Fiica mea de şase luni a decedat, iar eu mai am doi copii, de nouă şi şapte ani; cum le pot explica moartea surioarei lor? Este corect să le spun că a devenit înger, că este acum în rai sau că ne vede? Ar fi corect să mă uit din nou la copilul decedat? Vă rog să mă informaţi pe toate aspectele, în special cu privire la modul de a le explica celorlalţi copii.
Dragul meu frate,
Nu există niciun impediment în a îngriji copilul decedat.
Potrivit vârstei copiilor
moarte
Percepțiile lor despre concept diferă.
– În perioada preșcolară
pentru copil, este un eveniment temporar; ei cred că persoana decedată va reveni.
– Dacă este mai mic de doi ani,
Ei nu au nicio idee despre moarte; abia după vârsta de doi ani încep să o înțeleagă, deși vag. Totuși, moartea, în viziunea lor, este ca o despărțire sau o călătorie de lungă durată.
– Între șase și nouă ani,
înțeleg că moartea este ireversibilă, dar cred că ei și persoanele dragi lor nu vor muri. De obicei, cred că moartea se întâmplă doar persoanelor bolnave sau bătrâne.
– După zece ani
copiii încep să înțeleagă mai clar conceptul de moarte. Știu că moartea este sfârșitul vieții, că se poate întâmpla oricui și că nu există cale de întoarcere.
Cum să le explicăm copiilor despre moarte?
– Este necesar ca conceptul de moarte să se dezvolte sănătos, adecvat vârstei, la copii, înainte ca aceștia să se confrunte cu pierderea cuiva drag. Astfel, ei pot înțelege că moartea face parte din viață.
– Nu încercați să explicați moartea copilului în mod indirect, ci încercați să faceți explicații cât mai realiste posibil.
Moartea poate fi explicată în termeni simpli, ca fiind sfârșitul vieții, că persoana decedată nu va mai reveni. Explicați în cuvinte potrivite vârstelor lor că persoana decedată nu va mai fi cu noi, nu va mai respira, nu va mai mânca, în scurt, că funcțiile corpului nu mai funcționează.
– Copiii au dificultăți în a înțelege concepte religioase înainte de vârsta de șase ani.
Nu ar trebui să se spună, în special, că Dumnezeu a luat pe cineva cu el la el, pentru că îl iubea mult. O astfel de explicație ar putea să facă copilul să creadă că toți cei dragi pot muri și să se simtă anxios.
– Încercând să explice moartea comparând-o cu somnul,
Acest lucru poate duce, în special la copiii mici, la dezvoltarea ideii că ei înșiși ar putea muri în somn, cu consecința de a avea probleme cu somnul.
– A compara moartea cu o călătorie lungă
A face declarații despre faptul că cineva este bolnav sau bătrân va face copilul să se teamă de călătorii, boli și îmbătrânire.
Atunci când un copil se confruntă cu moartea în cercul apropiat, este absolut necesar să i se spună adevăratul motiv.
– Moartea unui animal de companie,
Acesta ar putea fi cel mai bun moment pentru a explica conceptul de moarte. Într-o astfel de situație, întreaga familie își exprimă tristețea față de moarte, iar animalul poate fi îndepărtat de casă cu o ceremonie. Nepreluarea unui nou animal în locul celui mort ajută copilul să înțeleagă conceptul de moarte.
Ce trebuie să faci cu un copil care a pierdut pe cineva drag.
:
– Copiii, neavând posibilitatea de a reacționa ca adulții la pierderea unei ființe dragi, pot părea, de obicei, neafectați de situație. Copilul care aude vestea morții nu poate crede în ea, crede că cel decedat va reveni. Începe să simtă furie, atat față de situație, cât și față de cel decedat, înțelege treptat că nu va mai vedea persoana decedată și începe să simtă tristețe și durere. Cu timpul, se obișnuiește cu situația, acceptă absența persoanei decedate.
