– Vă expun o problemă care mă confuzează enorm, mă face să mă răscolesc și chiar îmi provoacă dureri de cap. Problema este următoarea:
– Este posibil să explicăm conceptele de existență și inexistență?
– De exemplu: „Dumnezeu există”, ce vrem să spunem cu adevărat aici, ce înseamnă „există” în acest context?
– Pe scurt, se pot defini conceptele de „a fi” și „a nu fi”?
Dragul meu frate,
Vară
și
nu
concepsii
relativ
îl utilizăm ca.
În relație cu orice obiect.
există
când folosim conceptul, acesta se referă la acel obiect
pentru o caracteristică categorică a timpului și spațiului
este echivalent cu. La fel ca
a exista
spunem.
Atunci când folosim conceptul de existență independent de obiecte,
„existență”
ajungem la conceptul de existență, care cuprinde tot ceea ce este.
în sensul de absolut și esențial
exprima.
Dar această absolutitudine este a noastră.
din abundanța care se află în limitele minții noastre
constă din.
Absența
în cazul în care conceptul de existență este utilizat în raport cu un obiect, acel obiect este
care nu se află într-o anumită categorie de situație în timp și spațiu
înseamnă.
Prin urmare
a dispărea
în același timp
o existență ascunsă
conține. Întrucât, dacă ar exista o neantitate absolută, nu am putea folosi conceptul de neantitate.
A gîndi la conceptul de neant, independent de obiecte, înseamnă, totodată, a gîndi la conceptul de existență, întrucît este un subiect care merită a fi gîndit.
Prin urmare, existența este absolută, iar a fi sau a nu fi este relativ. Pe scurt,
Se mai spune că, din lipsă de ceva, apare altceva.
Acest lucru ne privește pe noi, lumea noastră.
lipsă
și
existență
egalității
posibilă existență
spunem.
iar la existența neantului absolut
imposibil de a exista
adică
imposibil
spunem. Existența lui Dumnezeu este, de asemenea, cunoscută prin existența creaturilor sale.
obligatoriu de a exista
adică
este o necesitate.
Întrucât lipsa și
Este necesar un ent de natură diferită de ei, care să prefere existența entelor cu atribute egale.
Deși totul este creat de Dumnezeu, El este totodată sursa propriei sale existențe. Prin urmare,
obligatoriu din punct de vedere al existenței, relativ la ființele pe care le-a creat
se folosește expresia.
Indiferent de valoarea activelor.
Dumnezeu Onu
iar calitatea sa proprie, inerentă, este proprie doar cunoștinței sale. Cunoașterea acestei necunoașterii, însă,
„el-hüve”
denumirea sa o exprimă.
Hüve
exprimă o existență specială bazată pe ființa divină, indiferent de faptul că este creată sau nu.
A fi în sine înseamnă a fi în sine, o stare pe care o recunoaștem ca fiind a fi, dar a cărei natură nu o vom cunoaște niciodată.
Pe scurt, când spunem că Dumnezeu există pleând de la ființele create,
obligatoriu de a exista, adică existent prin necesitate.
spunem că este independent de creație.
și ființei care aparține ființei divine, de asemenea, ființă
spunem.
Într-adevăr, sura Al-Ikhlas prezintă acest aspect în mod clar:
„Spune: El, Allah, este Unic, Unic în ființa Sa. Tot ce este, are nevoie de El, El nu are nevoie de nimeni. Ființa Sa nu a scăzut din cauza tuturor acestor creaturi, nici nu a crescut din cauza lor. Și totuși, nimic din tot ce vă puteți imagina nu va fi egal cu El.”
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
