Dragul meu frate,
Moartea este sfârșitul vieții terestre, dar și începutul vieții veșnice. Coranul conține numeroase versete care afirmă că moartea este un act al voinței lui Dumnezeu, că ea nu reprezintă sfârșitul, ci dimpotrivă, este începutul unei noi vieți.
De exemplu, în versetul 2 al Surei Al-Mulk se spune despre viață și moarte:
Și teologii coranici privesc moartea prin prisma Coranului. În interpretarea versetului coranic menționat mai sus, care tratează despre moarte, se explică cum moartea a fost creată ca binecuvântare, astfel:
se spune. Însă, aparent, moartea este dispariție, neant, putrefacție, stingerea vieții, lipsa de plăcere. Cum ar putea fi o creatura și o binecuvântare?”
Așa cum s-a spus la sfârșitul răspunsului la prima întrebare, moartea este o concediere din slujba vieții, o pauză, o schimbare de loc, o transformare a ființei, o invitație la viața veșnică, un punct de plecare, o preambulă a vieții veșnice. Așa cum venirea vieții în lume este o creație și o predestinare, la fel și plecarea ei din lume este o creație și o predestinare, o înțelepciune și o providență. Întrucât moartea, cea mai simplă formă de viață, viața vegetativă, arată a fi o operă de artă mai ordonată decât viața însăși. Întrucât moartea fructelor, semințelor, boabelor pare a fi o putrefacție, putrezire și descompunere, ea este, de fapt, o amestecare care constă dintr-o tratare chimică foarte ordonată, o amestecare ponderată de elemente și o formare inteligentă de particule, iar această moarte ordonată și inteligentă, invizibilă, se manifestă prin viața laleaului. Deci, moartea seminței este punctul de plecare al vieții laleaului; poate că este echivalentă cu viața însăși, de aceea chiar și această moarte este creată și ordonată ca viața.
„Întrucât moartea fructelor sau a animalelor în stomacul uman este originea vieții umane, acea moarte este mai ordonată decât viața lor și se numește creatură.”
„Dacă moartea, cea mai inferioară formă de viață, cea a vegetației, este atât de creativă, înțeleaptă și ordonată, atunci moartea, cea mai înaltă formă de viață, cea a ființei umane, cu siguranță, la fel cum un seminț de copac care intră sub pământ dă naștere unui copar în lumea aerului, un om care intră sub pământ va da naștere cu siguranță, în lumea de dincolo, la o viață veșnică.”
Întrucât eliberează de sarcinile grele ale vieții și de obligațiile existențiale, și este o poartă a reîntâlnirii în lumea de dincolo, pentru a se reîntâlni cu nouăzeci și nouă la sută din cei dragi, este cea mai mare binecuvântare.”
Asta înseamnă a fi scos din închisoarea îngustă, grea, tulbure, seismică a lumii, și a fi primit în cercul de milă al Iubitului Etern, prin a fi partener la o viață largă, fericită, lipsită de suferință, veșnică.
Există multe cauze care îngreunesc condițiile de viață, precum bătrânețea, care fac ca moartea să pară o binecuvântare mult mai mare decât viața. De exemplu, dacă părinții tăi, bătrâni și suferinzi, împreună cu strămoții tăi, ar fi acum în fața ta, în sărăcie și suferință, ai înțelege cât de mare este nenorocul vieții și cât de mare binecuvântare este moartea. La fel, se înțelege că viața frumoaselor fluturi, amante ale florilor, este o povară în duritatea iernii, iar moartea lor este o binecuvântare.
Somnul, la fel cum este o alinare, o binecuvântare, un odihn, mai ales pentru cei aflați în necaz, răniți, bolnavi, tot astfel și moartea, fratele mai mare al somnului, este tot binecuvântare și milă pentru cei aflați în necaz și pentru cei care sunt afectați de calamități care îi conduc la sinucidere. Dar pentru cei care sunt în pierdută cauză, moartea, la fel ca viața, este, cum s-a demonstrat categoric în numeroase Scrieri, un rău în rău, o pedeapsă în pedeapsă; aceștia sunt excluşi din această discuție.