– Copiii se simtă singuri în această perioadă,
Au nevoie de cineva care să-i susțină. Cu toate acestea, pot experimenta din nou această stare emoțională în perioade ulteriore ale vieții. Pentru ca copiii să se dezvolte sănătos în viitor, este necesar să le fie explicat acestă perioadă în mod sănătos.
– Copilului care a pierdut pe cineva drag trebuie neapărat să i se spună.
– Anunțul morții trebuie să fie făcut copilului de către o persoană pe care o iubește, în care are încredere și cu care se simte cel mai apropiat.
În cazul decesului unuia dintre părinți, cel mai bine este ca celălalt părinte să fie cel care se ocupă de copil.
– De obicei, în cazul decesului, se încearcă să se țină copiii departe de casă, dar aceasta nu este o abordare sănătoasă. Copiii pot participa la ceremonii funerare, în funcție de propriile dorințe.
Însă, în cazul în care se manifestă o durere intensă, cu strigăte și revolte în casă, copilul poate fi ținut la casa unui rudă în primele zile, dar acest loc nu ar trebui să fie prea departe de casă.
– Copiii nu trebuie să fie niciodată obligați să nu plângă sau să nu se supăre. Copilului trebuie să i se dea posibilitatea să trăiască emoțiile sale și să-și exprime gândurile.
– Întotdeauna răspundeți la întrebările copilului legate de eveniment și încercați să dați răspunsuri cât mai corecte.
– Copilul care a pierdut pe cineva drag poate manifesta furie, agresivitate, comportament infantil etc.
Trebuie să se țină cont că această situație este temporară, iar copilul trebuie tratat cu înțelegere și răbdare.
– Pe lângă sprijinul emoțional, copilul are nevoie și de apropiere fizică; este important să-l îmbrățișăm, să-l ținem de mână, să fim alături de el.
– Copilului trebuie să i se ofere posibilitatea de a exprima tristețea pe care o trăiește prin activități precum jocuri, pictură sau sport.
Bediuzzaman,
Cartea de Condolente pentru Copii (Scrisoarea a XVII-a)
în lucrarea sa, el abordă subiectul în felul următor:
(„În numele lui Allah. Nu există ființă care să nu-L laude și să-L glorifice.”)
Dragul meu frate din viața de apoi, Hafız Halid Efendi,
„Bucurați-i pe cei care, când un necaz îi lovește, spun: „Suntem ai lui Allah, și la El ne vom întoarce.”
(Al-Baqara, 2/155-156);
„Judecata aparține lui Allah.”
(Al-Mu’min, 40/12)]Fratele meu, decesul copilului m-a întristat. Dar (…) acceptarea destinului, supunerea la voia lui Dumnezeu, este un principiu al Islamului. Dumnezeu să vă dea răbdare; să facă din cel decedat un mijlocitor pentru voi în lumea de apoi. Vă prezentăm Cinci Puncte care vor aduce o mare bucurie și o adevărată consolare vouă și tuturor credincioșilor pioși ca voi.
PUNCTUL ÎNTÂI
În Coranul Sfinț (…)
„Copiii care nu vor îmbătrâni niciodată.”
(Al-Waqi’ah, 56/17; Al-Insan, 76/19.) se spune. Secretul și semnificația sunt următoarele:„Copiii credincioșilor care mori înainte de a ajunge la pubertate vor rămâne veșnic în Paradis, în forma lor adorabilă, demnă de Paradis, ca copii perpetui; vor fi veșnic sursă de bucurie în brațele părinților lor care intră în Paradis; vor oferi părinților lor cea mai dulce bucurie, cum ar fi cea de a iubi copiii și de a mângâia copiii; și că în Paradis se găsește tot ce este delicios;
„Întrucât Raiul nu este un loc de reproducere, nu există dragoste sau mângâiere a copiilor.”
cei care spun că hotărârile lor sunt adevărate nu sunt în drept; că în schimbul a zece ani de dragoste și mângâiere părintească pe pământ, amestecate cu necazuri, credincioșii câștoagă dragostea și mângâierea nepieritoare a copiilor lor pe o perioadă de milioane de ani, veșnică, dragoste pură, lipsită de durere, reprezintă cea mai mare fericire a credincioșilor, conform cu acest verset (…)
„Copiii care nu vor îmbătrâni niciodată.”
cu fraza respectivă, el semnalează și vestește.
