Dragul meu frate,
Omul are mii de emoții. Dacă aceste emoții nu sunt identificate corect și nu sunt folosite în direcția potrivită, ele conduc la greșeli.
Fiecare credincios dorește să-i aduneze lui Dumnezeu o devoțiune perfectă. Însă, condițiile de probă din lume, precum și insistențele nefastelor dorințe și ale diavolului, pot împiedica acest lucru. Tocmai în acest punct, omul trebuie să se cunoască bine pe sine.
Dumnezeu a creat omul ca ființă predispusă la greșeli. Și a deschis omului poarta pocăinței pentru a-și corecta greșelile. Chiar dacă omul comite greșeli de o mie de ori, poarta pocăinței nu se va închide pentru el.
Este important să îndeplinim ceea ce ni se cere, nu să exagerăm în practicile religioase. Ar trebui să ne străduim să îndeplinim în special obligațiile religioase obligatorii (fard) și, în măsura posibilităților, să îndeplinim și cele opționale (nafil).
Omul care nu reușește să fie la înălțimea așteptărilor în faptele bune și în rugăciuni, care nu își îndeplinește datoriile, se teme de chinul mormântului și al iadului. Începe să disper. Mulți dintre cei care, din cauza lenei, a influențelor negative ale mediului sau din alte motive, sunt învingi de propriile lor dorințe, nu își îndeplinesc datoriile religioase, se zbate în mocirlă păcatului și cad în disperare. Această boală, în cele din urmă, poate duce pe om la necredință și neghire.
O persoană care se simte complet disperată în situația în care se află, devine ușor victima îndoielilor și a obsesiilor. Astfel de indivizi tind să se agațe de cele mai slabe și mărunte argumente, care contravin credinței sau conduc la negația credinței, prezentându-le ca doveiși solide și irefutabile. Dacă acest stadiu progresează, persoana ridă „steagul rebeliunii” și părăsește cercul Islamului, alăturându-se armatei diavolului. De exemplu, o persoană care găsește greu să recurgă la rugăciune, își dorește ca rugăciunea să nu fie obligatorie. Dacă diavolul, sub forma unui om, îi insuflă îndoiala că rugăciunea nu este obligatorie, ego-ul ei va căuta să se agațe de acest argument fals, și dacă căde în capcan, va pierde credința. Iată consecința gravă.
Acest verset este leacul și lumina celor care au căzut pradă disperării și nu reușesc să fie buni în faptele lor:
(Zümer, 39/53)
Inima este numită „oglinda lui Samed”, adică a lui Allah, care este independent de orice nevoie, de care totul depinde…
Și iată singura rețetă pentru satisfacția inimii:
„(R13/a’d, 28)”
Omul, ființa fragilă și săracă, care are nevoie de hrană pentru stomac, de lumina pentru vedere, de sens pentru minte, în scurt, de numeroase mijloace de trai materiale și spirituale, poate să-și satisfacă inima, mult mai vastă decât acele oceane, doar prin amintirea lui Allah, Creatorul și Proprietarul tuturor creaturilor. Prin urmare, omul, amintindu-și altceva decât pe El, amintește o creatură, iar iubind altceva decât pe El, iubește ceva efemer. Aceste lucruri sunt mult inferioare inimii din punct de vedere al onorului și valorii. Inima înaltă nu se mulțumește cu lucruri inferioare, de aceea tulbură omul nepăsător. Anxietatea, neliniștea, depresia, stresul – toate acestea sunt strigătele de foame, strigătele de moarte ale inimii nesatisfăcute.
Omul, care este rodul universului și călător spre rai, nu se mulțumește cu lucrurile simple ale acestei lumi trecătoare.
O rețetă divină din Külliyat-ı Nur:
(Cuvinte)
Așadar, prima condiție a fericirii în ambele lumi și cel mai mare remediu pentru orice boală spirituală este: omul care crede a luat conștiința că nu este singur, că nu este abandonat. Aceasta în sine este cea mai mare fericire. Omul care a atins acest nivel a dobândit confortul de a atribui totul, pe toți, pe toate evenimentele lui Dumnezeu.
Conștient de importanța vitală a faptului că, în pântecul mamei, a fost încredințat la mila Domnului, sufletul omului care se ‘predă’ Lui în această viață pământească nu poate fi rănit de niciun eveniment, nici măcar de cea mai mare durere, nici întunecat de cea mai mare tristețe.
Și, în cele din urmă, omul care ajunge la esența „tevekkul”-ului, folosește voința sa, care este un dar de la Dumnezeu, în numele Lui și în conformitate cu voința Sa, se încrede în El și se mulțumește cu orice destin. Fericirea în ambele lumi, adică fericirea în lumea de acum și în lumea de apoi, depinde de aceste patru principii.
Iată cum se numește amarul destin al celor care caută liniștea și confortul în afara acestui apartament.
Ucidei de credință, dușmani ai castității, în scurt, focare de rău, care lucrează neîncetat pentru a distruge omul… Taverne care vând otravă, case de jocuri cu atmosferă murdară, focare de modă care sunt dușmane ale modului de viață decent, romane, povești care încurajează tinerele minți la dezmăț… Și scene obscene care năpăzesc ecranul din toate colțurile lumii, corodând sufletul. Veste triste care nu doar inoculează disperare, ci și zdrobește inima. Lăcașuri de conflict care nu știu să se termine. Uricide, accidente de circulație… Împușcături de calomnie, denigrații, minciuni, bâlbașii care nu lipsesc niciodată din scena politică.
Familii devastate, care au pierdut respectul și dragostea reciprocă. Cheltuieli exorbitante, umflate de risipa din cauza obiceiurilor. Rate care îți țin noaptea de veghe…
Omul, ființă neajutor, săracă și efemera, în fața atâtor necazuri materiale și spirituale ale lumii, necazuri care, de multe ori, sunt cauzate de mâinile omului și care sunt, de fapt, un blest pe care omul îl aduce omului…
Și boala, bătrânețea și moartea, care interpretează constant hadith-ul…
Această imagine este cea mai clară indicație că inima nu se poate mulțumi cu lumea, ci este un precursor al căii spre mântuire, care îndreaptă privirea omului spre o altă lume.
Într-adevăr, nu există liniște în lume. Structura acestui univers al probelor nu este propice acestui lucru. Nu există liniște în proba. Deoarece omul este rodul acestui univers, elementele au exemplare, urme, umbre în corpul uman, iar evenimentele au exemplare, urme, umbre în lumea sufletului său.
Dacă vom înțelege cu adevărat acest principiu, perspectiva noastră asupra evenimentelor se va schimba, iar noi vom fi în mare măsură eliberați de tristeți, emoții inutile și pesimism.
Și toate acestea sunt mărturii ale faptului că nu există confort în lume. Important este să nu confundăm confortul cu fericirea. Aceste concepte se referă la suflet, nu la corp. Sufletul găsește pacea și fericirea prin credință, fapte bune, pietate și moralitate.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
