Dragul meu frate,
Singurul lui dorință era să urmeze calea lui, să se modeleze după caracterul său. Nu voia să se despartă de prezența sa fericită. Îl urma întotdeauna. Unde profetul (pace fie cu el) săvârșea rugăciunea, el mergea pe urmele lui, săvârșind rugăciunea împreună. Îl imita întotdeauna pe profetul (pace fie cu el) pentru a îndeplini sunna-ul.
Din cauza dragostei pe care o nutrea profetului (pace fie cu el), dormea în locurile unde dormea el și săvârșea rugăciuni în locurile unde săvârșea rugăciuni el, chiar și după moartea sa. Aceasta este o manifestare specială a dragostei, mai degrabă decât o simplă imitarea a acțiunilor sale.
Deși atât Coranul, cât și Hadisurile conțin porunci clare cu privire la respectarea și urmarea Sunnah (tradiția profetului Mahomed), natura și modul de îndeplinire a acestor porunci nu sunt definite clar, ceea ce a dus la apariția diferitelor interpretări de la epoca Sahabă (ra) (compagnoii profetului Mahomed) până în zilele noastre.
Lasăm deoparte grupuri politice precum Shia, Havarici, precum și școli de gândire precum Hașeviyye, care duc la extrem imitarea, și Mu’tezile, care exagerează în înțelegerea teessu, și grupurile care nega Sunna în întregime. Deși se crede în necesitatea de a urma Sunna, au existat diferențe de opinie cu privire la modul în care aceasta ar trebui urmată. Ne vom concentra pe înțelegerile formulate în lumina Coranului și a Sunnei.
Oamenii din epoca de aur a Islamului (ra), care l-au văzut pe Profetul (s.a.v.), au fost instruiți și educați de el, au fost martori la revelarea Coranului, se străduiau să acționeze în conformitate cu ceea ce au auzit și văzut de la el (s.a.v.). Ei urmau sunna profetului (s.a.v.), căruia i-au sacrificat viețile, fără a se întreba de multe ori de ce și cum. Prin urmare, ei se străduiau să respecte sunna Profetului (s.a.v.) fără a intra în detalii precum: dacă o sunna reprezintă o poruncă, o recomandare, o obligație sau o nedorite, etc.
Această situație era clarificată fie de Profetul (pace fie cu el) însuși (1), fie prin declarații făcute în răspuns la întrebările adresate (2), pentru a evita orice eventuală interpretare greșită. Pornirea, tăcerea, acțiunile, inacțiunile, sfaturile, poruncile Profetului (pace fie cu el) nu aveau importanță pentru ei. Iubirea de a fi ca el era totul. Se străduiau să surprindă și să respecte chiar și cele mai mici detalii ale stilului său de viață (3).
Profetul (pace fie cu el) nu a exprimat acțiunile și sfaturile sale cu termeni precum obligatoriu, permis, recomandat, dezirabil, interzis, decât în câteva ocazii. Numai de una sau două ori a precizat că se referă la profetie sau la anumite afaceri lumești (4). Unii Sahaba au simțit nevoia să-l întrebe pe Profet (pace fie cu el) despre scopul unor cuvinte și acțiuni ale sale, pentru a afla dacă era un porunc al lui Allah sau o opinie proprie (5) și astfel să înțeleagă dacă acea sunetă era obligatorie sau nu.
Alți Sahaba s-au străduit să imiteze tot ce au văzut și au auzit, pentru ei era important să vadă dacă El (s.a.w.) face sau nu, sau cum face (6).
Din acest motiv, credem că nu ar fi corect să facem o distincție clară între cazuri. Întrucât la Sahaba exista o singură preocupare, aceea de… Prin urmare, considerăm că ar fi mai potrivit să clasificăm anumite practici și comportamente ale Sahaba în funcție de punctul lor de greutate. Întrucât asemănarea formală nu împiedică înțelegerea altor reguli, credem că extragerea de reguli în sensul jurisprudenței nu ar trebui să împiedice imitatia formală și verbală. Considerăm că ar fi mai potrivit să evaluăm împreună înțelegerea și atitudinea Sahab-i Kiram.
