Dacă diavolul mut care tacit acceptă opresiunea este rău, de ce Dumnezeu tacit acceptă opresiunea?

– Profetul a spus că „cel care tace în fața nedreptății este un diavol mut, care participă și este complice la nedreptate”. Dar unele nedreptăți au fost săvârșite în momente în care niciun om nu le-a putut vedea. Adică în momente în care doar Dumnezeu le-a putut vedea. Atunci Dumnezeu a rămas tăcut și nu a intervenit împotriva acestei nedreptăți.

– Dumnezeu este, în acest caz, un opresor?

– Ar fi rău să intervine, să se producă astfel de miracole, să se înmoaie inimile oamenilor, să crească numărul credincioșilor, să fim fericiți în lumea asta și fericiți în lumea de apoi?

– De ce Dumnezeu nu ar vrea asta, nu i-ar conveni?

Dragul meu frate,

Dumnezeu a dat omului libertatea de a acționa cu voința sa liberă; omul vrea, Dumnezeu creează.

De exemplu, dacă focul nu ar arde un credincios, dar ar arde un necredincios, dacă pe capul celui care rostește rugăciuni ar cădea flori, iar pe capul celui care nu rostește rugăciuni ar cădea pietre, atunci toți ar deveni musulmani și nu ar mai fi diferență între Abu Bakr (ra) și Abu Jahl.

Prin urmare, faptul că rebelii nu sunt pedepsiți în această lume este necesar pentru ca să fie testați. Testarea se va încheia cu moartea, iar în mormânt va avea loc prima judecată, urmată de o mare judecată în Ziua Judecății Finale, unde cântarul va măsura faptele fiecăruia, și toți vor primi pedeapsa pe care o merită.

Unele triburi rebeli și tirane au fost distruse pentru că au persecutat profeți sau au căzut în excese de depravare.

dacă au fost loviți cu palma în față în acest lume

în principiu, regula fundamentală

„întârzierea pedepselor până în mormânt și în viața de apoi”

este să fie eliminat.

Aceste pedepse din lume sunt avertismente divine, menite să-i avertizeze pe ceilalti.

Coranul prezintă dezastrele care au căzut asupra poporilor rebeli, avertizând credincioșii să se abțină de la acțiunile care au provocat acele calamitati divine. Unele dintre aceste calamitati divine au fost cauzate de imoralitate, altele de persecuția profetilor, altele de frauda în măsuri și cântare… Aceasta este o metodă de avertizare extrem de eficientă.

Ego-ul uman s-ar putea să nu fie dispus să accepte că calamitățile care au lovit popoarele antice au fost o pedeapsă divină. Întrucât, în acel caz, ar recunoaște propriile greșeli și ar înțelege că consecința lor este chinul iadului.

Într-o astfel de situație, pocăința este extrem de dificilă pentru ego. Cel mai ușor mod este să credem că acel eveniment nefericit este un fenomen natural sau se datorește altor cauze, preferând să nu ne mai gândim la asta.

Dacă, aşa cum îţi doreşti, nu ar exista niciun examen în acest lume, toţi ar fi…

-după cum crede el/ea-

Dacă ar fi fost bine și fericit, dacă paradisul ar fi fost pe pământ și în viața de apoi pentru toți, atunci ar fi trebuit să pui pe aceeași balanță exemplul de ignoranță ca tine, care nu ezitează să folosească cele mai lipsite de respect exprimări față de Dumnezeu, cu exemplul de justiție, Hazrat Omar, și exemplul de cunoștință, înțelepciune și pietate, Hazrat Ali, căci nu ar putea exista o nedreptate mai mare.

Coranul conține numeroase versete care afirmă că proba, sau imtihan, are loc pentru a separa, a distinge și a scoate la iveală pe cei buni de cei răi. Ca exemple, este util să se prezinte traduceri ale unor versete:

„De ar fi cineva să vădă pe acei infractori, cum stau cu capetele plecate de rușine înaintea Domnului lor, zicând:

„Am văzut, am auzit, Doamne! Trimite-ne, te rog, înapoi pe pământ! Vom face lucruri bune, lucruri care îți vor plăcea! Căci acum știm cu siguranță adevărul!”

”

„Dacă am fi vrut, am fi călăuzit pe toți oamenii spre dreptul drum. Dar…”

„Voi umple iadul cu o parte din djinni și o parte din oameni.”

hotărârea a rămas definitivă.”


(Sajda, 32/12-13)

Sensul acestui verset este următorul: O parte din oameni nu merită rai, ci iad. Cum putem cere lui Dumnezeu să comemoreze pe niște ucidei care nu merită rai, ci iad din cauza nedreptăților pe care le-au săvârșit?

„Cum ar putea un credincios să fie vreodată ca un păcătos? Aceștia nu pot fi niciodată egali.”


(Genuflexiuni, 32/18)

Acest aspect este subliniat în versetul care urmează.

Care om cu minte și conștiință ar dori ca cei care mereu ajută și fac bine la oameni să fie răsplătiți la fel ca ucigașii și criminalii? Sau care ființă umană ar dori ca un student care a obținut admirația tuturor prin muncă, inteligență și ingeniozitate, printre mii de candidați la examenul universitar, să primească același punctaj cu un student leneș, retardat, care nu folosește mintea și nu cunoaște altceva decât băutura?

„Într-adevăr, cei din iad nu sunt egali cu cei din rai. Cei care au obţinut fericirea şi succesul sunt cei din rai.”

Versetul menționat indică faptul că tratamentul acordat depinde de succes.

„Oare cei care cunosc pot fi egali cu cei care nu cunosc? Numai cei cu minte sănătaș, cei cu bun-simț, înțeleg și iau aminte.”


(Zümer, 39/9)

Versetul indică că este greșit să pui pe picior de egalitate pe cei care cunosc cu cei care nu cunosc.

„Dumnezeu va răsplăti pe cei dintre voi care fac jihad…”



(cu cei care depun eforturi în toate aspectele legate de binele material și spiritual)

Ați crezut că veți intra în rai cu ușurință, fără ca cei răbdători să fie cerniți?”


(Al-Imran, 3/142)

Versetul menționat indică că este nedrept să se pună pe același plan cei harnici și răbdători cu cei leneși și nefericiți.

„Cel care vede nu este ca cel care nu vede. Cel care crede și face fapte bune nu este ca cel care face tot răul. Cât de puțintor gândiți!”


(Al-Mu’min, 40/57)

În versetul care urmează, cei care cred și fac fapte bune sunt descriși ca având vedere, în timp ce cei care fac rău sunt descriși ca orbi.

Acum, vă rog, în numele lui Dumnezeu, credeți că cineva care vede adevărul este la fel cu cineva orb care nu vede acest adevăr?

Vă invităm să vă arătați milă, să vă ascultați conștiința, să vă compătiți.

Cu salutări și rugăciuni…

Islamul prin întrebări