AL DOILEA PUNT
Odată, un om se afla în închisoare. I se trimisese un copil adorabil. Prizonierul nefericit suferia nu doar el, ci și din cauza suferinței copilului său, pe care nu putea să-l proteje. Apoi, un judecător milos îi trimite un om, care îi spune:
„Acest copil este, bineînțeles, fiul tău. Dar el este supusul meu și aparține poporului meu. Eu îl voi lua, îl voi crește într-un palat frumos.”
Omul acela plânge, se tânguie, zicând: „Nu voi da pe fiul meu, care este mângâierea mea.”
„Prietenii lui i-au spus: „Îndoielile tale sunt lipsite de sens. Dacă îți pare rău de copil, copilul va pleca din această închisoare murdară, urâtă, grea, spre un palat spațios, fericit. Dacă te întristești din cauza propriei tale dorințe, dacă cauți propriul interes, dacă copilul rămâne aici, vei suferi mult mai mult din cauza greutăților copilului, alături de un interes dubios. Dar dacă pleacă, vei avea mii de beneficii. Căci va atrage mila sultanului, va deveni un mijlocitor pentru tine. Sultanul va dori să te lase să te vezi cu el. Bineînțeles, nu te va trimite în închisoare pentru a te vedea, ci te va scoate din închisoare și te va aduce în palat, te vei vedea cu copilul – cu condiția ca tu să fii fidel și ascultător față de sultan…“
Iată, ca în exemplul de mai sus, frate meu drag, când copiii credincioșilor precum tine mor, ei ar trebui să gândească astfel:
„Copilul meu era inocent; Creatorul lui este Rahim (Milostiv) și Kerim (Generos). În loc de educația și compașionul meu imperfect, El l-a primit în graiștea Sa perfectă, în mila și harul Său. L-a scos din temnița dureroasă, plină de necazuri și greutăți a lumii și l-a trimis în Raiul Firdevs. Câtă fericire pentru acel copil! Dacă ar fi rămas în lumea asta, cine știe ce ar fi devenit! De aceea nu mă întristesc, ci îl consider fericit. Și pentru propriul meu interes, nu mă întristesc, nu mă simt dureros afectat. Fiindcă, dacă ar fi rămas în lume, ar fi adus o dragoste de fiu amestecată cu durere temporară timp de zece ani. Dacă ar fi fost bun, dacă ar fi fost capabil în treburile lumii, poate m-ar fi ajutat. Dar prin moartea lui, în Raiul veșnic, timp de zece milioane de ani, va fi mijlocul dragostei de fiu pentru mine și mijlocul fericirii veșnice. Cu siguranță, cine pierde un beneficiu îndoibil, temporar, și câștiga un beneficiu sigur, veșnic, nu ar manifesta durere, nu ar striga disperat.”
PUNCTUL TREI
„Copilul decedat era o creatura, un rob, un servitor al Creatorului Milostiv, o parte a creației Sale, un prieten al părinților săi, plasat temporar sub supravegherea lor. Părinții au fost slujitori ai lui. Ca răsplată imediată pentru acele servicii, copilul le-a oferit o dulce compasiune.”
