– Din cauza sângerelii gingivale, am imitat pe momentul de ritul abluzionilor și rugăciunii conform mezhebului Maliki. Acum, deși nu mai am scuza, continui să imitez pe Maliki, pentru că mi se pare mai ușor. Uneori imitez și pe Shafi’i (pentru că îmi place să-mi pun mâinile pe inimă în timpul rugăciunii).
– Shah Waliullah
„Tratat despre Ikdu’l-Cîd”
în cartea intitulată … se spune: „O persoană poate acționa conform cu opinia unui mujtahid diferit în fiecare chestiune.”
– Fără să mă contrazici, mă poți ajuta să aflu dacă am greșit cu ce am făcut?
Dragul meu frate,
Imitație:
Cu privire la o chestiune, opinia unui mujtahid
-fără a cunoaște dovada-
înseamnă a acționa conform propriei interpretare. Odată ce o persoană atinge vârsta majorității, este liberă să imite una dintre cele patru școli de jurisprudență. Ulterior, poate trece la o altă școală de jurisprudență, fie temporar, fie permanent, oricând dorește. Cu toate acestea, de obicei, persoana imitează școala de jurisprudență dominantă în locul unde s-a născut și își modelează viața conform acestei școli.
Din acest punct de vedere, este esențial ca un musulman să acționeze în conformitate cu opiniile școlii de gândire religioasă căreia aparține. Prin urmare,
Acolo unde nu există necesitate, este necesar să se acționeze conform propriei confesiuni religioase.
La fel cum este posibil să se treacă complet de la o mezhep la alta, o persoană care nu găsește soluție în propria sa mezhep poate acționa conform ihtihadului, opiniei celeilalte mezhep în acea privință; acest lucru este permis. Dar acest
t
Nu ar trebui să fie o decizie arbitrară, dictată de capricii sau dorințe egoiste; ci ar trebui să fie luată în funcție de necesitate și interes public.
Cel care imita în vreun aspect un alt mezhep (școală de gândire) diferit de al său, trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
Primul:
Dacă o rugăciune sau o practică religioasă urmează să fie imitată conform unei alte mezhebe (școli de jurisprudență) recunoscute, acea rugăciune sau practică nu trebuie să fi fost săvârșite anterior. De exemplu, dacă o persoană care urmează mezheba Shafi’i își amintește, după ce a săvârșit rugăciunea, că a atins-o pe soția sa cu mâna înainte de a începe rugăciunea; apoi,
„Oricum, abluția mea este completă conform cu doctrina Hanefită.”
dacă ar spune asta și ar urma doctrina Hanefi în acea chestiune, rugăciunea lui nu ar fi validă.
Al doilea:
Cel care imita,
alege ce-i convine din fiecare confesiune
nu ar trebui să se ia o cale care să implice practicarea ambelor. O astfel de acțiune ar fi considerată ca combinarea de lucruri contradictorii, conform diferitelor școli de gândire, ceea ce este
„telfik”
se numește.
Telfik (copierea integrală a lucrărilor altora) este inadmisibil.
De exemplu, o persoană care îndeplinește ritualul de purificare (abdest) conform mezhebului Hanefi, are abdestul complet chiar dacă nu intenționează să-l facă. Întrucât, conform acestui mezheb, intenția nu este un element obligatoriu al abdestului. Dar, dacă acea persoană, conform aceluiași mezheb, ar trebui să atingă cu mâinile o pătrime din cap, iar în acest punct urmează mezhebul Şafi’i atingând mai puțin de o pătrime din cap, abdestul nu se consideră complet. Un astfel de comportament…
„telfik”
nu este permis să fie considerat ca atare.
(Ibn Abidin, Redd al-Muhtar, Beirut, Ihyā’ al-Turāth al-‘Arabī 1:51; al-Sayyid Abu Bakr, I’ānat al-Ṭālibīn, Beirut, Ihyā’ al-Turāth al-‘Arabī, 4:219)
Al treilea:
Pentru a imita o mezheb (școală de gândire) într-o anumita chestiune, este necesar să se cunoască toate condițiile și obligațiile acelei mezheb în privința respectivei chestiuni. De exemplu, cineva care urmează mezhebul Hanefi, dacă intenționează să imite mezhebul Şafi în privința abluțiilor, trebuie să cunoască condițiile și obligațiile abluțiilor conform mezhebului Şafi și să le respecte.
Al patrulea:
Trebuie să imite din cauza unui motiv legitim, nu din capriciu sau din comoditate.
Altfel, alege doar ce este convenabil și a reuni cele mai ușoare reguli ale diferitelor școli de gândire nu este permis, ci este interzis din punct de vedere religios.
