Potrivit șaificilor, sângele vărsat nu invalidează abluția, în timp ce, potrivit hanefitilor, abluția se invalidează; care este motivul?
Dragul meu frate,
Pe de o parte, se încearcă să se prezinte problema mezhebelor ca un element de conflict în Islam, iar pe de altă parte, se încearcă să se tulbure mințile simple prin diverse demagogii. Dacă ne uităm mai atent la problema, vom înțelege că mezhebele au apărut din necesitate și că nu au reprezentat niciodată un element de conflict.
În religia islamă, care constă din două părți, teoretică și practică, mezheplere (școlile de gândire) tratează aspectele practice (cele care se aplică în viața de zi cu zi). Apariția mai multor mezhepler se datorează interpretărilor diferite ale principiilor teoretice de către liderii mezheplerilor.
Legile divine, care au fost identice în punctele de credință până la Profetul (pace fie cu el), au variat în detaliile lor, iar în anumite perioade au fost trimise legi divine separate diferitelor popuri. Însă cu venirea Profetului (pace fie cu el), nu mai a fost nevoie de alte legi divine, religia sa devenind suficientă pentru toate epocile. Totuși, a rămas necesitatea unor școli de gândire. Imamii școlilor de gândire adevărate, delegați de Dumnezeu, au îndeplinit cu succes această sarcină, satisfacând toate nevoile omenirii. Profetul (pace fie cu el), ca un miracol, a prezis venirea acestor imami și a marelui rol pe care îl vor juca, chiar înainte de a se fi născut, iar acești personalități eminente au confirmat practic profetia lui Allah (pace fie cu el) prin serviciile lor…
Aceste școli de gândire nu au niciodată provocat conflicte interne sau tulburări, iar imamii acestor școli au fost întotdeauna respectuoși unii cu ceilalți, ne-au negat sau ne-au respins reciproc. De asemenea, ei nu au apărut în mod revendicativ cu intenția de a fonda o școală de gândire, ci au expus interpretările lor juridice în funcție de timp și necesitate, care au fost ulterior reunite pentru a forma o școală de gândire.
De exemplu: (H. 80-150) când dau o fatwa cu privire la un incident,
a spus.
(Fondatorul școlii Maliki. 93-179 H.)
a declarat.
Fondatorul mezhebului Hanbali (164-241 H.) și Imamul-Şafi’i (150-204 H.) nu au niciodată vorbit cu aroganță și nu au rostit cuvinte care să lezeze pe colegii lor. Ulterior, opinii și interpretări ale acestor mari personalități au fost adunate de discipuli și savanți, garantând astfel că musulmanii să poată să-și îndeplinească rugăciunile în pace.
Există o întrebare care, odinioară, era adresată musulmanilor cu un ton provocator în articolele de ziar și care, în continuare, este repetată peste tot:
La această întrebare, Bediüzzaman Said Nursi a răspuns, pe scurt, astfel:
Imamii diferitelor școli de jurisprudență au avut dezacorduri nu pe puncte de doctrine islamice, ci pe modul de aplicare a acestora, din motive pe care ei le considerau justificate. De exemplu, toți imamii sunt de acord cu necesitatea de a se face masaj pe cap în timpul abluțiilor, dar au dezacorduri cu privire la modul și cantitatea de masaj.
Ordinele lui Dumnezeu, care ne-a impus abluția, au venit cu cuvântul „îndemn”. În araba, una dintre cele mai bogate limbi, litera „b” adăugată la începutul diferitelor cuvinte, uneori înseamnă „a decora”, alteori „anumite”, iar alteori „a uni”. Litera „b” adăugată la cuvântul „ruusiküm” din versetul despre abluție a fost interpretată diferit de imamișii diferitelor școli de gândire, rezultând în practici distincte. Litera „b” din acest verset poate avea toate cele trei semnificații.
De aceea spun asta.
der.
Astfel, devine evident că fiecare dintre imamișii coranici se află pe calea dreaptă, iar diferențele care par a fi de detaliu nu reprezintă un punct de discuție, rău-voitori rămânând cu afirmațiile lor în aer.
Între timp, deși articolul de lege este unic, din cauza diferențelor de interpretare, instanțele de judecată pronunță hotărâri diametral opuse și contradictorii în privința aceleiași chestiuni. Nu este compatibil cu buna-credință și realismul ca cineva să vorbească despre problema confesiunilor religioase, în timp ce nu îndrăznește să o aducă în discuție.
Este clar că mezhebele (scuulele de gândire religioasă) reprezintă harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă, extremismul în cadrul mezhebelor este incorect. Toate mezhebele drepte se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Sunna Profetului (pace fie cu el) și pe consensul (ijma) ashabilor (companiilor Profetului) și al savanților maturi ai ummeta (comunității musulmane).
Un musulman este liber să aleagă oricare dintre mezhebele ortodoxe. Religia noastră nu impune nici condiții, nici obstacole în acest sens. Scopul mezhebului este că musulmanii nu au posibilitatea de a deduce singuri problemele religioase din sursele principale indicate. Aceasta necesitează o cunoaștere vastă, profundă și detaliată. Nu toată lumea dispune de o asemenea cunoaștere. Prin urmare, este obligatoriu să aleagă mezhebul unuia dintre imamii mujtahidi, care dispun de o asemenea cunoaștere și sunt recunoscuți de comunitate, și să rezolve și să practice problemele religioase conform acestuia.
De asemenea, nu este corect să se facă distincție între mezhebe. Întrucât toți fondatorii mezhebelor au fost mujtahidi absoluți. Chiar dacă au greșit, au câştigat meritul doar prin faptul că au practicat ijtihad. A face laude nejustificate de acest gen, tulbură sufletul imamilor şi nu aduce niciun beneficiu nimănui. Toți au fost oameni de știință de mare valoare. Au dedicat întreaga lor viață, cu inteligența și memoria superioare pe care le-a dat Dumnezeu, cauzei lui Dumnezeu (CC).
Dumnezeu (cc) a creat oameni de știință atât de puternici pentru a proteja această religie, a păstra sfințenia ei și a o ține departe de opinii greșite și răuvoitoare. Perioada cuprinsă între secolul I și secolul IV al erei islamice este cea în care s-au format cei mai mulți imami mujtahidi. Ulterior, nu s-au mai format mulți mujtahidi de calibru similar.
Intelectul și opiniile imamilor mujtahidi sunt derivate din Coran și Sunet, cele două principii fundamentale ale religiei noastre, și constau în interpretarea acestora. Într-adevăr, versetul coranic de mai jos arată clar acest lucru:
(An-Nisa, 4/83)
Dacă se observă atent, versetul cere ca, după Profetul Muhammad (pace fie cu el), să ne adresăm cu problemele noastre și persoanelor cu experiență și specializate în domeniu. Iată că existența mezhebelor (școlilor de gândire) ortodoxe este o explicație a acestui verset.
De asemenea, conform unei tradiții cunoscute, când Profetul (pace fie cu el) l-a trimis pe Muaz în Yemen, acesta, întrebat cum și pe baza căror principii va judeca, a răspuns în ordinea menționată. Profetul a fost foarte bucuros de acest răspuns. Aceasta este o sursă importantă pentru tema noastră.
Click here for more information:
– Compararea Școlilor de Jurisprudență din Perspectiva Structurii Sociale —Exemplul lui Said Nursi și Şa’rani—
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
