– Bună ziua, mai întâi de toate vreau să spun că sunt musulman, dar m-am întrebat ceva.
– Să presupunem că Dumnezeu a creat lumea, apoi a creat ființele umane și ne-a dat rațiune. Să presupunem că El a vrut să ne găsim pe noi înșine cu ajutorul acestei rațiuni, că aceasta era proba noastră. Și ne-a trimis Coranul ca hrană. Să credem în Coran fără să ne folosim de rațiune, să credem în el direct, fără să punem întrebări. Dar ce se întâmplă dacă scopul era să ne găsim pe noi înșine, să punem întrebări, în ciuda fricii de rai și iad din Coran?
– Adică, ce vreau să spun este că în acest secol, majoritatea oamenilor sunt musulmani din cauza geografiei, de exemplu, eu nu cred că aș fi musulman dacă m-aș fi născut în America. Adică, din cauza presiunii familiale și a faptului că s-au născut în familii musulmane.
– De exemplu, dacă un om se roagă din frică de ceea ce scrie în Coran, ce diferență mai există între asta și aplecarea și ridicarea în zadar?
– Adică, ce vreau să spun este: ați fi mers la rugăciune dacă nu ați fi fost condamnați la iad?
– Vă rugați din dragoste de Dumnezeu sau din frică de pedeapsa Lui?
– Deci, scopul aici este să trimită Coranul ca momeață. Să credem în Coran din frică, fără să ne folosim de rațiunea noastră, fără să punem întrebări. Dar ce se întâmplă dacă El vrea să ne găsească doar pentru că Îl iubim, în ciuda fricilor din Coran, adică să ne folosim de rațiunea pe care El ne-a dat-o? …
Dragul meu frate,
Răspunsul 1:
Descensusul Coranului și al altor cărți sacre trebuie evaluat în contextul versetelor. Prin urmare, în sensul terminologic…
„verset”
înseamnă demonstrarea originalității cuvântului exprimat și a realității absolute și indefinibile a divinității în structura sa etimologică.
Prin urmare, cel mai important este, în primul rând,
un cuvânt care să poată arăta un plan al realității înalte, care aparține Creatorului, dincolo de om și natură
este vorba despre.
Această existență transcendentă, pe care omul o simte intuitiv, devine perceptibilă în dimensiunea exterioară doar în procesul de revelație numit verset. Astfel, omul…
adevărul divin, manifestat prin intuiție interioară, se intersectează cu cel demonstrat prin versete.
adică se confirmă reciproc. Ca urmare a acestei confirmări, toate lucrurile create sunt…
Realitatea că este un cuvânt care arată Creatorul
se înțelege.
Cum se vede, prioritatea aici este
„credință”
Credința, pe de altă parte, este mai mult legată de voință, o structură superioară rațiunii. Confirmația relației dintre voința liberă, percepția intuitivă a divinității și aspectul exterior al versetului,
„credință”
Aceasta dezvăluie realitatea sa. Ulterior, este necesar ca aceasta să se manifeste în dimensiunea sa naturală, adică în dimensiunea comportamentală.
La fel cum toate ființele create arată Creatorul lor, și omul, ca ființă creată, dar conștientă și liberă, trebuie să arate Creatorul său. Deci, întregul proces trebuie să se completeze în contextul versetului. Forma acestei manifestări este, evident, determinată de Creator. Aceasta se va manifesta sub forma de porunci și interdicții.
„Probă”
se referă la realitatea divinității, care este dincolo de capacitatea omului, ca ființă limitată și creată, de a o cuprinde.
„tenzil”
se manifestă sub forma secundară, denumită.
În acest meci, credința.
dacă se manifestă o orientare spre adevărul divin superior prin intermediul acestuia
persoana va putea avansa. Altfel, va rămâne în lumea cauzelor.
Iată
diferența dintre rai și iad
rezultă de aici.
Paradisul,
este transferul în cel mai înalt plan al realității.
Această transformare începe cu credința, iar apoi se consolidează prin manifestarea ei în comportament.
Iad
înseamnă a continua să stagneze în loc, implicând a fi prins în ciclul vicios al lanțului cauzal. Elementul foc este factorul principal care menține ciclul lanțului cauzal.
Ca concluzie,
însă, grație Coranului și adresându-se lui, omul, prin intermediul credinței, se îndreaptă spre nivelul superior al realității fundamentale, reconfigurând întreaga sa viață în conformitate cu aceasta.
Răspuns 2:
a)
Textul este plin de contradicții logice. Pe de o parte, autorul…
„Să nu ne folosim de rațiunea noastră, să credem direct în Coran, să nu punem niciodată întrebări, să credem direct în asta”
în acest fel, susține că ar fi imposibil să crezi în Coran fără să-l pui la îndoială; pe de altă parte,
„dacă un om se roagă din frică de ceea ce scrie în Coran…”
prin care își exprimă credința că Coranul este cuvântul lui Dumnezeu.
Însă cine crede în iad, crede în el datorită credinței în Coran. Cine crede în Coran, crede că este cuvântul lui Allah.
