– Mama mea se opune faptului că mă acoperez cu vălul și spune: „Dacă te acoperi, nu îți voi ierta drepturile mele.”…
– Am 26 de ani și nu port hijab. De curând mă gândesc serios la a purta hijab, dar încă nu am luat o decizie.
– Este un pic dificil, sunt absolventă de universitate și lucrez. Nu pot lucra cu hijab.
– Pe de altă parte, mama mea este împotrivă. Uneori a spus: „Dacă te acoperi, nu îți voi ierta drepturile mele.”
– Dar eu vreau asta, Dumnezeu vrea asta, sper.
– Nu știu cum va fi, mă întreb în sufletul meu dacă voi fi capabil să fac asta.
Dragul meu frate,
Vă trimitem un interviu cu Prof. Dr. Ümit Meriç Hanımefendi, care sperăm că vă va clarifica îndoielile:
Meriç, care analizează problema vălulului din perspectiva unui sociolog, povestește și cum s-a acoperit cu vălul la vârsta de cincizeci și trei de ani.
Din punct de vedere istoric, în această regiune, femeile își acoperă capul de mii de ani.
Deschiderea capului, pe de altă parte, are o istorie de doar un secol. Deci, dacă se pune o întrebare, aceasta ar fi…
„Cum s-au acoperit?”
nu,
„De ce unii au deschis?”
trebuie să fie o întrebare.
Opinia publică îl consideră cel mai mult un mare gânditor.
Fiica lui Cemil Meriç
o cunoaște ca fiica lui. Dar nu doar fiica, ci secretara, asistentă, ochii, mâinile, care timp de treizei de ani a scris cărțile dictate de tatăl ei, care nu mai vedea, i-a citit cărți… Și parteneră de idei… Dar Ümit Meriç, dincolo de a fi fiica tatălui ei, este, prin propria identitate, una dintre cele mai importante figuri intelectuale și științifice din Turcia…
Prof. Dr. Ümit Meriç,
A lucrat timp de treizeci de ani ca profesor asociat și profesor titular la Facultatea de Literatură a Universității din Istanbul. A fost prima profesoară și prima decană a catedrei de sociologie, cea mai veche catedră de sociologie fondată de Ziya Gökalp, unde a îndeplinit funcția de decan de departament și director al „Centrului de Cercetare Sociologică”.
În anul 1999, el a cerut să se pensioneze.
Era obligat să facă asta; pentru că, în noaptea de 19 august a acelui an, în timp ce întreaga regiune Marmara continua să fie scuturată de cutremurele de puncăciune ale marelui cutremur, el…
a decis să-și acopere capul.
Întrucât locuia într-o țară unde purtarea vălului era incompatibilă cu funcția de profesor universitar, trebuia să aleagă una dintre cele două opțiuni.
A ales să poarte vălul.
Am mers să vorbesc cu Ümit Meriç despre povestea purtării vălului, dar lui îi părea mai important să-mi povestească despre relația lui cu Dumnezeu.
– Dacă vreți, să începem cu povestea personală a dumneavoastră; cum v-ați acoperit capul după ce ați trăit 53 de ani ca femeie cu capul descoperit?
Ümit Meriç:
Eu am crescut fără o educație religioasă, am petrecut o parte importantă din viața mea
un agnostic
Am petrecut mult timp ca sociolog. Sunt profesor de sociologie. Am predat sociologie timp de treizeci de ani, adică am încercat să înțeleg și să explic societatea.
Dar în cele din urmă am ajuns la un punct în care,
Deși ceea ce am învățat mi-a satisfăcut parțial mintea, nu mi-a satisfăcut sufletul.
Am dedicat treizeci de ani sociologiei, iar rezultatul a fost, în mare parte, dezamăgitor. Nu am găsit răspunsuri la cele mai fundamentale întrebări existențiale și am intrat într-o criză profundă de sănătate mintală. Eram pe punctul de a mă sinucide, nu mai puteam continua să trăiesc așa.
– Cum se puneau aceste întrebări?
Ümit Meriç:
Întrebări filosofice despre existență și sensul existenței, cum ar fi: există sau nu un suflet dincolo de corpul fizic, care este esența sufletului, ideea de moarte, frica de moarte, frica de a pierde pe cei dragi…
Am realizat că, timp de atâția ani, m-am hrănit doar fizic, dar nu m-am hrănit sufletește.
