Dragul meu frate,
– Au existat Sahabi care au săvârșit păcate mari. Însă, credința lor, tare ca munții, i-a determinat să-și mărt بّنُوسُوهُ إِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ لَهُمْ: إِنَّ رَبَّكُمْ لَإِذْ قَالَ
Îndeosebi, prin „Sahaba” se înțelege acei care sunt recunoscuți unanim de întreaga comunitate a credincioșilor în privința relatărilor,
Acest consens al savanților islami cu privire la Sahabi este o dovadă a faptului că ei au fost justi.
– Mediul în care au trăit Sahaba a ajutat la întărirea credinței lor, iar comunitatea musulmană acceptă că ei nu ar fi fost în stare să calumnieze intenționat pe Profetul Muhammad (pace fie cu el).
După cum a spus Bediüzzaman, în epoca de aur:
„Între rău (șer) și bine s-a deschis o discrepanță atât de mare, și între minciune (kizb) și adevăr (sıdk) o distanță atât de largă, încât minciuna și răul s-au îndepărtat de adevăr și bine, ca necredința de credință, sau poate ca iadul de rai. Fiindcă Musaylima al-Kazdhab era un exponent și un exemplu viu al minciunii, răului și falsului, ei, cu siguranță, nu au întins mâinile spre minciune și rău, căzând la nivelul lui Musaylima, din proprie voință. Ci, cu toată forța și zelul lor, au alergat spre partea opusă, conform cu caracterul lor, cu alte cuvinte, conform cu caracterul pe care l-au dobândit prin Coran.”
– În piața fiecărei epoci, anumite lucruri sunt căutate, în timp ce altele sunt considerate ca venin, iar oamenii fug de ele cu toată forța lor.
La fel, în epoca de aur a Islamului, bunătatea, dreptatea, onestatea, credința și Islamul, prin lecțiile transmise de Coran și Profetul Muhammad (pace fie cu el), au fost mărfuri cele mai căutate pe piața acelei epoci. Invers, evitarea de către Sahabi a lucrurilor precum minciuna, răutatea, considerate ca temelul necredinței, cu consecințe de chinul iadului, lucruri pe care Musaylima le reprezenta ca un exemplu viu de urât și minciuna, în special în ochii musulmanilor, era o necesitate a naturii lor și a conștiinței lor, impregnate cu Islamul.
Întrucât urâtul minciunii și al falsului, cu toată urâtul său, și frumusețea sincerității și a adevărului, cu toată frumusețea ei, au fost arătate în acel secol într-un mod atât de clar, încât distanța dintre ele s-a extins de la Arș (tronul lui Allah) la Ferș (pământ). A fost observată o diferență ca cea dintre gradul lui Musailima al-Kazdhab, în Esfel-i Safilin (cel mai jos nivel al iadului), și gradul de sinceritate al Profetului Muhammad, pacea fie cu el, în A’lâ-i Illiyîn (cel mai înalt nivel al raiului). Într-adevăr, minciuna l-a aruncat pe Musailima în Esfel-i Safilin, la fel cum sinceritatea și adevărul l-au ridicat pe Muhammad al-Amin, pacea fie cu el, în A’lâ-i Illiyîn.
Acum, să examinăm aceste adevăruri în contextul revelației și rațiunii:
În versetul care spune: „Și (Allah) a purificat pe cei care au fost alături de Profetul (pace fie cu el) prin educația lui”, observăm un accent pe purificarea și curățirea Companilor care au fost educați de Profetul (pace fie cu el). Același verset spune că a le predă cartea și înțelepciunea înseamnă a-i echipa cu moralitatea frumoasă pe care o arată Coranul și Sunna. Căci, pentru a spune că o carte trimisă de Allah, un profet, predă doar cunoștințe teoretice, care nu se transformă în acțiuni, ci sunt doar vorbe, trebuie să fii nebun.
Așa cum se menționează în versetul de mai sus, și în versetul de mai jos se vorbește despre realitatea purificării.
În versetul menționat, trimiterea Profetului (s.a.v.) este prezentată ca o binecuvântare și o grație a lui Allah pentru credincioși. Dacă credincioșii nu au reușit să posede o moralitate înaltă, dacă nu au bazat scopul principal al vieții lor, dinamica fundamentală a existenței lor, pe credință, fapte bune și justiție, atunci sensul acestui verset – Dumnezeu ne păzească – rămâne lipsit de valoare.
Dacă Sahabe (compagnoii Profetului) nu ar fi transmis Islamul la noi în mod sigur, prin relatarea Coranului și a hadith-urilor autentice,
Cum ar fi putut să se îndeplinească promisiunea lui Allah exprimată în versetul tradus ca: „Ei sunt cei care au păstrat Coranul”? Căci ei sunt cei care ne-au transmis textul Coranului, ei sunt cei care au transmis interpretarea Coranului generațiilor următoare, ei sunt cei care au transmis sunna profetului Mahomed generațiilor viitoare… Dacă ei nu au fost protejați de minciune, cum putem afirma că Coranul, sursa religiei, a fost cu adevărat protejat?
– Protejarea Coranului se referă atat la textul în sine, cat si la mesajul pe care il contine.
Bazându-se pe versete coranice și hadisuri relevante, ei au ținut Compania Profetului (Sahaba) în afara procesului de cerah (critica) și tadil (aprobare), declarând că toți au fost justi, în special.
Se poate observa, între rândurile operelor care relatăm viața Sahabelor, că aceștia au fost extrem de riguroși în privința aspectelor religioase.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