Ei se cramponau de sensul exterior al cuvintelor Profetului (pace fie cu el), le înțelegeau literal și aliteral, în timp ce se abordau acțiunile sale mai mult formal și superficial.
Încerca să înțeleagă ce era sursa, justificarea, scopul unei vorbe sau acțiuni rostite de Profetul Muhammad (pace fie cu el), în ce mediu și condiții le-a rostit, și dacă aveau sau nu valabilitate obligatorie.
După decesul Profetului (pace fie cu el), în fața condițiilor schimbate, ei au oferit soluții la noile probleme cu care s-au confruntat(7).
Considerăm mai potrivită interpretarea conform căreia imitația Profetului (pace fie cu el) nu ar trebui considerată ca exces (8), ci ca o preferință a calea dreaptă. De exemplu, nu considerăm excesiv faptul că o persoană își organizează viața în conformitate cu textele din Coran și arată sensibilitate în acest sens, la fel cum nu considerăm excesiv nici faptul că se ia ca model stilul de viață al Profetului (pace fie cu el), care este interpretul Coranului. Cu toate acestea, a forța pe alții să facă acest lucru ar putea să nu fie potrivite, ei nici măcar nu au făcut asta, nu au forțat pe nimeni.
Atât înțelegerea de imitare (teṣīb) cât și cea de imitare perfectă (teṣabbuh), ideea de punere în practică a sunnei nu a fost niciodată înțeleasă de către Sahaba ca opinii contradictorii, nici nu au existat critici serioase reciproce. Ei nu aveau dezacorduri în privința percepției cuvintelor, acțiunilor și aprobărilor profetului (pace fie cu el) ca norme juridice (9). Prin urmare, la evaluarea conformității Sahaba cu sunna, este necesar să se țină cont de aceste aspecte.
Din punct de vedere al relației cuvânt-sens și relatare-înțelegere, ei au acordat mai multă importanță cuvântului și relatării, având tendința de a considera fiecare acțiune a Profetului ca sunetă (tradition) și de a o aplica literal. Fără a ține cont de sursa cuvântului rostit sau de caracterul obligatoriu al acțiunii întreprinse, faptul că Profetul (pace fie cu el) a făcut anumite lucruri a constituit un motiv pentru ca ei să facă la fel. Mulți din Sahaba (compagnoii Profetului) pot fi văzuți în acest sens, cum ar fi Abdullah ibn Umar, Anas ibn Malik, Abu Dharr al-Ghifari, Abu Sa’id al-Khudri, Abu Hurairah, Abu ad-Darda’, Abdullah ibn Amr, Salama ibn Akwa’ (ra). Se poate spune că au acționat astfel, subliniind aspectul de dragoste.
Apropo de Abdullah ibn Umar (ra), spunând „(10)”, se exprimă dorința de a urma pe Profetul (s.a.v.) în toate privințele. Fiind ginere al Profetului (s.a.v.), Ibn Umar (ra) a avut ocazia să vadă multe lucruri din viața intimă a familiei sale și să le relateze altora. El era extrem de atent să relateze hadisurile cu cuvintele pe care le auzise, nu le schimba nici măcar cu cuvinte similare. Printre Sahabi, Ibn Umar (ra) ocupa un loc important în privința respectării literale a stilului de viață al Profetului (s.a.v.) și a îndeplinirii exactă a ordinelor și sfatelor sale (11). Se relatează că Ibn Umar (ra) acționa la fel și în locurile unde Profetul (s.a.v.) se odihnea sau se relaxa în timpul călătoriilor (12).
Acest comportament al lui Ibn Umar (ra), pe care l-am dat ca exemplu, se observă la mulți alți Sahabi. De exemplu, Salama ibn Akwa (ra), după moartea Profetului (s.a.v.), a rugat mereu lângă un stâlp în Mescid-i Nebevi. Când era întrebat de ce nu ruga în alt loc, el răspundea: (13).
