– Care ar putea fi motivul existenței ambelor forme, „el” și „noi”, în același verset? Vă rog să mi le explicați într-un mod pe care să-l pot înțelege.
– De asemenea, se spune că pronumele „noi” din verset se referă la vorbirea lui Ieremia, care a spus „noi” din cauza adresării lui Ieremia de către Arhanghelul Gabriel. Este asta adevărat?
– Întrebarea mea nu este „De ce apare ‘noi’ în verset?”. Nu asta mă interesează… De ce în același verset, Allah se referă la sine cu „el”, iar apoi, înainte ca versetul să se termine, continuă cu „noi”.
– De ce, în timp ce spune „el/ea”, nu folosește pronumele „eu”, ci continuă cu pronumele „noi”?
Dragul meu frate,
Traducerea versetului 11 din sura Zuhruf:
„El este Cel care trimite apa din cer, în măsura cuvenită, și cu ea hrănim o țară pustie. Și voi veți fi scoși din mormintele voastre tot așa.”
– Prima frază a acestui verset este:
„El este Cel care trimite apa din cer, conform cu o măsura.”
Exprimarea din traducere face referire la versetele 9-10 care precedă. Traducerea celor două versete este următoarea:
„Apoi le-am spus:
„Cine a creat cerurile și pământul?”
dacă mă întrebi, cu siguranță:
‘Pe ei, acel Azîz și Hakîm
(Dumnezeu, cel care este absolut invincibil, care dispune de judecata si intelepciune deplina)
a creat.’
spun ei. Cel care a făcut din pământ un leagăn pentru voi şi a creat căi şi drumuri pe pământ ca să vă găsiţi drumul este şi
Este el/ea.
(Zuhruf, 43/9-10)
Folosit pentru a se referi la o a treia persoană.
„pronume relativ”
care este
„cel care”
punând articolul la început
„Însă…”
poate fi tradusă și ca:
Dar, indiferent de traducerea adoptată, este important de reținut că prima frază a versetului 11 al surei face referire la versetul 10. Acolo, persoana a treia…
„… Este el/ea”
pentru că este utilizat aici
-prin referință
– s-a folosit același stil. Aceasta este o necesitate a limbii arabe. Dacă două propoziții sunt puse una lângă alta, ar arăta astfel:
„Și Cel care a făcut pământul ca un leagăn pentru voi, și a pus căi și drumuri pe el ca să vă găsiți drumul,
Acela este.
”
(10)
Și Cel care trimite apa din cer, conform cu o măsură.
Este el/ea.
(11). (Același stil este utilizat și în versetul 12, care urmează acestuia:
„Și Cel care a creat toate perechile și a făcut din nave și din animale moi mijloace de transport pentru voi,
Acela este.
”)
– Privind problema NOAȘTRĂ:
Traducerea celei de-a doua propoziții din versetul 11 al surei este următoarea:
„Cu el vom da viață unei țări moarte. Iată cum veți fi scoși din mormintele voastre.”
După cum se vede, și propoziția anterioară
„cel care / cel ce”
în timp ce în prima frază se folosește o fel de pronume de persoana a treia singular, în a doua frază
„noi… dăm viață”
conținând pronumele personal de persoana întâi a pluralului, în forma
„enşernâ”
a fost inclusă în acțiune.
– Aici, se observă o schimbare de stil de exprimare, prin trecerea de la persoana a treia singular la persoana a întâi plural.
„tefennün”
a fost modificat. Cu alte cuvinte, stilul anterior al exprimării a fost schimbat. În știința retoricii, acestui proces se numește
„Arta complimentelor”
se numește.
Această figură de stil este foarte comună în limba arabă, fiind totodată utilizată frecvent în Coran.
De exemplu, în primele patru versete ale Surei Fatiha, se urmează un stil care se referă la o a treia persoană:
„În numele lui Dumnezeu, cel mai bun, cel mai milostiv. Lauda fie lui Dumnezeu, Domnul lumilor, cel mai bun, cel mai milostiv, Domnul zilei judecăcii.”
, apoi, în versetul 5 care urmează, stilul este modificat și se trece la persoana a doua singular:
„Numai Ție îți aducem rugăciuni, numai de la Tine cerem ajutor!..”
Scopul acestei arte a complimentului este de a aduce o nouă vitalitate expresiei și o nouă perspectivă sensului. Același scop a fost urmat și în versetul în cauză.
Iată cum:
Începând cu versetul 9.
-în răspuns la o întrebare-
Aici se face referire la capacitatea de creație a lui Allah. Versetele 10 și 11 care urmează oferă detalii și accentuează tema creației. Cu toate acestea, în versetul 11…
„înviorarea pământului mort prin apa care cade din cer”
în această chestiune, Dumnezeu a intervenit personal, direct, pentru a gravura în mod viu în minte și în inimile oamenilor puterea, cunoștința și înțelepciunea Sa.
„noi…”
a spus.
– În versetul
„Enşertu”
(Eu… dau viață)
în loc de
„ENŞERNA”
(Noi dăm viață)
Sensul cuvântului este de a exprima măreția, sublimitatea și infinitatea puterii lui Dumnezeu. Este cuvânt utilizat în Coran pentru a se referi la Dumnezeu.
„noi”
pronumele apare de foarte multe ori.
În general, în Coran, Allah
„eu”
în loc de
„noi”
Scopul utilizării sale poate fi explicat astfel:
a)
Prin aceasta, Allah a exprimat propria sa măreție, propria sa grandiozitate.
b)
Dumnezeu
„noi”
prin a spune asta, el indică și propriile sale nume și atribute. De exemplu, în versetul care este subiectul discuției noastre,
„Noi, care avem putere, cunoștință, înțelepciune, milă nesfârșite… aducem la viață pământul uscat prin ploaie.”
Prin a se spune că ploaia este o binecuvântare concretă, s-a subliniat că învierea oamenilor este o consecință a acestor nume și atribute.
Click here for more information:
– N-ar fi fost mai bine ca în versetul 1 al Surei Al-Isra să se spună „semnele Lui” (ayetlerini) în loc de „semnele noastre” (ayetlerimizi)?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
