– De ce Coranul și Sunna permit ihtihadul (interpretarea) în materie de jurisprudență, acordând un rol rațiunii umane?
– Pe ce baza ateiștii consideră că asta este o lipsă?
Dragul meu frate,
Într-adevăr, situația este următoarea:
Arată importanța pe care Dumnezeu o acordă omului și rațiunii sale.
Iată câteva din numeroasele lecții de înțelepciune pe care le putem extrage din acest:
a)
Această lume este un loc de examen religios. Acest examen determină nu doar promovarea sau respingerea elevilor în funcție de punctajul obținut, ci și calitatea recompenselor pe care le vor primi. Între cei care trec examenul există diferențe imense. Pentru a determina aceste diferențe în mod just, este necesar să se stabilească cât efort și muncă a depus fiecare pentru a trece examenul.
Îndeplinirea acestui criteriu depinde de eforturile diverse depuse pentru a determina voința lui Dumnezeu și a Profetului în privința temelor abordate în Coran și Sunet. Acest lucru, la rândul său, necesită existența unor formulări deschise la interpretări multiple.
Interpretări diferite, jurisprudențe diferite, sunt rezultatul acestui tablou.
b)
Coranul și Sunna sunt cele două surse fundamentale ale religiei islamice.
Întrucât această religie este religia finală, ea se adresează tuturor oamenilor care vor veni pe pământ până la sfârșitul lumii. Formulările din sursele fundamentale ale unei religii care se adresează tuturor oamenilor, tuturor epocilor, tuturor straturilor sociale cu niveluri de cunoștințe și cultură variate,
acoperire larga care sa satisfaca pe toata lumea
trebuie să aibă.
Prezența acestui vast domeniu de aplicare implică inevitabil că declarațiile pot fi interpretate în moduri diferite.
c)
Tratamentul diferit acordat persoanelor influente și celor lipsite de influență în anumite aspecte, în cadrul religiei Islam, care a fost trimisă ca o binecuvântare pentru lumi, este o manifestare a acestei caracteristici de „binecuvântare pentru lumi”.
Care anterior numărau 12, dar acum continuă să existe ca 4 secte.
Ahl-i Sunnet ve’l-Cemaat
interpretări și jurisprudențe diverse ale sutelor de mii de asfiya (șerifii religioși) și evliya (sfinți) incluse în ea
„care face diferența între cei puternici și cei slabi în ceea ce privește dotarea cu credință și fapte bune”
sunt opere de milășinătate, concepute de înțelepciunea divină.
– În acest punct al discuției, ar fi bine să dăm cuvânt celui care are dreptul să vorbească în acest secol:
„Dacă modelul este:
Dreptatea este una; cum pot fi dreptate judecățile diferite ale celor patru (și, ca înainte, ale doisprezece) școli de gândire?
Răspuns:
Apa, în funcție de cele cinci tipuri de temperament ale bolnavilor, poate avea cinci efecte diferite, după cum urmează:
Către cineva,
Apa este un remediu, este necesară din punct de vedere medical, în funcție de natura bolii.
La altă persoană,
Este ca un venin, dăunător pentru boala respectiva; din punct de vedere medical, este interzis.
La altă persoană,
provoca un rău minim; din punct de vedere medical, este contraindicat.
La altă persoană,
nu aduce niciun prejudiciu, ci doar beneficii; din punct de vedere medical, este benefic.
La altcineva
Nu este nici dăunător, nici benefic; poate să bea cu sănătate, din punct de vedere medical este permis.Iată că dreptatea este aici, enumerată. Toate cele cinci sunt dreptate. Poți să spui:
„Apa este doar medicament, este doar obligatorie, nu are altă valabilitate.”
„La fel, decretele divine se schimbă în funcție de cei care le urmează conform cu înțelepciunea divină, în funcție de mezheb, și devin dreptate, iar fiecare dintre ele devine dreptate, devine binecuvântare.”
