– Cred cu totulul sufletul meu că Dumnezeu există, simt asta. Și-L iubesc mult. Dar problema mea nu este atât de mult întrebarea mea;
– Nu cred că Dumnezeu este atât de „inocent” -și mă rog, nu este un adjectiv plăcut- mă rog, știu că sunt conștient de propria mea neputință. El știa totul, știa că diavolul nu se va închina. Totuși, nu s-a renunțat la Adam.
– Atât de multă suferință, atâtea catastrofe, cu siguranță din vina omului, dar valea merită dorința de a fi cunoscut?
– Vorbesc dur, Dumnezeu să mă ierte, dar mi-a dat și mintea asta. Religia este dogmatică, da, dar cred că a fi credincios orb, fără să pui întrebări, este mai rău, pare nesincer. De aceea, îmi găsesc o scuză justificativă pentru această abordare dură a mea.
– Suntem ca niște religii, limbi, culori dispuse pe un cerc de foc, cu ochii legați, dar există ceva ce se numește „voință”, cu ea vom fie deschide ochii, fie vom arde.
– Nu știu, mă gândesc, mă gândesc, dar nu ajung nicăieri. Uneori simt că mintea mea se blochează, gândurile mele nu mai progresează, nu mai pot face un pas înainte, mă tot opresc la acea limită.
– Îmi răsucește mintea să mă gândesc la astfel de lucruri, în timp ce-l iubesc atât de mult. Nu îndoiesc de dreptatea Lui. Nu înțeleg acest sistem. Îmi spun că nu trăiesc niciodată fericire, că asta vine de la Dumnezeu, dar nu despre fericire este vorba. Nu mă plâng nici de durere.
– Vă rog, nu mă luați drept necivilizat. Pur și simplu nu înțeleg acest examen. Dacă ați putea să mă lămuriți, credeți-mă, voi fi mult mai liniștit.
Dragul meu frate,
– Dacă o sămânță ar avea mintea, nu ar înțelege să fie îngropată în pământ.
Dar drumul pe care el va deveni copac, va fi înzodănit cu frumuseți precum frunze, flori, fructe, gust, miros, trece prin acel loc. Și noi, care l-am aruncat, l-am îngropat și l-am acoperit cu pământ, noi care ne-am aruncat în acest câmp al lumii, suntem infiniti…
la compasiune, la mila, la înțelepciune
Putem să facem o contestație…
– Credință
Este un fenomen care necesită cunoaștere, învățare, un fenomen care cere cunoaștere bazată pe credință investigativă.
Islamul, pe de altă parte,
Este o realitate care necesită supunere, atașament, încredere și abandonare.
Și în religia islamică, care constă din credință (iman) și islam, musulmanii sunt obligați să păstreze aceste două adevăruri împreună.
– Aceasta este o manifestare a acestei realități: în religia islamă, principiile generale ale credinței sunt raționale, pot fi înțelese cu mintea. Însă, în unele detalii și în alte aspecte ale Islamului, s-ar putea să nu găsim o înțelepciune care să satisfacă rațiunea.
Ca credincios,
-așa cum faceți și voi acum-
Vom căuta dovezi și înțelepciuni care să ne întărească credința; iar ca musulmani, vom căuta să ne supunem lui Allah acolo unde nu găsim înțelepciune.
– De exemplu, credem că Creatorul acestui univers posedă cunoștință, putere și înțelepciune infinite. Cu toate acestea, este posibil să nu găsim înțelepciunea pe care o căutăm în anumite situații. Aici, rolul nostru este să ne întoarcem la credința noastră, să rezolvăm problema direct și să găsim liniștea.
De exemplu, când nu înțelegem pe deplin înțelepciunea acestei probe dificile și necesare pentru om, ne vom adresa credinței noastre. Credința ne spune că:
„Dumnezeu posedă cunoștință și înțelepciune infinite.”
Într-un creator cu cunoștință și înțelepciune infinite, lipsit de înțelepciune și cunoștință.
-haşa-
Nu este posibil să facă o treabă. Deci, și această treabă are un/are multe sensuri, dar eu nu le cunosc/poate că nu le voi cunoaște niciodată…
Prin urmare, voi avea încredere în Domnul meu, în care cred.
El știe cel mai bine. El a creat mintea mea și a miliardelor de oameni ca mine.
Prin urmare, voi cunoaște limitele mele; nu voi compara mintea mea, care este atât de mică, cu cunoașterea și înțelepciunea Domnului meu, care a creat-o… voi simți imbecilitatea mea și mă voi supune Lui.
– În multe versete din Coran
„Încrederea/încrederea deplină să fie în Allah”, „credincioșii să se încreda/încreda deplin în Allah!”
Prezența unor astfel de sfaturi este o lecție de supunere pe care încercăm să o oferim și pe care Islamul vrea să o învețe.
– Cu toate acestea, Allah a supus omenirea la probă, pentru a separa sufletele de cărbune, precum Abu Jahl, de sufletele de diamant, precum Abu Bakr.
Aprecierea diferențiată a persoanelor rele față de cele bune, acordarea de recompense unuia și pedepsirea altuia, este o realitate acceptată de comunitatea umană a lumii de astăzi – indiferent de religie.
Într-adevăr, cuvântul „îmtihan” înseamnă „greutate”, dificultate. Ca și toate probele din lume, probele religiei sunt grele. Dar nu există alt mod de a distinge pe cei harnici de cei leneși.
– Să nu uităm că cei care depun un minim de efort în examinarea religioasă, găsesc o direcție corectă,
Ceia care urmează cu fidelitate linia cărții și a tradiției profetice,
Pe măsură ce vor progresa, vor găsi liniștea nu doar la nivel de gândire, ci și la nivel de acțiune.
La fel cum un elev care știe bine lecția sa arată o atitudine virtuoză la examene, la început pot exista dificultăți în a-și păstra aceeași atitudine la examenele de religie, dar mai târziu este posibilă cel puțin o liniște interioară.
„Rugăciunea este, de fapt, o obligație grea, dar devine ușoară pentru cei care au respect față de Dumnezeu.”
(Al-Baqara, 2/45)
Această realitate este subliniată în versetul care o enunță.
– Toți știu foarte bine că,
Importanța examenelor urmează o linie paralelă cu mărimea recompensei pe care o aduc. Examenul de primar, liceu, universitate și examenele de nivel superior funcționează toate conform acestei reguli.
Așadar, să ne uităm în conștiința noastră și să reflectăm asupra mărimii lucrurilor pe care le vom câștiga sau le vom pierde prin supunerea la proba religiei islamice,
„Paradisul nu este ieftin, iar iadul nu este inutil.”
Să luăm în considerare profiturile și pierderile menționate în declarație…
Click here for more information:
– Este această lume a probelor așa cum ar trebui să fie?
– De ce că, dacă Dumnezeu a creat voința omului, Dumnezeu este vinovat de păcatul omului…
– Era chiar necesar să se creeze un simbol al răului, precum diavolul?…
– Poate fi viața pe pământ lipsită de griji?
– Se întreabă omul dacă vrea să fie creat și să fie supus la probă?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