Ca concluzie, putem spune că:
Trebuie să se facă distincție între imitația (taqlid) a unei mezhebe (școală de gândire islamică) și imitația (taqlid) a unei mezhebe în cazul în care se află în fața unei probleme concrete. Nu este rău și este permis să imitați o mezhebă în cazul în care aveți nevoie de ea pentru a rezolva o problemă concretă. Ca în cazul pelerinilor Shafi’i care imita mezheba Hanefi în privința abluțiunilor (wudu) în timpul Hajj-ului sau Umrah-ului. Acest lucru este necesar, întrucât tavaf-ul (circularea în jurul Kaaba) și sa’i-ul (mersul între Safa și Marwa) trebuie să fie efectuate cu abluțiunile. Potrivit mezhebei Shafi’i, atingerea unei femei invalidează abluțiunile. Într-o mulțime, atingerea accidentală a unei femei este posibilă, chiar inevitabil. Din cauza dificultății de a efectua abluțiunile la fiecare atingere, Shafi’i pot imita mezheba Hanefi în timpul îndeplinirii acestor rituuri.
Dacă imitația,
pentru a cerceta aspectele facile ale sectelor și, fără necesitate, doar pentru a satisface propriile dorințe.
a face ce-i convine
în cazul în care ar fi așa,
Acest lucru nu este permis.
Fiindcă acest lucru ne-ar expune la o falsificare inacceptabilă.
„acord unanim”
duce la consecințe inacceptabile.
Cărturii-teologi sunt asemănători cu doctorii.
Așa cum, când suntem bolnavi, mergem la un doctor, aplicăm tratamentul lui și nu putem aplica simultan tratamentele a doi sau trei doctori diferiți, la fel, imitația imamilor mujtahidi, care ne oferă medicamente din farmacia Coranului și Sunnah pentru bolile noastre materiale și spirituale, presupune să alegem un imam ca ghid și să nu batem la ușa altui mujtahid fără necesitate.
Cu toate acestea, imitația aspectelor fiecărei școli de gândire care se referă la punctele esențiale este un act de pietate.
De exemplu, conform jurisprudenței Hanefite, atingerea mâinii de către un bărbat a soției sale nu invalidează abluția; pe când, conform jurisprudenței Shafi’i, o invalidează. Într-o astfel de situație, imitarea jurisprudenței Shafi’i de către un adept al jurisprudenței Hanefite, cu scopul de a-și reface abluția, reprezintă un act de devotement, un act de pietate. La fel, pentru un adept al jurisprudenței Shafi’i, refacerea abluției în cazul în care sânge curge din corp, indiferent de locul de pe corp, reprezintă un act de devotement.
De asemenea, imitația punctului de vedere a altor mezhepler (școli de jurisprudență islamică) în rugăciuni sunnete, rugăciuni suplimentare și alte acte de cult care se efectuează la începutul și la sfârșitul actelor de cult, care nu sunt practicate în mezhebul Hanefi, ci în alte mezhepler, este un act de devotare, meritabil și frumos.
Click here for more information:
– Care este cea mai bună școală de gândire religioasă la care să mă alătur, care este cea mai superioară? Care este sensul diferențelor dintre școlile de gândire religioasă?…
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
Comentarii
abcdef1234_hsps…
„Dacă o rugăciune sau o practică religioasă urmează să fie imitată conform unei alte mezhebe (școli de gândire) recunoscute, acea rugăciune sau practică nu trebuie să fi fost săvârșite anterior. De exemplu, dacă cineva care aparține mezhebei Shafi’i își amintește, după ce a terminat rugăciunea, că a atins-o pe soția sa cu mâna înainte de a începe rugăciunea, și apoi, spunând: „Totuși, abluția mea este completă conform mezhebei Hanefi”, urmează Hanefi în această chestiune, rugăciunea sa nu va fi validă.”
Pe Feyyaz TV, în videoclipul intitulat „Îndoiala cu privire la validitatea actului religios”.
(https://youtu.be/m8LXau_TKeM)
Se spune că „imitarea este permisă dupa ce s-a pus in practica”.
Nu este o contradicție aici?
Editor
Da, ca regulă generală, imitația nu este permisă după împlinirea ritualului.
Însă, ca în exemplul din video, este vorba despre rugăciunea de vineri (Jum’a) care a fost săvârșită și nu mai există posibilitatea de a o repeta. Adunarea s-a dispersat. Prin urmare, după săvârșirea rugăciunii, imamatul (învățătorul) a considerat că imitația (taklid) este potrivită.
De asemenea, situația persoanelor cu obsesii este specială, nu le poți explica nimic, nu le poți convinge. Din acest punct de vedere, este indicat să se imite pe cel care a împlinit fapta, chiar și după împlinirea ei, pentru ca inimile celor cu obsesii să fie satisfăcute și să nu cadă în capcana diavolului.
Prin urmare, regula principală și fundamentală este că imitația nu este permisă după împlinirea actului, dar, ca în cele două exemple pe care le-am dat, ea poate fi permisă ca excepție în anumite situații speciale.
