Dragul meu frate,
În viața de zi cu zi, ne confruntăm cu întrebări dificile pe care le găsim greu de răspuns, întrucât nu am penetrat în profunzime existența vieții de apoi. Acestea sunt:
„Nu cred că nu am văzut.”
sunt deliruri care au apucat de mult timp, pe care materialistii, ascunzandu-se in spatele sofismelor lor, le folosesc pentru a nega o valoare a credinței.
Da, nu se poate concepe o contradicție mai teribilă decât cea a minții și rațiunii umane care acceptă un eveniment ca realitate prezentă, dar îl nega în viitor. Deci, de fapt, viața pe care o trăim este o dovadă suficientă a existenței vieții de apoi. Ceia ce nega existența unei vieți de apoi, pot nega viața pe care o trăiesc acum? Nu pot.
Întrucât este mai ușor ca un comandant să adune și să pună sub comanda sa un corp de armată din nimic, sau să reunească din nou, cu sunetul trompetelor, soldații care au învățat să-și îndeplinească datoria, care s-au cunoscut reciproc și care s-au dispersat pentru odihnă? Care este mai ușor? Bineînțeles, al doilea. La fel ca în acest exemplu, întrucât Domnul nostru ne-a scos din întunericul neființei și ne-a dat binecuvântarea numită viață într-un univers strălucitor, cum ar putea fi imposibil ca același lucru să se repete din nou după moarte? Mai mult, nu este mai ușor decât prima situație?
Este cu adevărat necesar să mergem undeva sau să vedem cu proprii noștri ochi ceva pentru a ne informa despre acel loc sau acel lucru? Astronomia ne vorbește despre stele, galaxii. Există încă multe stele în spațiu ale căror lumini nu au ajuns la noi. Atunci, cine a mers și cine a revenit de acolo?
Cu privire la acest subiect, Bediüzzaman Hazretleri a spus:
„Ca să putem vedea şi arăta cu ochii noştri pământeni locurile din lumea de apoi, ascunse dincolo de cortina tainelor, sau universul ar trebui micşorat la dimensiunile a două provincii, sau ochii noştri ar trebui măriţi, ca să avem ochii ca stelele, ca să putem vedea şi determina locurile lor. Locurile din lumea de apoi nu se văd cu ochii noştri pământeni.”
(Epistole, Prima Epistolă)
Mintea umană, care funcționează conform măsurilor acestui lume, deși este incapabilă să înțeleagă cu adevărat o altă lume cu esența și măsura ei, consideră viața de apoi posibilă, întrucât există dovezi incontestabile ale existenței ei. Existența a ceea ce este posibil din punct de vedere rațional se confirmă prin intermediul informației.
Toți profeții și cărțile sfinte au vestit existența vieții de apoi, informând că omul, după moarte, va fi înviat și va fi ținut responsabil de faptele săvârșite în viața terestră. Mai mult, în cartea noastră sfântă, viața de apoi este descrisă în cel mai perfect mod posibil, prin intermediul unor metafore și comparații cu viața de pe pământ. Acest lucru nu înseamnă că viața de apoi, locurile paradisului și iadului, seamănă cu lumea de pe pământ, ci că altfel nu am putea înțelege pe deplin această realitate.
Mai mult, Profetul (pace fie cu el) a mers acolo în Noaptea Mirajului, a văzut cu ochii proprii și a venit să ne informeze. Acum, după ce am enumerat atâtea dovei solide despre existența sa, le punem o întrebare celor care neagă.
Unde ați căutat să nu găsiți, încât să concluzionați că nu există? Care este dovada voastră? De ce negați, dacă nu puteți aduce dovezi în sprijinul negației voastre? Ce rezolvă să ziceți că nu există?
Ceia ce se opune unei cauze pe care alții o explică și o dovedesc cu informații voluminoase, eliminând dubiile, și care este o adevărată clară ca lumina soarelui, închizând ochii în fața ei prin negetare, își transformă singuri ziua în noapte.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
