Dragul meu frate,
Echilibrul său, incredibil de ordonat și bogat, a persistat, nealterat, timp de secole. Este un echilibru atât de extraordinar încât fiecare unitate funcționează complementând pe cealaltă. Echilibrul dintre miliardele de ființe vii din oceane are puterea de a corecta orice abatere care ar putea să-l perturbe.
Dacă nutrienții din sol sunt epuizați din cauza abundenței plantelor, această abundență de plante va atrage atacuri din partea animalelor care se hrănesc cu plante. Astfel, numărul plantelor va scădea la nivelul normal. Însă, acest lucru va duce la o proliferare a materiei organice moarte de origine animală. Prin urmare, dacă echilibrul plantelor este perturbat de un număr excesiv de erbivori, vor interveni prădătorii care se hrănesc cu ei. În cele din urmă, echilibrul va fi restabilit, mai devreme sau mai târziu. Fiindcă în planul miraculos al Creatorului nu există loc pentru întâmplăci, haos sau dezordine.
Exemplele de cooperare din lumea marină, unde se desfășoară o varietate imensă de frumuseți misterioase, au condus cercetătorii să studieze acest fenomen. Una dintre concluziile cercetătorilor este că animalele dobândesc doar o mică parte din aceste comportamente prin învățare.
Prin urmare, toate aceste comportamente și programe de viață sunt codificate în celulele lor în uterul matern sau în ou. Cu alte cuvinte, modul de viață cel mai adecvat este programat chiar înainte de a se naște.
Între viață și moarte, în tumultul distrugerii și reconstrucției, în valurile migrațiilor, armonia, echilibrul, măsura și arta din lumea mărilor demonstrează că nașterea, moartea, hrănirea și durata vieții acestor innumereabile ființe vii se desfășoară conform unui program creat de un Singur Atât (CC), care vede, controlează și supraveghează tot universul în același timp.
Dacă cauzele care încearcă să perturbe echilibrul universului ar fi lăsate la voia hazardului, sau ar fi rezultatul hazardului lipsit de scop, al forței orbite, necontrolate, sau al naturii obscure, inconștiente, echilibrul mărilor, ba chiar al lumii, ar fi tulburat la un asemenea grad încât, într-un an, sau poate chiar într-o zi, marea s-ar umple de lucruri haotice, iar pământul s-ar transforma într-un gunoiște, un abator, un mlașniș. Însă, nu se observă nicio impuritate sau urât adevărat în nimic. Da, la fel cum nu există nicio dezechilibrare, nu există nici nicio lipsă de proporții.
Am menționat că, analizând piramida alimentară, am observat că actul de a mânca și de a fi mâncat nu este lăsat la voia întâmplării, ci se desfășoară conform unui program. Programul de viață al peștelui-barbier include curățarea pieilor peștelor mari, îndepărtând paraziții mici și resturile de piele moartă, pe care apoi le consumă. Peștele mare vine la acești curățitori care au locuri speciale, la fel cum cineva care vrea să se tundă merge la coafor. Celelalte pești recunosc peștele-barbier după aspectul său și nu îl mănâncă.
Celulele urticante din tentaculele anemonei de mare, care ucide și se hrănește cu alte pești, nu afectează peștele-clown. Corpul anemonei de mare, cu un diametru de 40-60 cm, este atașat de fundul apei cu o bază cărnoasă. Gura creaturii este în mijloc. Victimele, prin contactul cu celulele urticante, mor instantaneu și sunt trăgute în gura anemonei pentru a fi consumate. Cu toate acestea, peștele-clown nu suferă niciun rău în acest mediu inconfortabil. Ba chiar, când sunt speriați, peștele-clown se refugiază printre tentaculele anemonei, ca acasă, petrecând noaptea acolo. Anemonele de mare profită de acest aspect. Când un pește-clown găsește o pradă pe care nu o poate consuma imediat, o aduce anemonei și o împarte cu ea. Pe lângă acest „chirie”, peștele-clown curăță anemonea și mișcă apa din jur.
Peștele-clown și anemonul de mare pot să nu cunoască Creatorul lor, care le-a acordat programul de coexistență. Dar omul capabil de raționament cunoaște Creatorul (CC), care trimite lumina de la 150.000.000 km distanță pentru a permite fitoplanctonului din adâncurile mării să efectueze fotosinteza, care a stabilit cooperarea ca lege a vieții, de la celulă la om, de la oceane la munți. Aceasta este cea mai mare diferență dintre pește și om.
Gestația femelă a delfinului durează între unsprezezeze luni și un an, iar nașterea durează de obicei jumătate de oră. Prima sarcină a acestor delfine, numite „tante”, este de a proteja mama și puiul de rechini sau alte pericole potențiale care ar putea fi atrase de mirosul de sânge. Una dintre „tante” delfine apoi călătorește cu mama, ajutând-o în îngrijirea puiului. Puiul, născut în ape adânci, trebuie să urce la suprafață pentru a respira. Mama se scufundă imediat sub pui și îl împinge cu spatele, ajutând-ul să urce la suprafață. Delfinii, care trăiesc întotdeauna în grup, imediat ce unul dintre ei este rănit, accoră la ajutorul lui și îl ajută să respire, scufundând-ul la suprafață.
În articolul intitulat, publicat în revista , se găsesc următoarele declarații referitoare la subiectul nostru:
De la steaua de mare la calamar, de la anchoș la balenă, de la amoibă la broasca țestoasă, fiecare ființă vie, cu creația sa artistică distinctă, cu armele sale diverse, cu metodele de apărare originale și programele de viață diferite, este o dovadă a Creatorului ei, iar toate împreună, ca soarele, luminează pe Dumnezeu (CC). După ce cu ochii minții și ai inimii am văzut măreția și organizarea uluitoare a regatului marin, care mărturisesc despre un putere infinită, o cunoștință vastă, o înțelepciune imensă, nu este posibil să acceptăm ca filozofie de viață „înghițirea celui mic de către cel mare” fără a înțelege înțelepciunea ei.
Prezența în mare a unui număr egal de pești mici și pești mari, care supraviețuiesc, arată că actul de a mănânca și de a fi mâncat nu este lăsat la voia hazardului. Faptul că peștii depun milioane de ouă deodată nu se poate explica doar ca o strategie de supraviețuire. Aceste numeroase ouă sunt programate nu doar pentru a asigura continuitatea speciei, ci și ca o provizie de hrană pentru alte ființe. La fel cum peștele care depune milioane de ouă nu este creatorul lor, ci doar urmează un program de creație, nici piramida alimentară din oceane nu se poate forma spontan sau prin întâmplare.
Dacă ne imaginăm că fiecare pește ar da naștere la milioane de pui, fără ca vreunul să fie devorat, și că aceștia ar supraviețui fără a fi înghițiți, atunci vom înțelege că devorarea este o necesitate, un mecanism de supraviețuire, altfel oceanele ar ieși din maluri și ar inunda uscatul sau s-ar umple de pești putrezind.
Având în vedere toate aceste adevăruri care ne înconjoară și care arată că viața este despre cooperare, este posibil să se spună că viața constă doar din luptă, uitând de acea proporție de un pe o mie care reprezintă lupta, devorarea și a fi devorat?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