„De exemplu,
Întrucât cei care urmează pe Imamul Şafi’i, prin voința divină, sunt în majoritate mai apropiați de viața rurală și pastorală decât hanefii, iar viața lor socială este incompletă, transformând comunitatea într-o singulare entitate, ei recitând Fatiha individual după imam, fiecare exprimând propriile nevoi și rugăminți particulare la adresa lui Kadıyy-ül Hacat. Acest fapt este în conformitate cu dreptatea și reprezintă o manifestație de înțelepciune. Însă, cei care urmează pe Imamul Azam, în majoritate absolută, sunt mai apropiați de civilizație, de viața urbană, iar majoritatea guvernelor islamice aderă la această mezheb, fiind mai predispuși la viața socială; comunitatea se transformă într-o singulare entitate, un singur om vorbind în numele tuturor; toți aprobând și acceptând cu inima cuvintele sale, care devin cuvintele întregii comunități. Prin urmare, conform mezhebului Hanefi, Fatiha nu se recită după imam. Această omisiune este în conformitate cu dreptatea și reprezintă o manifestație de înțelepciune.
„Și, de exemplu,
întrucât şeriatul, prin oprirea abuzurilor naturii, o corectează și educă sufletul carnal. Bineînțeles, majoritatea adepților, țăranii, semi-nomazii și cei ocupați cu muncă manuală, urmează mezhebul Şafi’i.
„Abdestul se pierde prin atingerea unei femei, iar o mică impuritate cauzează daune.”
Majoritatea populației, care a intrat în viața socială și a căpătat o formă semi-civilizată, urmează mezheb-ul Hanefi.
‘Contactul cu sângele menstrual nu invalidează abluția, există o fatwa care permite o cantitate de impuritate de un dirhem.’
”„Vom lua în considerare un muncitor și un stăpân. Muncitorul, din cauza modului său de viață, este predispus la contact, apropiere și sederea lângă foc cu femei străine, precum și la implicarea în lucruri impune. Prin urmare, din punct de vedere al artei și al modului de viață, natura și ego-ul său pot găsi teren liber pentru a comite abuzuri. De aceea, legea religioasă, pentru a pune capăt acestor abuzuri,…”
‘Te murdărești, nu te atinge; îți anulezi rugăciunea, nu te contaminează.’
Îi răsună în urechea spirituală un ecou cereal. Dar acel domn, (cu condiția de a fi cinstit), din punct de vedere al obiceiurilor sale sociale, nu este predispus la contact cu femei străine, nu se murbește atât de mult cu lucruri impure, nu se contamină atât de mult cu lucruri impune, din punct de vedere al moralului general. De aceea, religia, în numele Mezheb-i Hanefi, nu i-a arătat severitate și asprime; i-a arătat permisivitate, l-a ușurat.
„Dacă te-a atins mâna, nu îți strică abluția; nu este rău să te acoperi și să nu te speli cu apă în fața mulțimii. Există o fatwa de un dirham.”
spune, el îl eliberează de obsesii. Iată, cele două picuri de apă din mare sunt un exemplu pentru tine… compară-le cu ele. Poți compara măsura Shari’a cu măsura Sharanî, dacă poți, fă-o.”
(vezi Cuvinte, p. 485-487)
Notă:
„Mizan-ul Şa’ranî”,
Este opera lui Abdulvahhab eş-Şarani, un mare savant al școlii de jurisprudență Shafi’i. Şa’ranî compară în acestă carte cele patru școli de jurisprudență ale Ahl-i Sunnet.
El a subliniat că toate cele patru școli de jurisprudență islamică au izvorul lor în lacul de lege islamică bazat pe Coran și Sunna, și că toate sunt adevărate și corecte.
După cum s-a menționat mai sus, el a explicat cu înțelepciune că, în funcție de situația lor, fie că sunt puternici sau slabi, în diferitele școli de jurisprudență se ia în considerare fie aspectul de obligativitate, fie cel de permisivitate.
Potrivit rezumatului său, fiecare din cele patru izvoare ale mezhebelor, care curg din bazinul Sharia, oferă celor care se află în situații diferite și sunt însetați de ruxlete religioase, apă vie, fie că este vorba de ruxlete de obligativitate sau de permisivitate. Să fie cu bine și vindecare, inshallah!
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
