se lupte în afara orașului.
Profetul (pace fie cu el) a plecat din Medina după rugăciunea de vineri, lăsând în locul său pe Abdullah ibn Umm Maktum ca locotenent. Nu a avansat până la Uhud în acea zi, ci a petrecut noaptea la un loc numit „Şeyheyn”. Ajunse la Uhud la răsăritul soarelui, alegând cel mai favorabil loc pentru luptă.
Profetul (pace fie cu el) a dispus armata sa cu spatele spre Munții Uhud, în poziție defensivă față de Medina. Pe dealul Ayneyn, din stânga, a poziționat cincizeci de arcașii sub comanda lui „Abdullah, fiul lui Jubayr”.
La începutul bătăliei, în prima fază, musulmanii au câştigat. Însă, în loc să dea urmărirea inamicului fugitiv, s-au împrăşti pe câmpul de luptă, ocupându-se cu jefuirea (luând bunurile lăsate de inamic). Nu au ştiut să profite la maximum de oportunitatea pe care o aveau.
Și arcașii care observau situația de pe dealul Ayneyn s-au spus unii altora: „Ce mai așteptăm aici? Războiul s-a terminat, victoria a fost obținută, să mergem și să strângem prada!” (1) Abdullah b. Cübeyr:
„Prieteni, ați uitat porunca Profetului (pace fie cu el)? Nu ne vom mișca de pe locurile noastre decât cu porunca lui…”
a insistat, dar nu l-au ascultat. (2) Au rămas alături de Abdullah doar opt arcași.
Comandantul aripii drepte a inamicului, Khalid ibn al-Walid, a încercat să înconjoare musulmanii din spate, trecând prin văile Aynayn, protejate de arcașii Profetului (pace fie cu el). Însă, arcașii, care păziseră trecerea, au reușit să-l împiedice. Văzând că arcașii s-au retras, Khalid a atacat cu cavalerii săi. A ucis pe Abdullah ibn Jubayr și opt camarazi fideli, înconjurând din spate armata musulmană, ocupată cu jefuirea. Politeiștii s-au întors și au atacat din nou. Femeile, refugiate pe coline, au coborât jos, bătând din tobe. Musulmanii, surprinși de atacul din față și din spate, au fost luați prin surprindere. De la punctul în care părea că câștiga bătălia, au început să piardă. În acel moment, erau dispersați și dezgregati.
De asemenea, căderea în luptă a lui Hamza, în cel mai violent moment al bătăliei, a reprezentat o pierdere imensă pentru musulmani. De fapt, atacul surpriz din față și din spate i-a dezorientat, au pierdut controlul, au suferit multe pierderi, dispersându-se în toate direcțiile. La un moment dat, doar nouă persoane au rămas în jurul Profetului (pace fie cu el): doi Muhadžirun (emigranți) și șapte Ansar (ajutoare), care au căzut, rând pe rând, martiri.(3)
Tocmai în mijlocul acestei confuzii, un politeist pe nume Ibn Qamie Elleysi, confundând pe Mus’ab ibn Umeyr cu Profetul (pace fie cu el), a ucis pe Mus’ab ibn Umeyr, purtătorul steagului armatei islamice, și a început să proclame: „L-am ucis pe Muhammad (pace fie cu el)!”(4) Din cauza acestui zvon, panică a izbucnit în armata islamică, musulmanii s-au dezorganizat complet, fiecare căutând să se salveze, pierzând centrul de greutate, ca stelele care își pierd traiectoria, dispersându-se.
Profetul Muhammad (pace fie cu el):
O voi ai lui Dumnezeu, veniți la mine, adunați-vă în jurul meu!
, striga el, dar nimeni nu-l auzea.
Musulmanii se împărțiseră în trei grupuri, fără să știe de existența celorlalte.
1)
Aceia care au continuat lupta spunând: „Dacă Profetul a fost martirizat, Dumnezeu este veșnic. Și noi vom fi martirizați pe calea Lui”, au fost martirizați. Printre ei s-a numărat Anas ibn Nadr (unchiul lui Anas ibn Malik). A fost martirizat după ce a primit peste șaptezeci de răni.
2)
Acei care au înconjurat pe Profetul (pace fie cu el) și l-au protejat cu corpurile lor, acoperindu-l de atacurile inamicilor. În timpul acelei prime panici, peste treizeci de Sahabi au fost alături de Profetul (pace fie cu el). Cu toate acestea, sursele menționează doar șaisprezece nume. Opt dintre ei erau Muhadžir (emigranți), iar șapte erau Ansar (ajutoare). Muhadžirii sunt: Abu Bakr, Umar, Ali, Abdurrahman ibn Awf, Sa’d, Talha, Zubayr, Abu Ubayda.
Iar din rândul Ansarilor sunt: Abu Dujana, Hubab ibn al-Muzir, Asim ibn Sabit, Hars ibn Samme, Sehl ibn Huneyf, Sad ibn Muaz, Sad ibn Ubade, Muhammad ibn Maslama.(5)
3)
După ce Profetul a fost martirizat, cei care au părăsit câmpul de luptă au spus: „Nu are sens să mai rămânem aici.” (6) Unii dintre ei s-au retras în munți, alții s-au întors la Medine.