„Acum, dacă acel Creator Milostiv, care deține nouă sute nouăzeci și nouă din mii de părți, ar lua acel copil de la tine, ca manifestare a milașeniei și înțelepciunii Sale, și ar pune capăt slujbei lui, nu este demn de un om credincios să se lamenteze și să strige disperat, ca un om care ar avea o parte superficială, într-un mod care ar seamănă cu o plângere împotriva celui care deține o mie de părți adevărate. Așa ceva ar fi demn, mai degrabă, de un om al neglijenței și al erorii.”
PUNCTUL PATRU
„Dacă lumea ar fi fost eternă, omul ar fi rămas etern în ea, iar despărțirea ar fi fost eternă, atunci ar fi avut sens acele emoții dureroase și acele suferințe disperante.”
Dar cum lumea este o han, unde a plecat copilul decedat, vom merge și noi, și voi. Și moartea lui nu este unică, ci o lege universală. Și cum despărțirea nu este veșnică, ne vom revedea mai târziu, atât în lumea de dincolo, cât și în Rai. (…)
„Judecata aparține lui Allah.”
(Mü’min, 40/12.) ar trebui să spună. (…)
„El a dat, El a luat. Fie laudat Allah în orice situație.”
(Feyzü’l-Kadir, 1:368, Hadis nr. 662.) și ar trebui să fie recunoscător cu răbdare.”
PUNCTUL CINCI
„Compasiunea, una dintre cele mai delicate, mai frumoase, mai plăcute și mai dulci manifestări ale Milostivirii Divine, este un elixir luminos, mult mai eficient decât dragostea. Ea conduce rapid la uniunea cu Dumnezeu. Așa cum dragostea lumească și dragostea pământească, prin multe dificultăți, se transformă în dragoste adevărată, găsind pe Dumnezeu, tot așa compasiunea, dar fără dificultăți, într-un mod mai scurt, mai pur, uneste inima cu Dumnezeu.”
„Atât tatăl, cât și mama, își iubesc copilul ca pe tot universul.”
Când i se ia copilul, dacă este fericit, dacă este un adevărat om de credință, își întoarce fața de la lume și găsește pe Cel care dă cu adevărat. Spune:
„Cum lumea este efemera, nu merita sa-i acordi atentie.”
Și copilul va dezvolta o afinitate față de locul unde a fost dus, va dobândi o mare stare spirituală.”„Oamenii neglijenți și eretici sunt lipsiți de fericirea și bucuria din aceste cinci adevăruri. Poate fi comparată cu situația lor dureroasă următoarea imagine: o bătrână, văzând pe fiul ei unic, pe care îl iubea mult, la moarte, din cauza neglijenței sau eretismului, concepe moartea ca nimicire și despărțirea ca eternă, crezând că viața de pe pământ este eternă. Din cauza neglijenței sau eretismului, ea nu se gândește la rai, la paradisul binefeciei Celui Mai Milostiv, ci doar la pământul mormântului în loc de patul ei moale. Poți compara cu câtă tristețe și durere disperată suferă. Dar credința și Islamul, mijlocul fericirii în ambele lumi, spun credinciosului: Creatorul Milostiv va lua pe fiul tău, care este la moarte, din acest lume murdară și îl va duce în Rai. El va fi mijlocitor pentru tine și va deveni un fiu etern. Despărțirea este temporară, nu te îngrijora.”
„Judecata aparține lui Allah.”
(Al-Mu’min, 40/12)
„Suntem robii lui Allah, și în cele din urmă vom reveni la El.”
(Al-Baqara, 2/155,156.)
„Numai Dumnezeu este veșnic.”
de, fii răbdător.
Acum vă prezentăm articolul scris de autorul-investigator Selim GÜNDÜZALP:
Cum să le explicăm copiilor despre moarte?
Diverse scrieri occidentale legate de moarte, care au ajuns la noi, arată clar cât de potrivite sunt mesajele și îndemnurile Islamului pentru toate grupele de vârstă. Un incident interesant, petrecut cu un educator occidental de copii, poate fi dat ca exemplu al acestei adevăr.
