Dragul meu frate,
Coranul spune, în traducere liberă:
Deci, faptele bune sau rele pe care le săvârșește fiecare sunt înregistrate în contul său personal. O persoană care nu a contribuit direct sau indirect la săvârșirea acestor fapte nu este responsabilă pentru ele.
De exemplu, dacă cineva face o donație la o organizație caritativă, acest lucru este înregistrat ca o faptă bună.
Aceeași persoană, să zicem, a mai și rău-vorbit despre cineva. Ei bine, acest rău-vorbit este înscris, ca o datorie, în contul celui care a rău-vorbit, față de cel despre care a rău-vorbit.
Dacă nu cere iertare de la Dumnezeu, Dumnezeu îl va întreba de acest păcat.
Chiar dacă Dumnezeu i-a iertat păcatele, datoria față de persoana despre care a vorbit rău rămâne. Dacă nu a cerut iertare de la acea persoană, o parte din faptele bune ale celui care a vorbit rău vor fi transferate acelei persoane, iar dacă faptele bune nu sunt suficiente, păcatele celui care a vorbit rău vor fi transferate acelei persoane. Deci, transferul faptelelor bune nu se face de la sine. El rezultă din greșeala noastră, din care acea persoană beneficiază.
Într-adevăr, profetul Mahomed (pace fie cu el) a spus într-un hadith:
Poate că vă vine imediat în minte următoarea întrebare:
Iată cum intervine mila, compasiunea și dreptatea lui Dumnezeu, manifestate în mod evident în favoarea noastră, a slujilor săi neputincioși. Într-adevăr, comorile lui Dumnezeu sunt nesecabile. Ceea ce este greu pentru suflet…
Ce ne vine să nu ne iertăm drepturile din cauza unor treburile lumești mărunte, iar apoi să mergem să cerem lui Dumnezeu să ne ierte păcatele?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