Ca manifestare a dragostei și a aprecierii infinite pe care o aveau față de Profetul (pace fie cu el), Sahabii, dorind să păstreze vie amintirea sa, au căutat să-i semene în orice ocazie. Suntem de părere că, dacă un musulman de azi întreprinde o acțiune similară și nu constrânge pe nimeni, nu este corect să-l condamnăm sau să-l criticăm. Întrucât unii oameni doresc să mănânce ce mănâncă, să poarte ce poartă, sau chiar să imite gesturile și comportamentele cântăreților sau actorilor pe care îi admiră, credem că efortul unui musulman de a semena Profetului (pace fie cu el), din dragoste și aprecieră, ca Ibn Umar (ra), nu ar trebui să fie niciodată criticat.
Deși este dificil să se facă o separare clară între ele, se numește „sunnah” atitudinea și comportamentul pe care Profetul (pace fie cu el) le-a practicat, care trebuie păstrate așa cum au fost transmise de el; iar „fıqh” este înțelegerea profunzimii relatelor, identificarea motivului, intenției și scopului lor, și aplicarea comportamentului respectiv în consecuență (14).
(15), (16) înseamnă. Împărtășirea lui Omar (ra) a sărutului cu Piedra Neagră (Hajar-i Esved) și continuarea aruncării pietrelor (remel) în timpul tawaf-ului, pentru a arăta putere politeistilor, precum și declarația sa: „Nu ne place să renunțăm la ceva pe care l-a făcut Profetul (s.a.v.)” (17), sunt cele mai clare indicații ale acestui sens de imitare.
Pe de altă parte, relatarea lui Cabir (ra) (18) despre pelerinajul la Mecca, care povestește că Profetul (s.a.v.) l-a sărutat pe Aişa (ra) în timp ce era în post,
(19),
Recitarea versetului, precum și expresii precum cele ale unor Companioni (20), (21), sunt semne ale dorinței de a se asemuna exact Profetului (pace fie cu el).
Această abordare, observată în privința aspectelor legate de cult, o regăsim și în alte acțiuni. Astfel, văzând că Profetul (s.a.v.) purta un inel de aur, Sahabii au purtat la început ei înșiși inele de aur, apoi, văzând că Profetul (s.a.v.) a scos inelul de aur și a pus în locul lui un inel de argint, au urmat exemplul (22). Ibn Omar (r.a.) a imitat modul în care Profetul (s.a.v.) îștea turbantele, văzând că le purta întinse pe ambele umeri (23), Anas ibn Malik (r.a.), care nu iubea dovleacul, a început să-l aprecieze după ce l-a văzut pe Profetul (s.a.v.) mâncând cu poftă (24), Maymuna (r.a.) nu a mâncat carne de şoricel, deși era permis, pentru că Profetul (s.a.v.) nu a mâncat (25), Abu Ayyub (r.a.) a renunțat la mâncarea cu ustun, deși Profetul (s.a.v.) o permisese altora, spunând: „…”, (26), imitația modului de somn al Profetului (s.a.v.) (27), etc. Aceste relatări sunt rezultatul dorinței unor Sahabii de a se asemăna cu Profetul (s.a.v.) în toate aspectele, de a trăi ca el. Prin urmare, un credincios care imitează pe Profetul (s.a.v.) din dragoste nu va fi condamnat. Însă, prezentarea opoziției față de aceste lucruri ca opoziție față de Religie este incorectă.
Âmidi (28) spune:
Ulterior, el explică rețeta astfel:
, este ca una dintre cele două persoane să abandoneze ceva în același mod, în aceleași condiții și din același motiv pentru care a fost abandonat (29).
Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de Sunna, în ce aspecte comanda de imitare reprezintă obligație, în ce aspecte recomandare sau libertate de alegere? Din acest motiv, apare problema obligativității și exemplarității Sunnei, în special a acțiunilor profetului. Este vorba despre atitudinea credincioșilor față de acțiunile profetului, fie ca om, fie ca profet.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