În dimineața unei mari crize, sufletul meu a găsit soluția la această sete:
Am decis să mă rog. Era anul 1977.
Am înțeles sensul existenței mele încă de la prima rugăciune. Am descoperit pe Allah, care era în contact cu mine în permanență. A fost ca și cum aș fi redescoperit America.
– Ați pierdut credința în știință și ați devenit reticent față de ea după ce ați descoperit pe Dumnezeu? Ați pierdut toată încrederea în știință, care v-a dezamăgit?
Ümit Meriç:
Absolut nu. Iubesc cunoașterea. Deși nu o idolatrizez în sensul pozitivist, și-mi dau seama de limitările ei, o respect chiar și în limitele ei. Dar cunoașterea este doar o paranteză în relația cu lumea.
Am găsit răspunsurile la întrebările mele în timp ce mă rugam în genunchi.
Ceea ce spun nu este o negație a rațiunii, ci depășirea rațiunii. De fapt, religia este deasupra rațiunii, nu contravine rațiunii.
–
Și ce s-a întâmplat cu frica de moarte?
Ümit Meriç:
L-am învins complet. Acum sunt foarte curioasă să văd moartea. Moartea va fi o experiență nouă și mult mai mare pentru mine; va fi începutul unei călătorii pline de curiozitate. Moartea va însemna pentru mine să cresc, să mă extind, să-mi eliberez sufletul din cușta corpului, să mă eliberez de limitările de timp și spațiu.
– Ați început să vă rugați, dar aveți capul descoperit?
Ümit Meriç:
Da… Sincer să fiu, am acordat întotdeauna mai multă importanță rugăciunii decât acoperirii capului. Am considerat pacea din prostrație mult mai indispensabilă. Nu m-am gândit să mă acoperez în acele perioade. De exemplu, mă gândeam să fac Hajj, dar nu mă gândeam să-mi acoperez capul. Eram cadru didactic la universitate, aveam o poziție în societate și o viață socială. De asemenea, eram o femeie care se îngrijea de aspectul ei, căreia îi plăcea să se machieze; voiam să-mi placă soțului meu, să-mi placă mie. Deci, probabil că toate aceste factori combinati au dus la faptul că nu mă gândeam să mă acoperez.
Până la marele cutremur din 1999…
– Ce s-a întâmplat în cutremur?
Ümit Meriç:
Voi spune aşa:
Începerea rugăciunii a fost cauzată de un mare cutremur în sufletul meu; acoperirea capului, însă, a fost cauzată de un cutremur în natură…
Sunt în Armutlu în a treia noapte de la cutremurul din 17 august. Seismurile de recădere continuă. Dormim în grădină. Între 19 august și 20 august, înăuntrul meu…
„Mâine va fi sfârșitul lumii!”
Am simțit o dorință. După rugăciunea de seară, am simțit nevoia să mai fac încă două rakat de rugăciune, le-am făcut și apoi m-am rugat lui Dumnezeu; m-am rugat ca să ne ierte lumea asta.
In acel moment am simtit o rusine in sufletul meu. Eu ii cer lui Allah sa imi ierte universul, dar nu îndeplinesc porunca lui Allah, am capul descoperit.
Tocmai în acel moment, am decis să-mi acoperez capul, începând cu acea noapte.
Se suprapun, se suprapun.
Nimeni nu mi-a văzut niciodată părul. Într-o perioadă am purtat un turban care lăsa gâtul la vedere. A fost o fel de perioadă de tranziție. Apoi am început să port vălul, așa cum mă vedeți acum.
Acum, cel mai mare coșmar al meu este să mă văd cu capul descoperit.
Într-o vis repetitiv, mă văd cu capul descoperit. Sunt confuză, încerc să-mi acopresc părul cu mâinile, cu rochia, vreau să fug, dar nu pot. Nu vă pot descrie cum mă treznesc, agitată.
– Acoperirea capului v-a afectat din punct de vedere psihologic? De exemplu, gândul că nu mai sunteți la fel de atrăgătoare ca înainte în ochii sexului opus și efectele psihice ale acestui fapt…
Ümit Meriç:
Am decis să-mi acoperez capul la cincizeci de ani, deci era o perioadă în care nu simțeam nevoia să trimit mesaje sexului opus. Dar, sincer, nu cred că hijabul anihilează genul.