Fiica mică a acestui pedagog, într-o zi, a refuzat să mănânce. Mama ei a implorat-o mai întâi să mănânce, apoi a forțat-o, dar cum nu a avut niciun efect, a așteptat să-i fie foame. Însă, după două zile, copilul nu a băut nici măcar o înghițitură. La sfârșit, mama, insistând mult, a făcut-o să plângă, iar din gura ei au ieșit aceste cuvinte:
–Te rog, mămică, nu mânca nici tu, pentru că te iubesc mult!
Când mama a întrebat-o de ce nu ar trebui să mănânce, fetița a explicat motivul, lăsând-o pe mamă uimită. Se pare că, cu câteva zile în urmă, s-a purtat o conversație între fetiță și tatăl ei, care a fost următoarea:
–Tată, de ce mâncăm?
–Pentru a crește.
–Ce se va întâmpla când voi crește?
–Vom îmbătrâni.
–Și ce vom face când vom îmbătrâni?
–Ce să fie, vom muri ca toți ceilalți…
Din acea zi, copilul a decis să nu mai mănânce. Credea că toată lumea moare din cauza mâncatului; deci, dacă nu mănânc, nu cresc, iar dacă nu cresc, nu îmbătrânesc și, prin urmare, nu mor. Bineînțeles, el nu vrea să moară, la fel cum nu vrea să moară nici mama lui, pe care o iubește mult. De aceea, o imploră să nu mănânce nici ea. Și educatorul, relatând acest incident, transmite cititorilor săi…
„Deci, nu ar trebui să le explicăm copiilor subiecte dificile, precum moartea și viața de apoi.”
spune. Să punem punct aici și să aruncăm o privire la altceva.
Doctorul Di Freundin
de, a publicat un articol în revista Readers Digest, intitulat „Ar trebui să vorbim despre moarte cu copiii?”, în care oferă următoarele sfaturi cu privire la moarte.
„Când câinele copilului dumneavoastră moare, spuneți că s-a adormit adânc, iar când fratele, prietenul sau un membru al familiei lor moare, spuneți că au plecat într-o călătorie.”
spune.
Însă, în sutele de scrisori primite în următoarele zile, se puneau multe întrebări precum: nu putem să-l punem pe copilul nostru să doarmă, nu putem să călătorim împreună. Avem frică că ne va întâmplă nouă ce s-a întâmplat câinelui lor și prietenilor lor, ce să facem, suntem confuzați.
Iată ce a scris doctorul în replică:
„Am greșit că am băgat prea mult băț în roata acestui conflict.”
se formează în acest fel.
Aceste răspunsuri nu sunt, fără îndoială, decât expresia disperării și a imbecilității, a ignoranței principiilor divine. Deci, copiii, care reprezintă jumătate din omenire, pot trăi uman doar cu credința într-o viață de dincolo. Și doar ideea de Rai le permite să suporte morțile și decesele care li se par teribile și dureroase. Și doar vestea vieții veșnice le permite să suporte să vadă în permanență, cu privirea lor neliniștită, morțile copiilor și adulților din jurul lor. Și nu este greu de anticipat, căci copiii, încă de la vârste fragede, sunt pregătiți, într-un anumit grad, pentru prima confruntare cu moartea, printr-un program divin, bazat pe diverse experiențe de viață și moarte.
Alternanța luminii și a întunericului, perioadele de somn și de veghe, diversele jocuri din copilărie contribuie la dezvoltarea conștiinței opoziției dintre viață și moarte, copilul învață treptat că anumite lucruri vin și pleacă în mod permanent și regulat. Așadar, sarcina noastră este să inoculăm cea mai bună și realistă educație, în mod adecvat pentru sufletul copilului. În acest context, să aruncăm o privire, pe baza experienței și a constatărilor, la vârsta la care se manifestă conștiința morții la copil. „Copiii mai mici de 5 ani sunt complet neconștienți de existența morții și cred că totul este viu, acest lucru a fost observat în teste efectuate pe copii născuți în Ungaria, China, Suedia și SUA, care au arătat că toți au aceeași înțelegere.”
