– Este adevărat că a transpirat în timp ce primea revelația într-o zi cu frig intens, iar transpirația picurava pe tâmplile lui?
– Ce părere aveți despre afirmația că ar fi asemănătoare epilepsiei?
Dragul meu frate,
Este dificil ca un om, cu calitățile sale umane, să fie adresat de Dumnezeu. Totuși, este dificil să se întâlnească cu îngerii cu aceste calități. O astfel de comunicare este posibilă doar prin depășirea umanității și intrarea în lumea îngerilor. Tocmai faptul că Profetul (s.a.v.) s-a detașat de aceste calități umane și a ajuns să primească revelații a cauzat apariția anumitor stări la el.
Întrucât ascultarea cuvântului lui Dumnezeu îi provoca o anumită emoție și frică, s-a observat că profetul trece uneori prin momente dificile în timpul revelației. Profeția lui Muhammad (pace fie cu el) tremura, culoarea feței lui se schimba. Chiar și în cele mai reci zile, fruntea lui se umplea de transpirație, iar respirația lui emitea un zgomot asemănător sforăitului. Chiar și cei care se aflau în preajma profetului (pace fie cu el) erau afectați de revelație. În acest sens, se transmit următoarele relatări:
Aisha, ca Allah să fie mulțumit de ea,
(1) a declarat.
Ya’la ibn Umayya, care era curios să afle ce se întâmplă, s-a apropiat de Profetul (pace fie cu el) în timpul revelației, la semnul lui Omar (r.a.), a băgând capul sub vălul care-l acoperea, și l-a văzut pe Profetul (pace fie cu el) respirând ca cineva care doarme, cu respirația venind și plecând, iar fața lui roșea (2).
Sură Al-Maida a început să fie revelată Profetului (pace fie cu el) în timp ce călca pe cămilă. Cămila, neputând suporta greutatea spirituală a evenimentului, s-a prăbuşit, iar Profetul (pace fie cu el) a fost nevoit să coborească de pe ea (3).
Zayd ibn Sâbit a spus:
„Într-o zi mă aflam în preajma Profetului (pace fie cu el). Din cauza mulțimii, (îndrăgăciți cum eram) genunchiul Profetului (pace fie cu el) era pe genunchiul meu. Deodată, a fost cuprins de revelație, am simțit o greutate care amenința să-mi rupă piciorul. Jurăm că, dacă nu ar fi fost Rasulullah (pace fie cu el) lângă mine, aș fi strigat de durere și mi-aș fi retras piciorul.” (4)
Profetul (pace fie cu el) și cei din jurul lui îngenunceau. Odată ce revelația se termina, Profetul (pace fie cu el) ridica capul și le transmitea revelația primită comunității sale.(5)
Potrivit unui raport transmis de Hazrat Omar (ra), cei care se aflau în preajma Profetului (s.a.v.) în timpul revelației auzitau uneori un zgomot asemănător zumzuitului albinelor (6).
Văzând aceste stări diverse la Profetul Muhammad, pace şi binecuvântare fie cu el, locuitorii Quraysh-ului l-au numit uneori călău (7), alteori vrăjitor, iar alteori poet şi nebun (8). Mulți orientalisti europeni au crezut că aceste stări la el erau cauzate de epilepsie. Toate aceste afirmații decurg din incapacitatea de a înțelege latura spirituală a Profetului. Putem explica falsitatea acestei afirmații în felul următor:
Persoana care suferă de epilepsie simte, după atac, o durere intensă și oboseala acută în toate membrele. Se simte tristă din cauza stării sale, iar unii chiar se gândesc la suicid din cauza stărilor pe care le experimentează în timpul atacurilor. Dacă starea pe care o experimenta Profetul (pace fie cu el) în timpul revelației ar fi fost cauzată de epilepsie, s-ar fi supărat că o are și s-ar fi bucurat că dispare. Dar situația este inversă. Într-adevăr, în perioada de pauză a revelației, a căutat cu dor pe îngerul revelației.
Nu întotdeauna manifesta schimbări ca pierderea controlului sau sforțirea. Uneori, îngerul venea sub aspect uman. Profetul (pace fie cu el) continua să fie în stare normală, deși știa că era Ieremia.
Este cert din punct de vedere medical că un epileptic, în timpul atacului, pierde complet capacitatea de a percepe și a gândi, nu-și dă seama de ceea ce se întâmplă în jurul lui, nu știe ce i se întâmplă, conștiința lui este suspendată. Însă Profetul Muhammad, pacea fie cu el, a transmis omenirii, în urma revelației, versetele Coranului, care conțin cele mai perfete aspecte ale dreptului, moralului, cultului, expresiei literare și sfaturilor. Poate fi o lucrare a unui epileptic un text care a pus pe capete pe toți oamenii, incapabili de a aduce un echivalent?
Un epileptic rovesceste vorbe în timpul atacului. Profetul Muhammad (pace fie cu el) nu a avut niciodată o astfel de situație. Avem la dispoziție Coranul, pe care l-a transmis după ce a primit revelația; este evident că Coranul este perfect, indiferent de opinia prietenilor sau dușmanilor.
Din acestă lume au trecut sute de mii de oameni cu boli, dar nu s-a întâlnit niciodată o persoană care să aducă o religie ca aceasta, să pronunțe principii și cuvinte raționale, să fie un exemplu de echilibru. (9)
Concluzionând, putem spune că, desigur, este extrem de dificil ca un om, cu caracteristicile sale normale, să fie destinat să primească mesajul lui Dumnezeu. Profetul Muhammad (pace fie cu el) experimenta uneori anumite modificări în timp ce primea revelația. Însă a compara aceste modificări cu epilepsia este profund greșit.
1. Al-Buhari, Bed’ü’l-Vahy, 1.
2. Al-Buhari, Fedâilü’l-Kur’an, 2; Al-Müslim, Hac, 1.
3. Ahmed Ibn Hanbel, al-Musnad, II, 176.
4. Abu Dawud, Cihad, 20; Ahmad ibn Hanbal, op. cit., V, 190, 191.
5. Muslim, Fedâilü’l-Kur’an, 23.
6. Tirmizî, Tafsir al-Coran, 24; Ahmed b. Hanbel, op. cit., I, 34.
7. Al-Haqqah, 69/41-43.
8. Saffât, 37/36.
9. Hamidullah, Muhammed, Istoria Coranului şi Bibliografia Comentariilor Coranului în limba turcă, (trad. M. Sait Mutlu), Istanbul 1965, p. 12.
(Prof. Dr. Mehmet SOYSALDI)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