Este foarte semnificativ și demn de remarcat că scopul, scopul general și înțelepciunea morții programate, descrise mai sus, sunt în paralel cu versetele Coranului, revelate acum 14 secole, care tratează despre crearea morții și înțelepciunea ei.
Realitatea că moartea este creată a fost înțeleasă abia după descoperirea morții celulare programate, acum aproximativ 50 de ani. Însă Coranul a enunțat clar, cu aproximativ 1450 de ani în urmă, că moartea este creată, iar mii de exegeți au scris lucrări explicând acest sens.
Faptul că fiecare ființă vie este programată să moară.
Moartea nu este un proces pasiv, ci necesită sinteza de energie și materie (Crearea).
Ideea că moartea este frumosă, adică că continuarea vieții este posibilă doar prin moarte.
Din punct de vedere al acestor trei aspecte, perspectiva islamică și cea științifică sunt similare. Însă, evoluționiștii materialisti interpretează diferit realitățile științifice. Potrivit lor, fiecare celulă conține un program de moarte, dar nu există un programator. Plecarea fiecărei ființe vii din acest lume este hotărâtă, dar nu există cineva care să hotărască. Moartea programată este benefică și frumosă pentru ființa vie, dar îmbătrânirea și moartea prin moarte programată sunt urâte. Este posibil să multiplicăm astfel de fraze absurde care reflectă filosofia evoluționiștilor materialisti.
Din perspectiva islamică, dacă în fiecare celulă există un program de moarte, atunci există și un programator. Dacă retragerea (moartea) fiecărei ființe vii din acest lume este hotărâtă, atunci trebuie să existe și cineva care hotărăște. Dacă moartea programată este benefică și frumosă, atunci îmbătrânirea și moartea prin moarte programată sunt de asemenea benefice și frumoase.
Programul de moarte din organisme este codificat și executat de numeroși gene, printre care se numără și genele principale responsabile. Genele și programele codificate în ele nu pot fi rezultatul mutațiilor aleatorie și a selecției naturale, așa cum susțin evolucionistii materialisti. Aceste programe de moarte, codificate în genele organismelor, sunt programe de software extrem de complexe, cu mecanisme care nu sunt înțelese nici măcar în prezent. Mai mult, ele au fost create cu scopuri precise, având în vedere beneficii importante. Prin urmare, trebuie să existe un Creator care a introdus programul de moarte în organisme și care controlează executarea acestuia.
Programarea și executarea morții nu sunt un proces pasiv. Sunt sintetizate sute de compuși speciali, proces care necesită energie. Prin urmare, în condiții fiziologice normale, ucideri unui organism viu este un act activ. Ecuivalentul acestui proces în literatura islamică este creația. Așa cum există acțiune, trebuie să existe și agentul acțiunii. La fel, dacă există creaturi, trebuie să existe și Creatorul.
Ceea ce este interesant este că programul de moarte la ființele vii este conceput astfel încât să ia în considerare și influența factorilor de mediu. Însă această influență nu este infinită, ci se manifestă doar ca o mică prelungire sau scurtare a procesului. Indiferent de cât de favorabili ar fi factorii de mediu, programul de moarte se declanșează, conducând celula sau ființa vie spre moarte. Ființa vie este programată să moară, iar scăpare de moarte nu există. Prin urmare, în moartea ființelor vii trebuie să existe importante înțelegeri și scopuri.
Cu alte cuvinte, continuarea vieții este asigurată prin funcționarea echilibrată a programului de moarte. De exemplu, producția de celule reproductive, pregătirea uterului lunar, crearea țesuturilor și organelor în uterul matern în mod adecvat pentru viața terestră, protecția împotriva bolilor în viața terestră și menținerea homeostaziei se realizează prin moarte celulară programată. Îmbătrânirea și moartea normală a organismului au loc, de asemenea, prin moarte celulară programată fiziologic. Prin urmare, se poate spune că îmbătrânirea și moartea organismului sunt benefice și bune.
Islamul, în primul rând, și toate religiile monoteiste, în frunte cu profetul nostru și cu toți profetii adevărați, afirmă că moartea este creată și că rezultatul ei este bun. Evoluționiștii materialisti, cu o singură excepție, acceptă că moartea celulară programată este benefică pentru organism. Această excepție este îmbătrânirea organismului și moartea care rezultă din ea.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