Pentru a cunoaște că Coranul este cuvântul lui Dumnezeu, se ajunge la această concluzie fie prin citirea și înțelegerea sa personală, fie prin încrederea în cuvintele savanților care cunosc bine Coranul. Ambele forme de credință sunt valide.
– Astăzi, credem în multe cunoștințe științifice, cum ar fi medicina, astronomia, fizica, chimia, pe care nu le cercetăm și nu le înțelegem direct, ci credem în ele prin intermediul experților în domeniu, cărora le acordăm încredere.
Milioane de cărturari islami au demonstrat că Coranul este cuvântul lui Dumnezeu, analizând direct aspectele miraculoase pe care le conține. Mai mult, există multe versete ale Coranului care au fost verificate ca fiind adevărate, referindu-se la evenimente viitoare. Nu este necesar să fii un expert pentru a le înțelege.
b)
“(Dumnezeu) a trimis Coranul. Nu pentru ca să credem în el direct, fără să ne folosim de rațiune, fără să-l punem la îndoială.”
Această afirmație este complet greșită. Niciun verset sau hadith nu prevăd acest lucru. Din contrar, în Coran sunt zeci de…
Sute de versete încurajează omul să mediteze, să reflecteze și să-și folosească rațiunea.
Îi mulțumesc lui Allah. Ca exemplu, prezentăm mai jos traducerea a câtorva versete:
„Noi îți-am revelat o carte binecuvântată, ca să mediteze asupra versetelor ei, și ca cei cu intelect să înțeleagă.”
(Sad, 38/29)
„Nu se gândesc ei cu atenție la acest Coran? Sau, oare, li s-a întâmplat lor ceva care nu s-a întâmplat strămoților lor de altădată?”
(Al-Mu’minun, 23/68)
„Nu se gândea/meditea asupra Coranului? Dacă ar fi fost de la altcineva, ar fi găsit în el multe contradicții.”
(Nisa, 4/82).
„Nu se gândesc ei la Coran? Sau au ei lacate pe inimile lor?”
(Muhammad, 47/24).
c)
Toate aspectele conținute în Coran sunt raționale și pot fi înțelese cu logică solidă. Dumnezeu, pentru a comunica cu omenirea, a daruit omului o minte receptivă, la fel cum a oferit un mecanism de transmitere, precum Revelația/Coran, prin intermediul profetilor.
Întrucât, cel care dă
persoanele care nu au avut posibilitatea de a lua contact cu revelația nu sunt considerate responsabile în acest examen.
ca,
Nebunii care nu sunt în contact cu mintea receptivă nu sunt nici ei responsabili.
Deci, Coranul se adresează rațiunii.
Dar cumăndă că oamenii au multe emoții, pe lângă rațiune, din păcate mulți oameni…
nu rațiunea, ci aceste sentimente, acestă sensibilitate orbă, sunt puse în prim-plan
din cauza că le-au fost scoase, ei se abat pe căi greșite.
– Deci,
„Rațiunea, în ciuda Coranului…”
Această afirmație este complet nedreaptă. Adevărul este:
„Este necesar să se folosească rațiunea pentru a înțelege Coranul”
este adevărat.
d)
Actele de cult religios adresate lui Allah.
-în principiu
– se face doar pentru a câştiga harul Lui. Cu cât credința în Allah este mai puternică, cu atât mai puternic este acest scop. Însă, cum nu toți au cunoștințe, înțelepciune sau credință la fel de puternice, Allah, în mila Sa infinită, îi conduce pe robii Săi pe calea raiului,
„îngerul și diavolul”
a prevăzut, de asemenea, o recompensă și o pedeapsă.
Prin urmare, rugăciunea săvârșită cu speranța raiului sau cu teama iadului este, de asemenea, acceptabilă. A lua în considerare aceste aspecte nu contravine credinței.
Mai mult, nu credem că vreun musulman recită rugăciuni doar din cauza raiului sau iadului, fără să se gândească la porunca lui Allah. Poate să se gândească la aceste lucruri în afara orarului de rugăciune, poate să găsească entuziasm pentru rugăciune din cauza lor; dar
Nu îndeplinește sarcinile de serviciu doar pentru asta.
– Cu toate acestea, în istoria Islamului, mulți au slujit lui Allah pur din dragoste, fără să se gândească la rai sau la iad, ci doar pentru a-i fi pe plac.
Putem lua ca exemplu viu pe Bediüzzaman Said Nursi, pe care îl cunoaștem bine, în acest sens.
El/Ea spune:
„…Apoi, am sacrificat chiar viața de apoi a mea pentru siguranța credinței societății.”
Nu am nici dorința de a ajunge în rai, nici frică de iad.
Să fie sacrificați nu un Said, ci o mie de Saiduri, în numele credinței societății.
Dacă Coranul nostru rămâne fără comunitate pe pământ, nu vreau nici Raiul.
; și acel loc va fi o închisoare pentru mine. Dacă văd credința națiunii mele în siguranță, sunt dispus să ard în flăcările iadului. Căci în timp ce corpul meu arde, inima mea va fi un rai de trandafiri.”
(Istoria vieții, p. 630)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