Profitând de dezordinea musulmanilor, politeiștii s-au apropiat de Profetul (pace fie cu el). O piatră aruncată i-a rupt buza, i-a spart un dinte și, lovit de sabia lui Ibn Kamie, a căzut la pământ. Două inele de armura, rupte, i s-au înfipt în obraz, rănindu-i și fața.(7)
Companioni nu reușeau să-l găsească pe Profetul (pace fie cu el) pe câmpul de luptă. Însă, Profetul (pace fie cu el) nu se mișcuse de locul lui. Sfârșitul de tot, Ka’b ibn Malik l-a văzut pe Profetul (pace fie cu el) și a spus:
O voi, credincioși, Profetul lui Allah (pace fie cu el) este aici,
a strigat. Auzind vocea lui Ka’b, musulmanii s-au adunat imediat în jurul Profetului (pace fie cu el) și au oprit atacurile politeiștilor.(8)
Dialogul dintre Abu Sufyan şi Omar al-Khattab
Atunci când atacurile politeiștilor au încetat, Profetul (pace fie cu el) s-a retras cu musulmanii adunați în jurul lui pe una dintre colinele muntelui Uhud. Văzând că musulmanii se adunaseră pe o colină, Abu Sufyan a ocupat o altă colină opusă lor. Abu Sufyan era nelămurit, neștiind cu certitudine dacă Profetul (pace fie cu el) era viu sau nu. De aceea, a strigat de trei ori cu glas tare:
„Aveți voi în voi pe Muhammad (pace fie cu el)? Aveți voi în voi pe Abu Bakr? Aveți voi în voi pe Omar?”
a strigat. Profetul (pace fie cu el) ordonase să nu se răspundă. Cum nimeni nu a răspuns, s-a întors spre politeiști și a spus:
„Vedeți, toți au murit. A fost rezolvat.”
a fost spus. Nu a putut suporta, Omayre (r.a.).
„Îmișinești, dușmane al lui Dumnezeu, toți cei despre care ai întrebat sunt în siguranță, toți sunt aici.”
a răspuns. Abu Sufyan:
„În război, supremația este efemera, azi noi am răzbuit pe Bedir, supremația este a noastră…”
a spus cu mândrie. Omar (ra):
„Cei care au murit din partea noastră sunt în Rai, iar cei din partea voastră sunt în Iad.”
a răspuns.
„O, Omar, pentru dragul lui Dumnezeu, spune adevărul. Noi l-am omorât pe Mahomed (pace fie cu el)?”
„Profetul (pace fie cu el) este în viață și aude tot ce spui.”
„O, Omar, eu cred mai mult cuvântului tău decât cuvântului lui Ibn Kamie. Eu nu am ordonat să se facă rău morților voștri (9), dar nici nu am văzut că e rău. Ne vom întâlni anul viitor la Badr.”
a spus. Și Omer a zis:
„Dumnezeu să-mi dea sănătate!”
a răspuns. (10)
După acest dialog între Omar ibn al-Khattab şi Abu Sufyan, politeiştii au părăsit Uhud. Ei veniseră din Mecca cu intenţia de a-l ucide pe Profetul Muhammad (pace şi binecuvântare fie cu el), de a cuceri Medina şi de a distruge musulmanii, de a anihila Islamul. Dar Allah a aruncat frica în inimile lor. Deşi ştiau că aveau superioritate şi că Profetul (pace şi binecuvântare fie cu el) era în viaţă, nu au îndrăznit să continue lupta. Au plecat înapoi, fără a lua nici măcar un singur prizonier.
Cele Trei Faze ale Bătăliei de Uhud
Bătălia de la Uhud s-a desfășurat în trei etape:
In prima faza
Musulmanii au ieşit victoriosi, învingând politeiștii și ucigând peste douăzeci de inamici.
A doua etapă
Din cauza faptului că musulmanii au renunțat la urmărirea politeiștilor fugari și au început să adune prada fără a obține un rezultat decisiv, precum și din cauza faptului că trupa de arcași, cărora Profetul (pace fie cu el) le ordonase să nu părăsească pozițiile lor, și-a abandonat misiunea, musulmanii au suferit o înfrângere, pierzând șaptezeci de martiri.
A treia etapă este:
Musulmanii, care fuseseră dispersați, s-au reunit în jurul Profetului (pace fie cu el) și, lansând un contraatac, au oprit atacul inamic.
După plecarea politeiștilor de la Uhud, Profetul (pace fie cu el) a ordonat ca martiri să fie îngropați în perechi sau triouri, fără a fi spălați, purtând hainele lor însângerate.
11)
Rugăciunile funerarie au fost săvârșite opt ani mai târziu.
(12)
Click here for more information:
Bătălia de la Uhud.
Note de subsol:
1. Vezi Sura Al-Imran, 152
2. Buhârî, 4/2627 și 5/2930; Traducerea Tecrid, 8/457460 (Hadis nr. 1269)
3. Muslim, 3/1415, (Hadis nr. 1789)
4. Ibn Hişam, 3/77
5. Ahmed Zeynî Dahlan, es-Siretu’n-Nebeviye, 1/237
6.
„Muhammad nu este decât un profet. Au mai fost şi alţi profeți înainte de el. Oare voi vă veţi întoarce pe cărniile voastre, dacă el va muri sau va fi ucis?…”
” (Familia lui Imran, 3/144)
7. Buhari, 5/35; Muslim, 3/1416 (Hadis nr. 1790); Ibn Hisam, 3/84; Zad al-Ma’ad, 2/234
8. Ibn Hişam, 3/88; Zâdü’l-Meâd, 2/235
9. Femeile din Quraysh, profitând de solitudinea câmpului de luptă, au tăiat urechile și nasurile martirilor, rupând piepturile lor pentru a scoate ficatul, ca răzbunire pentru rudele lor ucise la Badr.
10. Vezi Buhari, 4/26 și 5/30; Traducerea Tecrid, 8/457 (Hadis nr. 1269) Zadu’l-Mead, 2/236-238
11. Zâdü’l-Meâd, 2/246
12. Al-Buhari, 2/94; Traducerea Tecrid, 4/655 (Hadis nr. 661).
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
Comentarii
denizli747
Dumnezeu să te binecuvânteze.