Cred că femeile sunt mai frumoase cu hijab.
De asemenea, mă străduiesc să arăt ca o femeie îngrijită, chiar dacă portul meu este cu capul acoperit. De exemplu, chiar acum, înainte de a face o fotografie, am simțit nevoia să mă pregătesc. Mai ales că
„Ümit Meriç a intrat în grupul celor de peste 40 de ani și i-a pus capăt.”
Nu vreau să se spună asta.
– Poate că dumneavoastră considerați că femeia cu hijab este mai frumoasă, dar ideea principală a hijabului este să ascundă atractivitatea sexuală a femeii, să prevină provocarea sexului opus. Ce părere aveți despre această idee principală?
Ümit Meriç:
Recunosc că modestia vestimentară are un aspect de acest fel. Dar scopul nu se rezumă la asta. Mai mult,
a pune în prim-plan identitatea umană, lăsând feminitatea în plan secundar
Are o funcție de genul ăsta. Gândiți-se, dacă scopul ar fi doar să mascheze atracția sexuală, nu ar fi necesar ca femeile să se acopere după vârsta de șaptezeci, optzeci de ani, nu-i așa?
– Acum să-i punem o întrebare sociologului Ümit Meriç: Ce reprezintă din punct de vedere social incidentul cu vălul? Cum ar trebui interpretat?
Ümit Meriç:
Mă interesează mai mult semnificația individuală a vălului, decât cea sociologică. Și, să fiu sinceră, cred că s-au făcut deja prea multe evaluări sociale, iar semnificația pe care fiecare individ o atribuie propriei acoperiri a capului este mai importantă. De fapt, o întrebare care se pune destul de des este…
„De ce se acoperă?”
Consider că și întrebarea „De ce se acoperă capul?” este o întrebare greșită. Din punct de vedere istoric, în această regiune, femeile își acoperă capul de mii de ani. Dezvelirea capului are o istorie de doar un secol. Mama mea face parte din prima generație care nu își acoperea capul. Deci, dacă se pune o întrebare, nu ar trebui să fie „De ce se acoperă capul?”, ci…
„De ce unii au deschis?”
trebuie să fie o întrebare.
– Înțeleg, vă întrebați de ce s-a stabilit o astfel de normă. Dar totuși, când purtatul capului acoperit este definit ca normal, se pune întrebarea de ce cei care nu respectă norma o fac…
Ümit Meriç:
Nu toată lumea ajunge la purtarea vălului prin aceleași căi sau cu aceleași motivații. Există un segment care nu o face din motive strict islamice; sunt acelea care o fac din tradiție; sunt acelea care vin din zone rurale și o fac în orașele mari; sunt acelea care o fac din presiunea familiei; sunt acelea care o fac pentru a se proteja de bombardamentul modernizării, un proces pe care nu l-au putut niciodată să-l adopte pe deplin.
Există cei care folosesc vălul ca un scut identitar și cei care se ascund în spatele acestui scut.
Acest ultim grup este foarte heterogen. Printre ei găsim persoane care își acoperă capul, dar nu recităm rugăciunile de rugăciune. Însă acoperirea capului nu este una din cele cinci condiții ale Islamului.
Tu îți acoperi capul, dar te-ai trezi la rugăciunea de dimineață?
Mai sunt și cei care, ca mine, abia acum descoperă America. Și acest fenomen, pe care l-am menționat la final, nu se limitează doar la Turcia, ci este un fenomen mondial.
– Atunci să vorbim despre acest ultim grup…
Ümit Meriç:
Pentru cei care fac parte din acest grup:
fular de cap
Nu este nici tradiție, nici simbol, nici scut, nici una, nici alta;
Este ceva ce ține de relația dintre Dumnezeu și om.
Este o chestiune care transcende politica și democrația, o chestiune de un nivel mult mai înalt. Este o chestiune existențială. Democrația este necesară pentru lumea asta, dar Islamul? Identitatea mea de democrat va rămâne în lumea asta. Dar…
Identitatea mea islamică este identitatea care va continua să existe chiar și după moartea mea.
Eu sunt stăpânul corpului meu și am dreptul să-l folosesc în modul pe care Dumnezeu îl dorește. Oamenii care fac parte din această grupă îl descoperesc pe Dumnezeu trecând prin diverse experiențe de viață, trăind diverse aventuri intelectuale, purtând cămăși de foc, suferind o mie de feluri de durere… Eu acord o mare importanță acestui tip de credință. Această formă de credință și de Islam este foarte solidă și valoroasă.
