Dragul meu frate,
A lui Dumnezeu
Așa cum manifestările atributului de putere sunt infinite, la fel sunt infinite și destinatarii atributului de vorbire.
Printre acești destinatari, omenirea ocupă primul loc. Dumnezeu, care a revelat profeților, inspiră și inimile sfinților. Îngerii îndeplinesc, de asemenea, toate sarcinile lor prin inspirație.
Inspirație,
Este un dar divin al lui Dumnezeu, care se extinde și asupra regatului animal, lipsit de darul rațiunii.
Aceste ființe lipsite de păcat își învață și îndeplinesc sarcinile lor prin inspirație. Însăși ființele umane au muncit secole întregi pentru a ajunge la nivelul de a produce zahăr din sfecla de zahăr, în timp ce capacitatea primelor albine de a produce miere, la fel ca albinele de azi, se explică doar prin inspirație. Tot la fel, ființele umane au muncit secole întregi pentru a inventa avioanele, în timp ce capacitatea tuturor păsărilor și muscilor de a zbura se explică doar prin inspirație. Unele cercuri atribuie aceste daruri divine…
instinct
încercând să explice aceste minuni infinite ca fiind naturale și rezultatul purei întâmplări.
Inspirație,
Un univers aparte care guvernează și conduce fiecare ființă vie, de la vrăbiile care se ascund printre ramurile unui copar la căderea nopții, la furnicile care se întorc la cuiburi, la pești care se ascund în crevasele unei stânci, la gazela care caută siguranță într-un colț retras al pădurii. Toate, prin inspirație, prin predestinare, determină cel mai frumos loc unde vor petrece noaptea.
A doua zi,
O zi de muncă variată, complexă, extraordinară, care începe cu primele raze de soare pe orizont. Toți angajații pleacă cu un sentiment, se îndreaptă într-o direcție, zboară, alergă, merg, înoatesc… Dar niciunul nu știe unde merge, ce ora este, câte ore va lucra, când se va întoarce acasă. Dar toți îndeplinesc munca lor cu o inspirație divină, cu măiestrie.
Animalele cunosc pe Dumnezeul lor, care le inspiră, prin inspirație. Chiar dacă un animal nu știe ce este, câte picioare are, ce stomac sau ce ficat are, el este conștient de propria existență. Și vrea să-și protejeze existența. Dacă încercați să i-o luați, va fugi de voi.
Iată, în inima fiecărei ființe vii care cunoaște cu inspirație propria sa existență și este mulțumită de ea, există, într-o manieră pe care noi nu o putem cunoaște, un sentiment de recunoștință pentru acest dar. Da, cel care se cunoaște pe sine trebuie să-L cunoască și pe Domnul său. Acest sens este valabil pentru toate animalele. Dar cunoașterea lor a Domnului lor este, ca și cunoașterea lor a propriei lor ființe, foarte parțială, dar este reală.
Orice animal cu care facem contact vizual,
Cu cât suntem mai depărtați de cunoașterea lumii sufletești a altuia, cu atât mai depărtați suntem de cunoașterea lumii sufletești a propriei noastre ființe.
Tot ce știm despre el este corpul și organele lui. Chiar dacă am cunoaște ce se află în sângele lui, nu am putea cunoaște ce se petrece în interiorul lui. Atunci, cum am putea afirma că aceste ființe, despre ale căror lumi interioare suntem ignoranți, nu-și cunosc Domnul?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