Învățarea copiilor a adevăratelor lucruri în conformitate cu credințele noastre îi va face să accepte treptat ideea de moarte, iar această atitudine se va reflecta în gândurile și vorbele lor.
Studii efectuate de pedagogi și psihologi au arătat că vârstele de șapte și nouă ani sunt cele în care lumea sufletească a copilului este cel mai mult afectată.
Întrucât interesul copilului pentru jocuri care implică moartea, care necesită imitația morții, coincide cu această perioadă. Jocul de imitație a morții joacă un rol important în integrarea ideii de moarte în viața copilului. Majoritatea copiilor din această perioadă înțeleg moartea ca o întrerupere permanentă a tuturor activităților vitale. Potrivit pedagogului Carlos Costanetana, copilul care ajunge la vârsta în care este capabil să efectueze analize de sentimente și observații bazate pe descrieri care îl confirmă pe sine, a învățat să cunoască lumea și viața și, prin urmare, a dobândit dreptul de a fi membru al societății în care trăiește.
Fără îndoială, în aceste cercetări pe oameni se pot găsi experiențe și descoperiri care nu se încadrează în logica obișnuită. Cu toate acestea, puse împreună, ele formează o imagine surprinzător de coerentă.
Așa cum am menționat în cele două exemple de mai sus;
Cine beneficiază de pe urma tăcerii sau a încercării de a acoperi problema?
Cum ar putea un copil care pune întrebări sau cercetează chiar cele mai mărunte detalii ale lucrurilor pe care noi le considerăm lipsite de importanță, să nu pună întrebări sau să nu cerceteze subiecte precum moartea și viața de apoi, care îl privesc pe el și pe toți cei dragi?
Dacă voi îi
„Moartea nu este nimicire!… Nu este neant!… Nu este stingere!… ”
Dacă nu poți să-i explicești copilului adevărul și că mormântul este o poartă spre lumea luminii, inima lui micuță se va sparge. Copilul care plânge când încerci să-i răpești chiar și o jucărie banală, cum va suporta dispariția bruscă a fratelui sau a unui ființ drag cu care joaca în fiecare zi, dacă nu cunoaște viața de apoi?
Însă, ceața de tristețe de pe chipul unui copil a cărui suflet este iluminat de lumina „crezului în viața de apoi” se va risipi,
„Deși prietenul meu de joaca sau fratele meu pe care-l iubeam mult a murit, el a devenit o pasăre din Rai; va trăi mai bine decât noi acolo. Și oricum, noi vom merge și noi la el. Moartea nu înseamnă dispariție, deci nu mă voi supăra. Moartea este doar o schimbare de locuință.”
Îndată ce gândul se răsfrânge în conștiința și sentimentele lui, lacrimile se vor potoli și acel micuț inimă va găsi liniște.
Să încheiem articolul cu un sfat al Prof. Dr. Atalay Yörükoğlu despre moarte și copii:
„Copiii încep să se intereseze de moarte la vârste fragede. Aflând că cei buni merg la rai după moarte, acest lucru le oferă adeseori o consolare… Un copil mic al cărui bunic drag a murit a exprimat acest adevăr într-un mod minunat: bunicul meu m-a părăsit și a plecat la rai, unde joacă cu alți copii!..”
Ultimul sfat al lui Yörükoğlu pentru părinți cu privire la situația copilului este:
„Nu le luați speranța de a se reîntâlni cu persoanele dragi în viața de apoi”
are forma de.
Încheiem prin a preciza că:
Calea corectă de a explica copiilor tema morții constă în a înțelege corect morța noi, adulții.
Click here for more information:
Educația religioasă din perspectiva sănătății mintale a copilului
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