Odată cu globalizarea, în întreaga lume apar oameni care se convertesc la islam, trecând prin acest proces. Deoarece globalizarea facilitează găsirea, cunoașterea și interacțiunea reciprocă a oamenilor.
– De unde vine interdicția purtării vălului în unele țări europene, cum ar fi Franța? Din lipsa de democrație sau din o înțelegere greșită a secularismului?
Ümit Meriç:
Din cauza faptului că sunt prea mulți creștini…
Europa este prea mult creștină. Încă au spiritul cruciatilor.
Cred că Franța are nevoie de o nouă Revoluție Franceză. De cele trei valori fundamentale ale Revoluției Franceze,
libertate, justiție și egalitate
Au nevoie să reînvățe principiile lor. Sunt mai optimist cu privire la SUA. America nu a avut cruciade, nu a avut aristocrație, a trăit experiența negrilor. De aceea sunt mai optimist.
– Ați fost nevoită să părăsiți universitatea din cauza vălului pe care îl purtați. Se spune că purtarea vălului în spațiul public contravine statului secular?
Ümit Meriç:
Eu, personal, am decis să-mi acoperez capul când…
Eram gata să mă dau de la universitate.
Deja.
Această pierdere era insignifiantă în comparație cu tot ce câştigasem.
că nici măcar nu m-am gândit la asta.
Dar asta nu acoperă incorectitudinea acestei interdicții. Să vorbim mai întâi despre distincția dintre spațiul public și cel privat. Spațiul meu privat este zona care se află în afara sferei de intervenție a statului. Aceasta nu este o descriere concretă a unui loc, ci un concept. Deci, nu înseamnă doar că statul nu intervine în casa mea. Înseamnă că statul protejează și dreptul meu de a mă deplasa fără a răni pe altcineva.
Omul se simte cel mai bine în propriile haine.
Apoi stau în casa mea. Toate astea sunt spațiul meu privat. Corpul meu se mișcă. Eu mă mișc.
Referitor la acuzația că ar fi contrar laicității… Laicitatea este explicată în cărțile de educație civică din școala primară.
„statul să nu interfereze cu religia și cu persoanele religioase”
Este definit ca: Statul nu are dreptul să interfereze cu corpul meu în sfera personală. Este un drept al meu legat de viața mea, un drept legat de existența mea. Este un drept legat de porunca lui Dumnezeu adresată mie. Nici copilul meu, nici vecinul meu, nici prietenul meu nu au dreptul să interfereze cu asta. Statul meu secular nu are dreptul să interfereze cu religia mea, cu credința mea.
Acest lucru contravine principiului secularismului.
– Dacă aceeași interdicție nu ar fi stat în calea dumneavoastră în politică, ați fi luat în considerare să vă implicați în politică?
Ümit Meriç:
Domnul Tayyip, cu soția și cele două fiice, au venit la casa mea. Mi-a propus să mă implic în politică. A fost a patra propunere de acest fel.
„Domnule Tayyip, eu mi-am acoperit capul, nu voi să-l dezacoperez din nou, prin urmare nu este vorba să mă implic în politică.”
am spus. Deoarece
Haina mea de pe cap este mai valoroasă decât toate funcțiile care mi-ar fi oferite, de la ministere la consilierii primului-ministru.
Dar interdicția privind purtarea vălului nu este singurul motiv pentru care refuz să mă implic în politică. Un alt motiv este că poartă numele de familie al lui Cemil Meriç.
Nu mă consider îndreptățit să politizez numele de familie al tatălui meu.
Al doilea,
Întotdeauna le spuneam elevilor mei, când le predam sociologie:
„Sunteți responsabil de întregul palat. Nu vă puteți izola într-una din camerele lui și refuzați să vedeți întregul.”
În final.
Eu nu mă văd ca o persoană potrivită pentru politică. Vreau să exprim liber ceea ce gândesc, fără a mă preocupa de disciplina partidului sau alte lucruri de genul ăsta. Consider asta o libertate enormă.
Voi întotdeauna să fiu vocea adevărului.
(…)
Click here for more information:
– Este rușinos, ilegal sau păcat să nu poțiști vălul?
– Munca femeii și presiunea familiei…
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
